DESPRE COLECȚIA CĂRȚI CU DEDICAȚII ȘI AUTOGRAFE (informații generale)

Colecția Specială Cărți cu Dedicații și Autografe

 

Spre deosebire de colecțiile speciale menționate mai sus, colecția specială Cărți cu Dedicații și Autografe are un specific aparte. Din acest fond fac parte 975 de titluri, unul mai interesant ca altul, care au fost donate Bibliotecii Municipale, fiind însoțite de dedicații; mesaje de apreciere a activității bibliotecii, din partea autorilor sau a altor deținători ai cărții; mesaje care explică valoarea, importanța sau actualitatea cărții, idei generale, desprinse din subiectul lucrării.

În alte cazuri, autorii încearcă chiar să facă anumite predicții în ceea ce privește durata vieții lucrării în cauză. Majoritatea cărților sunt achiziții mai noi, în comparație cu cele din colecția Carte Veche și Rară, dar sunt și printre acestea cărți,  dedicații și autografe, care au lăsat o amprentă de amintiri și reflecții despre autorul cărții sau despre un alt deținător al volumului.

Cea mai veche carte din această colecție este de la începutul secolului trecut, iar cărțile cele mai recente  din anul 2015, iar numărul lor este impresionant, fapt ce demonstrează productivitatea literară a  acestui an.

Pe polițele  depozitate ale fondului acestei  colecții speciale găsim cărți semnate de autori consacrați, celebri  dar și începători și debutanți. În șirul acestor nume sonore se numără Mihai Cimpoi, Vladimir Beșleagă, Nicolae Dabija, Constantin Popovici, Mihail D. Ciubotaru, Sanda Lesnea, Ion Hadârcă, Nicolae Esinencu, Mihai Prepeliță, Tudor Țopa, Ion Vatamanu, Vasile Vasilache, Vasile Coroban,  Lidia Istrati, Ion Ciocanu, Iurie Colesnic, Boris Druță, Petru Soltan, Andrei Vartic, Gheorghe Madan, Vlad Pohilă, Vasile Șoimaru, Lidia Kulikovski, Vlad Grecu, Nicolae Cojocaru, Teodor Codreanu, Gheorghe Ghibănescu,  Andrei Hropotinschi, Nicolae Popa, Vlad Zbârciog, Ion Proca, Grig Mogorcea, Ionel Căpiță, Efim Tarlapan, Mihai Dolgan, Nicolae Roibu,  și alții.

În respectiva  listă cu succes se înscriu și o serie de istorici, ale căror lucrări au devenit de referință. Aceștea sunt Gheorghe Buzatu, Ion Țurcanu, Nichita Smochină, Anatol Petrencu, Andrei Eșanu,  Ion și Tatiana Varta,  Ion Buga, Vlad Ciubucciu,  Mihail Bruhis, Vlad Mischevca, Alexandru Moraru, Dinu Poștarencu, Lilia Zabolotnîi, Igor Cașu, Ion Șpac, Ioan Erhan, Constantin Ciobanu, Iacob Lopanciuc, Mariana Pagu etc.

Cărțile donate Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu de către autorii sau deținătorii acestora, vorbește despre faptul, că acești scriitori au dat dovadă de o generozitate majoră nu numai față de bibliotecă, dar și față de stimatul nostru cititor, care prin acest gest creștinesc a făcut accesibilă informația pentru toate păturile sociale din țară și de peste hotare. La acest capitol și-au adus contribuția toți autorii enumărați mai sus, dar  este necesar să menționăm, pe câțiva din ei, care și-au adus un aport  mai substanțial, cum sunt Ion Varta, Vasile Șoimaru, Dinu Poștarencu, Constantin Ciobanu și alții.

Alexansru Moraru, Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu

Anunțuri

Despre vechisirare

Alexandru Moraru, şef serviciu colecţii speciale la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chişinău. Este Istoric-arhivist şi publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al mai multe volume de carte apărute în Republica Moldova şi România, autor a peste 400 articole ştiinţifice. Cărţile domniei sale nu odată au fost menţionate la Salonul Internaţional de Carte şi una din acestea a intrat în Topul celor mai citite 10 cărţi din anul 2014
Acest articol a fost publicat în BIBLIOTECA MUNICIPALĂ: INFORMAȚII GENERALE, CĂRȚI CU DEDICAȚII ȘI AUTOGRAFE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s