Despre colecţia Carte veche şi Rară (informații generale)

Colecția de Cărți Vechi și Rare

 biblioteca-carti

În arsenalul cognitiv și științific al Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu din Chișinău, colecțiile speciale constituie  adevărate perle informaționale, cu care se mândrește nu numai instituția nominalizată, dar și întreaga lume academică din Republica Moldova. Colecțiile speciale constituie  2438  de unități (volume) și se împart în trei ramificații de bază- Hasdeuiana (297 unități), Cărți Vechi și Rare (1166 unități) și Cărți cu Dedicații și Autografe (975 unități). Prin diversitatea temelor, subiectelor și autorilor, volumele depozitate în aceste colecții speciale prezintă un interes deosebit pentru cititori, studenți, cercetători și savanți din diverse domenii ale științelor inclusiv filosofi, filologi, istorici, juriști, economiști, sociologi, psihologi, militari, politologi, agronomi, chimiști, matematicieni și alte specialități.

Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu au fost organizate sistematic, după principii ştiinţifice, care cuprind documente cu caracter enciclopedic şi universal din toate domeniile cunoaşterii, în măsură să satisfacă cerinţele informaţionale, cognitive şi spirituale ale diferitor categorii de utilizatori. Ele oferă posibilitatea de a lectura opere clasice şi contemporane, care au intrat cu desăvârșire în patrimoniul mondial.

Biblioteca continuă să promoveze o politică de achiziţii patrimoniale, ce permite dezvoltarea colecţiei conform necesităţilor comunităţii municipale privind: istoria, cultura, etnografia şi altă informaţie cu caracter local.

În Registru de evidență ale acestor colecții speciale la capitolul autori, sunt înscriși numele multor celebrități ale Neamului Românesc cum sunt Nicolae Iorga, Bogdan P. Hasdeu, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Constantin Giurescu, Dimitrie Cantemir, Ion Ghica, Alexandru Boldur, Pan Halippa, Nicolae Bălcescu, Mihail Cogălniceanu, Alexandru Xenopol, Ion Nistor, Nicolae Cantacuzino, Radu Rosetti, Dumitru C. Moruzi, Constantin Stere, Ștefan Manciulea, Gheorghe Brătianu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu, Alecu Russo, Constantin I. Kirițescu, P.P. Negulescu, Alexandru Zub, Spiru C. Haret, Vasile Pârvan, Nicolae Titulescu și mulți alții.

O valoare incontestabilă in această colecție este prezența a celor trei volume a Cronicelor României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei (ediția 2) adunate, îngrijite și publicate de Mihail Cogălniceanu și apărute la București în perioada anilor 1872-1874, fiind una din lucrările de referință în studierea istoriei românilor, înalt apreciată de mari istorici remarcați cum au fost Nicolae Iorga, Constantin Giurescu și alții.

În rândul celor mai valoroase lucrări din colecțiile speciale se numără și Documentele privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, unde au fost incluse documente foarte vechi, din perioada anilor 1451- 1510 încoace (inclusiv documente slavone) și au fost editate la București în mai multe volume solide începând cu anul 1891. Acestea alcătuiesc o arhivă întreaga a perioadei nominalizate și sunt un izvor nesecat pentru cercetătorii cu multă răbdare pentru a descoperi ceva nou, ceva necunoscut, ceva excepțional.

Tot la capitolul documente, se înscriu și Documentele Moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, publicate de Mihai Costăchescu la Iași în anul 1931 la editura Viața Românească. Volumele ce fac parte din respectiva colecție prezintă o valoare importantă istorică și culturală.

Culegerea Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului, cu 385 de documente incluse în acest volum a fost publicată cu un studiu întroductiv de Aurel Sava la București în anul 1944 și este extrem de solicitată nu numai de cercetătorii, care și-au propus scrierea istoriei localităților din raioanele Orhei, Telenești, Rezina, Criuleni, dar și pentru cercetări mult mai ample geografic fie spus.

Cele unsprezece volume Studii și Documente literare, semnate de I.E. Torouțiu și Gh. Cardaș, apărute la București începând cu anul 1931, prezintă o ediție solidă cu informații prețioase despre personalități marcante și opera lor în literatura română.

Loc de frunte în colecția Carte Veche și Rară îl ocupă volumul I Istoria Critică a românilor. Pământul Terrei- Românești, semnată de marele cărturar B.P. Hasdeu și apărută în 1875 la București. Este o carte importantă sută la sută științifică și scrisă cu o dragoste de Tară și de Neam, dedicată memoriei părintelui său Alessandru Hasdeu.

Colecția de volume semnată de marele savant enciclopedist Nicolae Iorga include un șir întreg de lucrări importante, devenite de referință printre care: România: cum era până la 1918 în 3 volume apărute la București în 1939-1940; Istoria Românilor în 10 volume, București, 1937-1939; Memorii (vol.6-7), București, 1939; Discursuri parlamentare, mai multe volume, care cuprind perioada anilor 1939-1940; Generalități cu privire la studiile istorice, București, 1944; Histoire des roumains de Transylvanie et de hongrie (vol.2 din ediția II), București, 1940, și alte opere istorice.

 Este necesar să menționăm, că Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu dispune de mult mai multe lucrări ale celebrului savant cu renume mondial, Nicolae Iorga, însă respectivele nu pot fi atribuite la colecțiile speciale, deoarece au fost reeditate mai târziu.

Un interes deosebit pentru cercetătorii istoriei Basarabiei prezintă lucrările distinsului istoric Alexandru Boldur. Printre acestea se numără Istoria Basarabiei. Contribuții la studiul istoriei românilor, vol. I (epoca veche până în sec. XVII), Chișinău, 1937, 324 pag; Contribuții la studiul istoriei românilor (istoria Basarabiei), vol.3 (sub dominație rusească 1812-1918), Chișinău, 1940, 214 pag.; Comunicări făcute la ședințele Institutului de Istorie Națională A. D. Xenopol, la Odessa și Iași, Zlatina, 1944, 100 pag.; Basarabia românească, București, 1943, 188 pag.; История румынского народа, București, 1943, 114 pag.; Бессарабский вопрос, Chișinău, 1930, 50 pag.; Românii și strămoșii lor în Istoria Transnistriei, Iași, 1943, 81 pag.; Unirea. Analiza psihologică a evenimentelor 1918-1928 Chișinău, 1928, 16 pag.

Un loc aparte și deosebit îl au cele câteva zeci de enciclopedii excepționale apărute în secolele trecute la Paris, Londra, București, Moscova și Sanct- Petersburg. În rândul acestor nestemate se înscrie celebra Marea Enciclopedie  Franceză, minunatul Dicționar enciclopedic francez La Rousse, Большая Энциклопедия în 21 de volume apărută la Sanct Peterburg în perioada anilor 1902-1905; Энциклопедический словарь în 32 de volume (primul volum apărut în anul 1910, cu 639 pag.), pe care Rusia sovietică l-a mai continuat cu încă 8 volume. Primele 32 de volume au apărut cu efortul tovărășiei Frații A. și I. Grant și K.

Aflată în colecțiile special, o comoară informațională și științifică este pe bună dreptate considerată Enciclopedia Română, (3 volume) publicată de Asociația pentru literature română și cultura poporului roman de dr. C. Diaconovich la Sibiu în anii respectiv 1898, 1900, 1904. Este o ediție de excepție și referință, care a făcut multă lumină în societatea intelectuală românească.

Tot la acest capitol se include și Dicționarul Geografic al Basarabiei de Zamfir Arbore, apărută la București în 1904 (287 pag.); Dicționarul Geografic al Bucovinei de Emilian Grigorovița, București, 1908, (248 pag.) și Dicționarul Statistic al Basarabiei, Chișinău, 1923, (687 pag). Fără acești trei piloni importanți nu a putut fi scrisă nici o istorie a localităților, inclusiv a orașelor din Basarabia și Bucovina.

Și dacă vorbim despre geografie și statistică, neapărat trebuie să menționăm și inedita lucrare a lui Marin Popescu Spineni România în istoria cartografiei până la 1600, apărută în două volume în 1938 la București.

Revista Viața Românească, condusă de cunoscutul publicist și om politic din Basarabia, Constantin Stere și P. Bujor editată la Iași începând cu anul 1906, face parte de asemeni din colecțiile speciale ale Bibliotecii Municipale și la activ are 105 numere incluse.

 Este destul de  dificil de descris sau chiar enumărat  acele opere originale și excepționale  aflate în fondurile colecțiilor speciale. Sunt într-adevăr o El dorado, cum s-a exprimat un cunoscut savant, când a văzut acest arsenal informațional inedit. Cine nu crede, să ne viziteze, să le studieze, să devină și mai informat.

Alexandru Moraru, Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu

Anunțuri

Despre vechisirare

Alexandru Moraru, şef serviciu colecţii speciale la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chişinău. Este Istoric-arhivist şi publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al mai multe volume de carte apărute în Republica Moldova şi România, autor a peste 400 articole ştiinţifice. Cărţile domniei sale nu odată au fost menţionate la Salonul Internaţional de Carte şi una din acestea a intrat în Topul celor mai citite 10 cărţi din anul 2014
Acest articol a fost publicat în CĂRȚI VECHI ȘI RARE, CĂRŢI ÎNŢELEPTE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s