147 DE ANI DE LA NAŞTEREA IULIEI HASDEU, GENIALUL COPIL AL CULTURII ROMÂNE

Iulia Hasdeu – Genialul copil al culturii române & viaţa de apoi

Iulia Hasdeu - Genialul copil al culturii romane & viata de apoi

 

Şi dacă… dacă Iulia Hasdeu nu ar fi avut o trecere atît de scurtă prin viaţă? Dacă geniul ei creator ar fi înflorit întru cinstea culturii româneşti? Dacă erudiţia sa precoce ar fi transformat-o într-un adevărat ambasador al limbii şi culturii româneşti în afara graniţelor acestei ţări? Prea mulţi „dacă” şi doar cîteva certitudini. Scrierile sale, atîtea cîte au fost, anunţau deja o mare poetă, însă sorţii au hotărît ca posteritatea să o cunoască pe Iulia Hasdeu doar din operele sale de tinereţe şi din… şedinţele de spiritism, în cadrul cărora fiica continua să fie alături de bătrînul ei tată.

Bogdan Petriceicu Hasdeu este unul dintre marii cărturarii care fac cinste culturii româneşti, o personalitate unică, pluridisciplinară, un om erudit pentru care cunoaşterea nu era decît o mare adîncă în care se îmbăia cu plăcere. Noi, cei de astăzi, îl cunoaştem din lucrările sale sau din biografiile mai mult sau mai puţin romanţate ale altor autori. Printre contemporanii săi, însă, Hasdeu era un mare om de cultură, dar pînă la urmă, un om. Credinţa i-a fost greu pusă la încercare atunci cînd Dumnezeu i-a luat averea sa cea mai de preţ: viaţa fiicei sale, Iulia.

Cei ce au împărtăşit durerea familiei care nu şi-a mai revenit niciodată după această pierdere, susţin că dacă Iulia Hasdeu ar fi avut o existenţă mai lungă, geniul ei nu ar fi cunoscut precedent în limba română, întrecîndu-l chiar şi pe cel al lui Eminescu. Dacă lucrurile ar fi stat aşa sau nu, nimeni nu o poate spune. Cultura română a fost văduvită, pe nedrept, de unul dintre cei mai frumoşi muguri ai săi, chiar înainte ca acesta să înflorească.

Deschiderile culturale ale lui Hasdeu au explorat spaţii vaste, de la filozofie, istorie, lingvistică, pînă la spiritism. Atracţia pentru ceea ce se afla dincolo de noi şi de existenţa noastră lumească a existat dinaintea decesului fiicei sale, însă dorinţa de a o avea tot timpul alături, chiar dacă numai spiritual, a făcut ca aceste experienţe să se transforme în adevărate şedinţe de spiritsm. Dar, mai întîi, să vedem cum a început totul…

Un copil grabit
Hasdeu, un spirit justiţiar şi critic la adresa celor care prin intermediul acţiunilor lor, mai cu seamă politice, dăunau intereselor naţionale, publică şi pamflete dure la adresa oamenilor politici ai vremii, aruncînd vorbe ironice al căror ecou s-a făcut resimţit chiar şi mai departe de clasa politică, pătrunzînd pînă în cercurile intelectuale în care acesta activa. Prin urmare, în anul 1869, cînd Hasdeu şi-a depus candidatura la Academie a fost pus în faţa unui refuz prea dur, poate, pentru un om de cultură consacrat. Lovitura a fost însă mai uşor de suportat, de vreme ce acasă îl aştepta cea mai dulce dintre alinări. Naşterea unicei fiice a familei Hasdeu a fost un motiv de bucurie, care i-a ţinut pe cei din familie într-o stare de exaltare continuă timp de mai multe luni. În fapt, aceasta bucurie nu s-a diminuat deloc timp de 19 ani. În timpul scurtei sale vieţi, Iulia a fost mai întîi mîndria familiei şi apoi, mîndria intelectualităţii româneşti.

La doi ani buchisea deja literele şi învăţa limba franceză, la patru ani scria, iar un an mai tîrziu compune deja primele poezii. După ce învăţătorii şi-au dat seama ca fetiţa este mult deasupra colegilor ei în ceea ce priveşte cunoştinţele, au făcut o excepţie (în acea vreme, nu există procedura de a absolvi mai multe clase deodată) şi au lasat-o pe micuţa Iulia să îşi susţină examenele de absolvire ale cursului primar. La acea dată, avea doar opt ani, iar mirarea dascălilor ei era întreţinută şi de faptul că fizionomia nu-i reflecta nicidecum vîrsta, ajutînd-o să pară şi mai mică decît era în realitate. Între timp, învaţă şi limba engleză pînă la stăpînirea ei la acelaşi nivel cu franceza. De altfel, aceasta din urmă a rămas limba ei de suflet, preferată în redactarea scrisorilor către tatăl ei, dar mai ales în compunerea operei sale poetice. Mama sa îi împărtăşeşte noţiunile de bază ale limbii germane, iar aprofundarea continuă sub supravegherea unei profesoare. La vîrsta de 11 ani absolvea gimnaziul Sf. Sava şi apoi termina Conservatorul, secţia de canto şi pian. La numai 16 ani, în 1886, se înscrie la Sorbona, devenind astfel, prima femeie din România care a studiat în această prestigioasă universitate. Grandoarea acestui loc nu este de natură să o sperie. În ciuda vîrstei fragede, Iulia reuşeşte să îşi uimească profesorii.

Doi ani mai tîrziu apar primele semne ale tuberculozei, boală pe care Iulia se hotărăşte să o înfrunte, scriindu-i tatalui ei într-o epistolă că este hotărîtă să îşi susţină lucrarea de doctorat, al cărei subiect şi-l alesese deja. Numai agravarea stării ei de sănătate a fost de natură să o înduplece să părăsească Parisul pentru Italia şi Elveţia, locuri însorite, mai prietenoase cu plămînii ei deja afectaţi. În ciuda tratamentelor primite de la medici străini prestigiosi, starea tinerei paciente se degrada văzînd cu ochii. În vara anului 1888, tatăl îngrijorat o aduce la Bucureşti. Spre disperarea celui care era numit „bătrînul Hasdeu” (deşi avea numai 50 de ani în momentul pierderii fiicei sale), nici tratamentele şi nici aerul curat de la Agapia nu au mai fost de nici un folos. Pînă în ultima clipa, bătrînul cărturar Hasdeu a sperat într-o minune. Un miracol ce nu avea să mai vină niciodată…

Templele Iuliei
Hasdeu nu s-a resemnat niciodată cu pierderea celei mai dragi fiinţe. Decedaţii din familia sa (părinţii, fiica şi apoi soţia) i-au schimbat ireversibil modul de abordare al vieţii şi mai ales, a celor de după viaţa lumească, însă discernămîntul său a fost treaz pînă în ultima sa clipă. În prologul pe care l-a scris pentru lucrarea sa, „Sic cogito”, Hasdeu se confesează:

„Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primavăra nu sosise încă. Într-o seară umedă şi posomorîtă şedeam singur în odaie lîngă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hîrtie şi mai multe creioane. Cum? nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mîna mea lua un creion şi-i rezema vîrful de luciul hîrtiei. Începui a simti la tîmpla stîngă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi cînd ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic. Deodata mîna mea se puse într-o mişcare fără astîmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Cînd braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hîrtie şi cetii acolo foarte limpede:

„Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns. Iulia Hasdeu)

Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele. Ce să fie? O va spune această carte.”

După ce a primit mesajul fiicei sale într-un mod atît de neaşteptat, Hasdeu era convins că a găsit calea ideala de a-şi ţine fiica aproape de sufletul sau, bucurîndu-se de sfaturile preţioase ale acesteia şi procedînd întotdeauna aşa cum îi indica aceasta. Nu este un secret că atît cavoul Iuliei de la cimitirul Bellu, cît şi casa de la Campina, au fost construite după directivele riguroase ale spiritului acesteia. În sprijinul acestei afirmaţii, susţinută întotdeauna de Hasdeu şi de apropiaţii săi artişti şi intelectuali care au participat la ridicarea acestor două mausolee închinate Iuliei, vin şi numeroasele simboluri care se regăsesc în ambele locuri.



Un mormînt-poemă

Aşa avea să numeasca şi nu se înşela deloc, G. Ionnescu – Gion în 1891 mormîntul Iuliei Hasdeu. Însuşi Hasdeu numea locul de veci al fiicei sale „Micul Templu”, iar în acea vreme nu exista nimic care să îl contrazică. Imaginea actuala a cavoului mai păstrează doar o amintire a maretiei acestuia de inceput. La intrare, pe frontispiciu sunt scrise cuvintele: „Trecatori, priviti d-asupra; cugetatori cautati in launtru: moartea da viata”.

Inauntrul cavoului, nimic nu parea sa sugereze celor care il vizitau ca se afla intr-un mormant. Sentimentul general era de liniste, iar cei aflati acolo puteau simti invaluirea intelepciunii. O oglinda fixata pe bolta avea rolul de a potenta vizualul catre infinit. Pe langa acestea se aflau candele, ingeri si chipul Iuliei. Un altar gazduia bustul Iuliei, vase cu flori, obiecte simbolice si doua pietre de marmura ce purtau o incarcatura spirituala puternica.

In stanga sta scris: Legea religioasa: „Crede…Crede in Dumnezeu. Crede in nemurirea sufletului. Crede in darul comunicarii cu cei dusi.” Legea morala: „Iubeste si ajuta…Iubeste si ajuta neamul. Iubeste si ajuta pe cine te ajuta si te iubeste. Iubeste si ajuta fara a precugeta la folosul tau.”

In dreapta se afla: Legea sociala: „Nu necinsti…Nu necinsti pe tine insuti, ca sa te cinsteasca altii. Nu necinsti pe altii, ca sa te cinsteasca pe tine insuti. Nu necinsti munca, caci munca e viata”.Legea filozofica: „Cand atunci…Cand faptul stii, atunci adevarul stii. Cand nu vrei sa crezi, atunci nu poti sa vezi. Cand cauti dovada, atunci gasesti tagada”.

Busturile membrilor familiei, de vita nobila de altfel, isi aveau locul aici, asezate sub busturile lui Cristos, Shakespeare si Victor Hugo, pe care Iulia i le-a cerut special tatalui ei, intr-una din sedintele de spiritism, la data de 16 octombrie 1890, in limba franceza: „In numele scumpilor mei, iti multumesc; dar, in fiecare unitate, este o trinitate. Ea mi-a comandat sa pun, in templu, formand altarul superior, busturile lui Christ, Shakespeare si Victor Hugo. Este trinitatea a carei unitate reclama o noua trinitate, in total noua. Este ceea ce ea mi-a comandat, ulterior, desemnand noua membri ai familiei, ale caror portrete trebuiau sa fie plasate in tocul ferestrei, de o parte si de alta a altarului superior”.Tot aici, pe o carte din marmura au fost inscriptionate formele cuvantului Dumnezeu, pe care acesta le ia in limbile greaca, latina, araba, ebraica si chineza.



Marele Templu

Constructia „Marelui Templu”, dupa cum il numea Hasdeu, a inceput in anul 1893 si s-a incheiat trei ani mai tarziu. Ca si in cazul cavoului, planurile castelului i-au fost minutios indicate lui Hasdeu de catre fiica sa, in timpul sedintelor de spiritism. Constructia castelului reprezinta o mostra unica a arhitecturii romanesti, unde utilitatea functiunii, deci profana la nivel simbolic, se impleteste magistral cu cea spirituala, o mostra a arhitecturii sacre. Functia de locuinta devine secundara, iar elementele specifice spiritualului domina.Fundatia castelului are forma unei cruci, iar cifrele 3 si 7 sunt adoptate fara retineri de geometria constructiei. Edificiul este structurat din trei turnuri, iar pentru a intra in castel este necesar sa pasesti sapte trepte, in vreme ce jilturile imparatesti de la intrare au incrustrate sapte volume de carti suprapuse. Deasupra usii sunt sculptate in basorelief blazonul familiei Hasdeu cu deviza familiei: „Pro fide et patria” si langa ea, apoftegma lui Galilei „E pur si muove”. Mai sus, Ochiul Divin incadrat in trunghi.

Cei care viziteaza astazi Muzeul Memorial Iulia Hasdeu de la Campina pot patrunde, condusi de un ghid, in initimitatea biroului lui Hasdeu, in salon, in camera in care se afla pianul Iuliei si mai ales, atractia tuturor turistilor, in camera de spiritism in al carei perete se poate observa o gaura cu un diametru destul de mare. Nu suficient peantu a permite accesul unui om, insa perfect pentru trecerea spiritului Iuliei, atat de asteptat la aceste sedinte. O alta „prezenta” care atrage atentia in castel este o statuie a Mantuitorului, avand o inaltime mai mare decat statura obisnuita a unui om. Acesta se ridica deasupra unor nori cu bratele ridicate intr-un gest de binecuvantare, insa cu ochii in lacrimi. Reprezentarea deosebita si amplasarea sa intr-o lumina speciala au facut ca imaginea Mantuitorului sculptat sa impresioneze peste masura pe cei care au calcat pragul castelului.



Sedintele de spiritism

Pana la construirea castelului, locurile de desfasurare ale sedintelor de spiritism au fost variate insa, apoi, acesta a fost preferat cu deosebire, deoarece fusese construit la indicatiile Iuliei si favoriza, prin arhitectura sa deosebita, sedintele de comunicare cu spiritele. In Bucuresti, atunci cand acestea nu se desfasurau la cavoul Iuliei din cimitirul Bellu, aveau loc in biroul lui Hasdeu de la Arhivele Nationale, unde era director.

Scrierile lui I.L. Caragiale pastreaza una dintre cele mai frumoase descrieri ale castelului, unde chiar de la inceput, Hasdeu incearca sa-i faca clar lui Caragiale cine este adevarata stapana a acasei:
„Noi suntem aci numai in gazda. Pentru aceea, mai nainte de orice, trebuie sa te prezint stapanei casei”. Hasdeu si-a condus prietenul catre trunchiul unui copac batran, unde, intr-o scorbura se afla portretul Iuliei Hasdeu, incadrat intr-un muschi viu, din care rasareau plante de munte.

Din perioada 23 decembrie 1890 pana in 18 aprilie 1903 s-a pastrat transcrierea a numai 101 rezumate ale sedintelor de spiritism, insa in realitate, numarul acestora a fost mult mai mare. Limba preferata a acestor comunicari era franceza, insa puteau fi si in romana, engleza, rusa si chiar araba. Desi pentru oamenii simpli care locuiau in jurul castelului, ceea ce se petrecea inauntru era de neinteles, pentru cei aflati in interiorul zidurilor, majoritatea carturari si artisti, aceste sedinte nu faceau altceva decat sa le deschida noi orizonturi de explorat.

Au fost invocate pe rand spiritele Iuliei Hasdeu, si, ulterior dupa deces, al mamei acesteia, al lui Nicolae, fratele lui Hasdeu si ale lui Tadeu si Alexandru Hasdeu, bunicul si tatal scriitorului. In orice astfel de sedinta era imperios necesara prezenta unui mediu capabil, iar in aceasta privinta sunt date unele lamuriri chiar in transcrierile sedintelor care s-au pastrat pana azi. Iulia vorbeste despre casa, ii da tatalui ei sfaturi cu privire la diverse probleme si povesteste chiar si despre vietile ei anterioare sau despre imersiunea unor spirite inferioare in comunicatie (in timpul sedintelor, in afara de spiritele celor care vorbeau, mai existau si spirite asistente, care puteau ingreuna sau usura procesul). Este foarte interesanta una dintre transcrierile pastrate in Fondul de Manuscrise din cadrul Arhivelor Nationale, in care Iulia vorbeste despre viata ei pamanteana ca Hypatia.

„Da, aceasta este, ai perfecta dreptate; nervozitatea mediumului meu a tulburat intreaga inspiratiune si a fost absolut imposibil sa-l fac sa scrie corect numele meu, Hypatia, dar tu ai ghicit imediat!…Fusesem, cum iti spun, lapidata, Papaliga (Papaliga nu este nimeni altul decat Hasdeu, iar acesta era numele cu care Iulia il alinta adeseori, cand se aflau in intimitatea familiei); am cazut la picioarele unei cruci intr-o biserica si lumea m-a tarat, apoi, prin oras: linsata si resturile bietei mele materii arse din ordinul patriarhului Cyrille. El fusese proclamat sfant, incomparabilul care priveste de la inaltimea crucii sale, i-a vazut sfintenia si…sa nu-i iertam aceluia, caci…vrea in mod absolut. Pentru biografia mea, da, dar tu vei vorbi in aceasta carte numai despre cele sase incarnari ale mele; primele trei vor ramane doar pentru tine; acelea nu sunt…inainte de a fi Hypatia; una dintre aceste existente este Syria, fiica Monicai. Am plecat din orasul incendiat pierind in flacarile sale, accident care mi-a rapit viata la numai 12 ani…caci nu devenim ceea ce dorim dintr-o data; Nicolas spune ca trebuie sa te lasi”.

In epilogul cartii sale „Sic cogito”, Hasdeu marturiseste cine i-a inspirat alegerea acestui nume pentru lucrarea sa asupra spiritismului, prima de acest gen din Romania:

„In capul cartii mele se citeste: Sic cogito „asa cuget eu”…In sedinta din 22 martie, eu primii prin Sperantia, scriind automaticeste in stare cataliptica, o lunga comunicatiune in care fie-mea vorbeste, intre altele, despre studiile mele asupra Spiritismului: „Tonul lor trebuie sa fie impunator si convins, un fel de Sic cogito, adeca: cine poate sa se convinga, cu atat mai bine pentru el, cine nu – cu atat mai rau…Cat priveste pe al tau Sic cogito, sa stii ca el va fi cuvantul final si totodata titlul operei intregi”.

SURSA: www. descopera.ro

Anunțuri

Despre vechisirare

Alexandru Moraru, şef serviciu colecţii speciale la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chişinău. Este Istoric-arhivist şi publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al mai multe volume de carte apărute în Republica Moldova şi România, autor a peste 400 articole ştiinţifice. Cărţile domniei sale nu odată au fost menţionate la Salonul Internaţional de Carte şi una din acestea a intrat în Topul celor mai citite 10 cărţi din anul 2014
Acest articol a fost publicat în ARTICOLE, TOT DESPRE COLECȚIA HASDEUIANĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 147 DE ANI DE LA NAŞTEREA IULIEI HASDEU, GENIALUL COPIL AL CULTURII ROMÂNE

  1. Pingback: 147 DE ANI DE LA NAŞTEREA IULIEI HASDEU, GENIALUL COPIL AL CULTURII ROMÂNE | BIBLIOTECA CENTRALĂ A BM "B. P. HASDEU"

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s