SINTAGMELE MOLDO-SLAVICĂ ȘI SLAVO-ROMÂNĂ ÎN SCRIERILE LUI HAȘDEU B.P.

 SINTAGMELE MOLDO-SLAVICĂ ȘI SLAVO-ROMÂNĂ  ÎN SCRIERILE LUI                                                       HAȘDEU B.P.

În comunicarea prezentă ne vom referi la sintagmele pe care le-a folosit B. P. Hașdeu față de una din cronicile slavo-române din secolul al XV-lea, denumită moldo-rusă, care ni s-a păstrat ca un capitol al letopisețului rus de la mănăstirea Voskresensk, publicată pentru prima dată de istoricul rus Karamzin la 1793. Menționăm faptul că am putut consulta cele două texte ale lui B. P. Hașdeu în care apar sintagmele sus-numite, datorită existenței în spațiul virtual a unor varianta pdf a acestora. Una din ele poate fi consultată pe pagina Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga din Cluj-Napoca,[1] iar cea de-a doua se află pe adresa de internet care conține sute de lucrări românești de referință.[2]

            Cronica moldo-rusă sau Povestirea pe scurt despre domnii Moldovei de când s-a început ţara moldovenească a fost descoperită iniţial ca al XIII-lea capitol al așa-numitei Voskresenskaia letopis’ (tradus ad literam – scrierea anilor de la mănăstirea Învierii).  Printre primii cercetători ai acestei cronici s-au numărat istoricii români Bogdan Petriceicu-Haşdeu[3], Dimitrie Onciul[4] şi Ioan Bogdan (1891 și 1895)[5]. În anul 1901, în Rusia, Alexandru Jacimirsky, originar din Basarabia, a publicat un excurs critic asupra cronicii şi istoriografiei acesteia, intrând în polemică cu interpretările lui Petriceicu-Hașdeu și I. Bogdan[6].

Este important să notăm faptul că așa-numita (sintagmă dominantă astăzi) Cronica moldo-rusă, , a fost printre cele mai discutate cronici moldovenești din secolul al XV-lea, datorită probabil legendei despre Roman și Vlahata (care arată originea latină a moldovenilor). Din șirul istoricilor care s-au ocupat de ea în decursul secolului al XX-lea fac parte – profesorul ieșean din interbelic Ilie Minea[7], istoricul și politicianul Gheorghe I. Brătianu[8], excelentul istoric al slavonismului cultural Petre P. Panaitescu (a actualizat și reeditat cronicile îngrijite de I. Bogdan)[9], Eugen Stănescu[10], Alexandru Boldur, Gheorghe Mihăilă[11], basarabeanul Eugeniu Russev[12] și mai recent istoricul român stabilit în Franța Matei Cazacu[13], cercetătorul italian Cesare Alzati[14] ș.a. După anul 2000 cronica moldo-rusă a fost abordată de Andronikos Falangas[15], Florian Dumitru Soporan[16] și în anul 2015, parțial, în cadrul unei teze de doctorat susținute la Budapesta de Teodora Artimon[17].

Denumirea cronicii și timpul scrierii

Denumirea dată cronicii de la Bogdan Petriceicu Hașdeu și până în ziua de azi, a suferit multiple transformări, uneori aparent foarte mici, dar acestea de fapt ne arată percepții care variază esențial în ce privește abordarea realității culturale în care a fost concepută aceasta. Inițial Bogdan Petriceicu-Hașdeu a denumit-o „slavo-română¨[18], iar peste câțiva ani a folosit sintagma „moldo-slavică¨[19]. Este curioasă această diferență de denominare. Astfel în primul caz a fost pus accentul pe faptul că lucrarea fusese scrisă în limba slavă și ținea de un orizont cultural slavo-ortodox. În cel de al doilea caz particula “moldo-” vine să sublinieze faptul că a fost zămislită în Moldova vremii (sfârșitul secolului al XV-lea, după unii istorici începutul secolului al XVI-lea) și că înainte de a fi slavă este o emanație a culturii moldovene (românești) din vremea respectivă.

Ioan Bogdan a pledat ceva mai târziu pentru sintagma „anonimă” (1891), argumentul său fiind –  „deoarece nu știm nici locul unde s-a scris, nici cine a scris-o, iar numirile  „slavo-română” sau „moldo-slavică” ni se par nepotrivite”[20]. Aici de fapt Bogdan își exprima rezerva față de ambele variante propuse de Hasdeu. Basarabeanul stabilit la Petersburg, Alexandru Iațimirschi a denumit-o conform originalului din compilația de la mănăstirea Voskresensk – „Povestire pe scurt despre domnii moldoveni” (rus. Сказание вкратце о молдавских господарях), apreciind-o drept „o stranie predanie românească”[21]. Ilie Minea referindu-se în genere la  cronicile din veacul al XV-lea folosea ca titlu al cărții sale alăturarea de termeni – „letopisețele moldovenești scrise slavonește”, iar în ce privește cronica moldo-rusă propunea sintagma „Prescurtare rusească a celui mai vechiu letopiseț moldovenesc”[22]. Aici, ca și în cazul celei de-a variante propuse de Hasdeu, Minea venea să sublinieze locul scrierii și apartenența la vechea cultură națională a acestei lucrări.

Petre P. Panaitescu care a îngrijit reeditarea cronicilor moldovenești, a folosit denumirea generală de „cronicile slavo-române”, iar cu referire la versiunea de la mănăstirea Voskresensk a statuat sintagma de „moldo-rusă”[23]. Alexandru Boldur, în studiul publicat în URSS în anul 1964 a folosit termenii „slavo-moldovenească”, iar B. I. Buganov și F. A. Grecul care au reeditat la 1976 cronicile, le-au denumit „letopisețele slavo-moldovenești”[24].

Istoricul moscovit Tihomirov[25] folosea în anii 70 ai secolului al XX-lea sintagma de cronică “slavomoldovenească”. În contextul vremii îl semnala pe Hasdeu ca istoric și filolog-slavist burghez. Explica denumirea de slavo-română ca fiind determinată de aceea că era “cronică, redactată de un moldovean la începutul secolului al XVI-lea, dar în limba slavă, dialectal official al românilor în epoca respectivă”.

Matei Cazacu a utilizat într-un studiu din 1983 „la chronique dite moldavo-russe”[26], adică croniza zisă/denumită moldo-rusă. Într-unul din ultimele studii care este dedicat legendei lui Roman și Vlahata, Florian Dumitru Soporan optează pentru versiunea consacrată de P. P. Panaitescu, ortografiind cu majuscule literele „m” și „r” din moldo-rusă – „Cronica Moldo-Rusă”[27].  În opinia subsemnatului partea a doua, „rusă”, își are justificare în măsura în care textul a fost găsit în Rusia de sfârșit de secol XVIII, însă la începutul secolului al XVI-lea nu există o acoperire geografico-politică. La începutul secolului al XVI-lea exista un mare  Cnezat al Moscovei, denumit de istoricul francez Fernand Braudel, Moscovia. Pe de altă parte deoarece cronica e în limba slavă și aparține universului cultural slav medieval în genere, denumirea lui Hasdeu – moldo-slavică ni se pare mai potrivită decât moldo-rusă.

Câteva precizări privind perioada scrierii și aducerii în Rusia

  1. Iațimirschi considera că părțile I și II ale cronicii au fost unite la începutul secolului al

XVI-lea, iar cronica a fost redactată ad-hoc de un rus pentru a fi introdusă în letopisețul moscovit oficial[28]. E. Stănescu plasa timpul scrierii acestei versiuni care ar fi fost „mai mult o narație despre originea românilor decît o narație ce privește istoria Moldovei”, în vremea lui Ștefan cel Mare[29]. I. Minea plasa cronica la începutul domniei lui Bogdan cel Orb, „când dinastia rusească era înrudită cu domnul Moldovei. Ivan Ivanovici fiul lui Ivan III luase în căsătorie pe Elena fiica lui Ștefan cel Mare și astfel a putut ajunge în Rusia interesul pentru istoria moldovenească la începutul secolului al XVI-lea”[30]. Celebrul slavist român P. P. Panaitescu plasa și mai târziu trimiterea cronicii la Moscova, în vremea lui Petru Rareș[31]. Gh. Mihăilă care identificase în anii 1965-1966 patru copii noi ale cronicii la Moscova și Leningrad, susținea că aceasta nu putea fi legată de venirea Elenei la Moscova[32], prescurtarea fiind făcută în vremea lui Bogdan cel Orb[33]. În același timp contraargumentul principal față de teza lui Panaitescu era că „ultimul fapt menționat în cronică este urcarea pe tron a lui Bogdan III, iar propoziția precedentă precum că Ștefan a avut patru fii: Petru, Alexandru (și) doi Bogdani, se referă la Petru care a murit în 1480”[34].

Alexandru Boldur combătea opinia lui Minea, susținând că în timpul domniei lui Bogdan cel Orb cronica nu ar mai fi trebuit nimănui la Moscova. Aducea drept argumente de natură factologică moartea în închisoare a Elenei lui Ștefan în anul 1505 și a fiului acesteea în 1509[35]. Cesare Alzati a  trecut cronica pe linia lui Minea și Mihăilă în prima parte a domniei lui Bogdan cel Orb. În același timp semnala studiul pătrunzător și stimulativ al lui M. Cazacu, care reactualizase opinia lui Hașdeu și Iorga precum că prima parte a cronicii cuprindea un fragment redactat în secolul al XV-lea în zona Maramureșului[36].

În concluzie ținem să subliniem faptul că autorii clasici ai științei românești (în cazul dat cei din secolul al XIX) trebuie să fie revizitați de cercetători, iar opiniile lor, unele dintre care s-au dovedit destul de exacte sau au anticipat unele din rezultatele cercetătilor ulterioare, trebuie să își păstreze locul în istoriografie. Aceata rezultă și din abordarea de către Hasdeu a cronicii moldo-ruse, care nu avea în fața sa o istoriografie la care s-ar fi putut raporta și care a fost un prim cercetător român al acesteea.  În opinia noastră, sintagmele folosite de Hasdeu, cu precădere moldo-slavică, după cum am arătat mai sus, ar fi mai potrivită decât sintagma ce s-a statuat în istoriografia românească, moldo-rusă.

Marius TĂRÂŢĂ, doctor în istorie, Institutul de Istorie a AŞM

NOTĂ: Comunicarea ştiinţifică a fost prezentată de autor la Conferinţa dedicată a 110 ani de la trecerea în eternitate a Marelui cărturar şi enciclopedist B.P.Hasdeu, care a avut loc la Biblioteca Centrală a BM „B.P.Hasdeu” în ziua de 23 februarie 2017

[1] http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/21268 (văzut 22 februarie 2017).

[2] www.digibuc.ro (consultat 22 februarie 2017).

[3] B. Petriceicu Hăjdeu, Archiva istorică, Bucuresci, Imprimeria Statului, 1867, tomu III, p. 26 și Bogdanu Petriceicu Hasdeu, Istoria critică a Româniloru din ambele Dacie în secolulu XIV, Buccuresci, Tipografia Curții, MDCCCLXXIII [1873], vol. I, p. 9.

[4] Zur Geschichte der Bukowina, Czernowitz, 1887, p. 27. Lucrările lui B. P. Hasdeu și D. Onciul vor fi citate ulterior de I. Bogdan, A. Jacimirsky și A. Boldur.

[5] Vezi Vechile Cronice Moldovenești până la Ureche în Ioan Bogdan, „Scrieri alese”/ Cu o prefață de Emil Petrovici. Ediție îngrijită, studiu  introductiv și note de G. Mihăilă, București, Editura Academiei RSR, 1968, p. 270-313 și Cronice inedite atingătoare de Istoria Românilor, în aceeași ediție de „Scrieri alese”, p. 374-412.

[6] А. И. Яцимирскiй, ,,Сказаніе вкратцђ о молдавскихъ господаряхъ” въ Воскресенской лђтописи, în: ,,Извђстія Отдћленія русскаго языка и словесности императорской Академіи Наукъ”, СанктПетербургъ, 1901, том 6-й, книжка 1-я, p. 88-119.

[7] Ilie Minea, Letopisețele moldovenești scrise slavonește. Din cursul despre „Izvoarele Istoriei Românilor” ținut la Universitatea din Iași. Extras din „Cercetări istorice”, Iași, Institutul Modern de Arte Grafice N. V. Ștefaniu&D. Ștaierman, 1925, an I, p. 18-21.

[8] Gheorghe I. Brătianu, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești/ Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Valeriu Râpeanu, București, Editura Eminescu, 1980, p. 156-159, 171-172.

[9] Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, publicate de Ioan Bogdan. Ediție revăzută și completată într-un volum îngrijit de P. P. Panaitescu, București, Editura Academiei, 1959, XIV+332 p.

[10] E. Stănescu, Cultura scrisă moldovenească în vremea lui Ştefan cel Mare, în: „Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare. Culegere de studii” îngrijită de M. Berza, București, Editura Academiei RPR, 1964, p. 9-46.

[11] Gheorghe Mihăilă, Istoriografia românească veche (sec. al XV-lea – începutul sec. al XVII-lea) în raport cu istoriografia bizantină și slavă, în: Gheorghe Mihăilă, „Contribuții la istoria culturii și literaturii române vechi”, București, Editura Minerva, 1972, p. 104-163.

[12] Е. М. Руссев, Кронография молдовеняскэ дин вякуриле XV-XVIII, Кишинэу, Едитура ,,Штиинца”, 1977, p. 58-66.

[13] Matei Cazacu, Aux sources de l’Autocratie russe. Les influences roumaines et hongroises, XVe-XVIe siècles,  în: „Cahiers du monde russe et soviétique”, 1983, vol. 24, nr. 1, p. 7-41.

[14] Cesare Alzati, Conștiința etnico-religioasă a românilor în epoca umanistă între ecourile romanității și modelele ecleziastice  bizantino-slave, în: „În inima Europei”, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, Fundația Culturală Română, p. 90-112.

[15] Andronikos Falangas, Tradition and reality in the Romanian chronicles of the 16-th-17-th centuries. The legend of Roman and Vlahata, în: “În memoria lui Alexadru Elian”, Arhiepiscopia Timișoarei, 2008, p. 214-220.

[16] Studiul Națiune înainte de națiune (III): Roman și Vlahata: O posibilă introspecție identitară românească, publicat pe 12 august 2012 pe pagina internet http://acum.tv/articol/56543/ (consultat pe 1 iunie 2016).

[17] The Proto-Myth of Stephen the Great of Moldavia, Budapest, CEU, 2015, p. 30. Textul tezei poate fi descărcat de pe adresa http://www.etd.ceu.hu/2015/artimon_teodora.pdf .

[18] B. P. Hăjdeu, Archiva…, p. 26.

[19] B. P. Hasdeu, Istoria critică…, p. 8 (nota 41) și p. 9 (nota 42). Alexandru Boldur considera această denumire drept cea mai reușită deoarece cronica era „slavă după formă și moldovenească după conținut”. Vezi А. Болдур, op.cit., p. 74.

[20] I. Bogdan, Vechile Cronice Moldovenești…, p. 316-317.

[21]. А. И. Яцимирскiй, op.cit., p. 11.

[22] I. Minea, op.cit., p. 18.

[23] А. Болдур, op.cit., p. 74.

[24] Славяно-молдавские летописи XV-XVI вв., Москва, Издательство ,,Наука”, 1976, 152 p.

[25] http://bwbooks.net/index.php?id1=4&category=history&author=tihomirov-mn&book=1976&page=85 (consultat 23 februarie 2017).

[26] M. Cazacu, op.cit.,  p. 17.

[27] http://acum.tv/articol/56543/.

[28] А. И. Яцимирскiй, op.cit., p. 32.

[29] E. Stănescu, op.cit., p. 29.

[30] I. Minea, op.cit., p. 18.

[31] А. Болдур, op.cit., p. 84.

[32] Gh. Mihăilă, op.cit., p. 148. Pe motiv că „ea nu e nici pomenită alături de cei patru fii ai lui Ștefan cel Mare”.

[33] Ibidem, p. 149.

[34] Ibidem.

[35] А. Болдур, op.cit., p. 84.

[36] C. Alzati, op.cit., p. 93.

Anunțuri

Despre vechisirare

Alexandru Moraru, şef serviciu colecţii speciale la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chişinău. Este Istoric-arhivist şi publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al mai multe volume de carte apărute în Republica Moldova şi România, autor a peste 400 articole ştiinţifice. Cărţile domniei sale nu odată au fost menţionate la Salonul Internaţional de Carte şi una din acestea a intrat în Topul celor mai citite 10 cărţi din anul 2014
Acest articol a fost publicat în ARTICOLE, Cu numele Hasdeu..., HASDEU ÎN ENCICLOPEDIILE LUMII, OPERELE MARELUI CĂRTURAR B.P.HASDEU ÎN COLECȚIA CĂRȚI VECHI ȘI RARE, TOT DESPRE COLECȚIA HASDEUIANĂ, VIAŢA CĂRŢILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s