Cărţi vechi la dispoziţia Dvs.: Consideraţii noi asupra rostului Secuilor (1939) de Nicolae Iorga

În ultimul timp, din ce în ce mai mult în mijloacere de informare se vorbeşte  prea aberant despre rolul  şi locul secuilor în istoria României, cine sunt şi de unde vin? În încercarea de a face o lumină clară asupra acestui subiect, vă punem la dispoziţie o carte veche, semnată de marele istoric de talie europeană Nicolae Iorga, care nu este altceva, decât Conferinţa radio, rostită de savant în anul 1938. Având în vedere, că Biblioteca Centrală a BM „B.P.Hasdeu” dispune doar de un singur exemplar de carte cu acest titlu, am hotărât să vă punem la dispoziţie această carte, adică textul acestei Conferinţe, pentru a demonstra poziţia istoricului Nicolae Iorga, faţă de acest subiect politizat în prezent de răuvoitorii noştri.

Publicat în ARTICOLE, CĂRȚI VECHI ȘI RARE, CĂRŢI ÎNŢELEPTE | Lasă un comentariu

ANIVERSĂRI: dr. VLAD CIUBUCCIU A ÎMPLINIT 80 DE ANI

Azi, 13 iulie 2017 prietenul Bibliotecii Centrale a BM „B.P.Hasdeu” Vlad Ciubucciu a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Este cunoscut ca excelent istoric, lingvist, publicist, cercetător ştiinţific şi promotor al învăţământului, om de cultură, scriitor documentalist. Născut în satul Şipca, judeţul Orhei la 13 iulie 1937  după şcoala de cultură generală în anul 1962 a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău. O bună perioadă de timp a activat pe post de profesor şcolar (1962-1967), a avansat şi în perioada 1967-1970 a fost şeful secţiei raionale Călăraşi a învăţământului public. S-a împlicat şi ca redactor de filme artistice la Studioul „Moldova- film”. A muncit şi la Ministerul învăţământului public, pentru ca în cele din urmă să devină viceministru al învăţământului public. Este un Om foarte bine pregătit, o enciclopedie vie, istoric consacrat şi minunat coleg. Este un cercetător ştiinţific profesionist şi vă asigur că ţara are foarte puţini asemenea specialişti. Din 1999 până în 2001 a fost consilier prezidenţial (Preşedinte Petru Lucinschi) pe problemele de ştiinţă, învăţământ, tineret şi sport. În anii 2006, 2007 a fost declarat Ambasador al Păcii.

„Rolul statului în procesul de trecere la noile conţinuturi ale învăţământului în Moldova”- aşa s-a numit tema de studiu susţinută cu brio,  care i-a adus titlul ştiinţific de doctor în istorie. Este autorul a numeroase lucrări ştiinţifice şi publicistice.

În temeiul acestei aniversări frumoase a distinsului savant, îl felicităm călduros cu aniversarea şi îî dorim multă sănătate, fericire, inspiraţie şi bucurii!

LA MULŢI ANI PROFESORE!

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, ARTICOLE, BIBLIOTECA MUNICIPALĂ: INFORMAȚII GENERALE | Lasă un comentariu

Cărţi vechi la dispoziţia Dvs.:”Eminescu şi catolicismul” (1935) de M.Raşcu

În colecţia de cărţi vechi şi rare a Bibliotecii Centrale a BM „B.P. Hasdeu” din Chişinău este depozitată şi o carte mai deosebită, prin felul său. Avându-l ca autor pe M.Raşcu, cartea „Eminescu şi catolicismul” apărută în anul 1935 la Bucureşti este o sinteză a poziţiei spirituale a marelui poet şi ziarist Mihai Eminescu. Conţinutul informaţional şi istoric al acestui volum, este prea important, pentru ca Biblioteca Centrală să lase fără atenţie, gusturile rafinate ale cercetătorilor şi cititorilor noştri. Din motiv că avem un singur exemplar, deoarece este o carte rară, am considerat de cuviinţă, să punem la dispoziţia cititorului varianta electronică a acestei minunate lucrări ştiinţifice, pentru a lărgi la maximum posibilităţile şi accesul la această lucrare, deoarece interesul faţă de Eminescu şi atitudinea sa faţă de religii este în permanentă creştere…Facem acest lucru cu mare plăcere.


 

Publicat în ARTICOLE, CĂRȚI VECHI ȘI RARE, CĂRŢI ÎNŢELEPTE, IMAGINI | Lasă un comentariu

ENCICLOPEDIA ”MINERVA” DESPRE MARELE ȘTEFAN VOIEVOD

Realitatea istorică a personalităţii lui Ştefan cel Mare, figură aureolată de legende,descinde atât din documente, hrisoave, cronici şi cântece populare, cât şi din amintirea vie a contemporanilor lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, gloriosul domn şi stăpân al Moldovei, prin vitejia şi înţelepciunea sa, prin măestria militară şi marea-i dragoste pentru poporul său, a ajuns să fie admirat încă din viaţă.Admirat de prieteni şi respectat de duşmani.

Situaţia Moldovei în a II-a jumătate a secolului XV era de aşa natură, că trebuia dusă o luptă grea şi neâncetată pentru a-şi menţine îndependenţa.Ţară mică, Moldova era ameninţată de două mari puteri-Polonia şi Turcia. În această complicată şi dificilă situaţie Ştefan cel Mare apare ca un mare şi iscusit diplomat. Iar atunci când diplomaţia nu mai putea servi şi trebuia să pună mâna pe arme, el s-a dovedit a fi un mare comandant de oşti. Avea de întreţinut legături politice cu o serie de state:Polonia, Lituania, Moscova, Ungaria, Turcia, Hanatul din Crimeia.

Că Ştefan devenise un nume notoriu printre suverani şi popoare, realizând fapte mari cu mijloace mici, avea să susţină în „Istoria Statului Rus” şi istoricul rus Caramzin:

„În acea vreme a apărut un nou stat de seamă în vecinătate cu Lituania şi care a devenit obiectul politicii lui Ivan al III-lea…Ştefan al III cel Mare, care s-a arătat curajos în primejdie, tare în nenorocire, modest în fericire”.

Contemporanii lui Ştefan cel Mare, care au avut ocazia nu odată să-l admire în faimoasele  sale campanii de luptă cu turcii, tătarii, ungurii şi leşii, de unde i-au parvenit domnitorului moldovean încă în timpul vieţii titlurile onorabile de cel Mare şi Viteaz.Regele Sigismund al Poloniei, martor ocular al dezastrului din codrii Cosminului,  i-a atribuit încă de pe atunci numele de Ştefan cel Mare. Iar cronicarul Macarie îl numeşte la 1452 „Ştefan voievod cel viteaz”.

Prin victoria de la Vaslui(1475),marele domn al Moldovei a intrat în circuitul istoriei universale.Prin înfrângerea unei armate atât de mari şi a unui comandant atât de vestit ca paşa Suliman s-a dat o lovitură grandioasă turcilor, redobândindu-se speranţa şi posibilitatea înlăturării pericolului turcesc, care agita toată lumea europeană contemporană.

Mai mult chiar, dezastrul turcilor e confirmat şi de cronicarii turci, care descriu înfrângerea complectă a lui paşa Solimam. „A făcut mulţi martiri,-scrie Nensi,-şi foarte mulţi au rămas prizonieri”.

„Ştefan îi bătu şi alungă peste Dunăre,-confirmă Angiolelo, vistiernicul lui Mahomed,-unde mulţi au fost omorâţi şi mulţi oameni de frunte au fost făcuţi prizonieri, mulţi s-au aruncat în apă şi s-au înecat”.

Pentru vremea ceea, vremea lui Ştefan cel mare, victoria de la Vaslui reprezenta triumful întregii lumi creştine.Nimeni nu se aştepta la o victorie atât de fulgerătoare.

Personalitatea lui Ştefan a devenit în ochii contemporanietăţii un mit viu, iar ţara mică a Moldovei se stabilise pe picior egal cu toate ţările puternice din lume.

Despre personalitatea şi domnia Marelui voievod s-au scris o sumedenie de lucrări istorice, artistice, turnate filme artistice, dedicate cântece şi poezii.Numele strălucitului domnitor a intrat în toate enciclopediile lumii, prin care a adus faimă Ţării Moldovei.

Printre primele enciclopedii româneşti, care deja a devenit o raritate bibliografică se numără şi Minerva.Enciclopedie Română apărută în 1930 la Cluj.În acest volum cu 977 de pagini, găsim informaţii interesante şi utile despre Ştefan cel Mare,unele din care sunt chiar inedite.

Iată ce ne relatează această lucrare importantă despre Marele domnitor:

„Ştefan al III cel Mare(aprilie 1457- 2 iulie 1504) fiul lui Bogdan al II-lea şi a Doamnei Oltea.După ce învinse cu ajutorul lui Vlad Ţepeş la Orbic şi Doljeşti pe Petru Aron, ucigaşul tatălui său, intră în Suceava, unde fu recunoscut de mitropolitul ţării şi boieri.

Petru fugi în Polonia.Primul gând a lui Ştefan a fost organizarea unei armate regulate.

îl găsim apoi atacând Polonia, pentru că îl adăpostea pe Petru Aron.După împăcarea lui Ştefan cu polonii(1459) Petru fugi la secui.Ştefan îl urmăreşte şi aici(1461).În 1462 cu expediţia lui Mohamed împotriva lui Vlad Ţepeş, încearcă să ocupe Chilia pierdută de Petru Aron Vodă, dar fără succes, s-a ales numai cu o rană la picior pentru întreaga viaţă.N-a putut-o ocupa decât  în 1465.Ocuparea Chiliei, pe care regele o considera ungurească, prădăciunile în secuime şi răscoala încurajată de el, hotărî pe Matei Corvinul să facă o expediţie în Moldova pentru pedepsirea lui Ştefan şi înlocuirea lui cu Petru Aron.Suferi însă un adevărat dezastru la Baia(1467), Ştefan victorios,putu să intre în voie în Ardeal, să-l prindă şi să-l decapiteze pe Petru Aron.Pe tătarii, care năvăliră în  Moldova(1469) îi învinse la Lipnic.În Ţara Românească a fost nevoit să poarte războaie împotriva lui Radu cel Frumos, pus de Mohamed în locul lui Vlad Ţepeş(1462).Ştefan nu putea să tolereze aici pe un supus al turcilor.În 1470, arse Brăila.Radu ca răspuns năvăli în Moldova(1471), dar oastea lui fu zdrobită la Soci.În 1473 Ştefan dădu lovitura hotărâtoare.În cursul apei învinge pe Radu, care fugi la turci de peste Dunăre, luă în prinsoare pe soţia şi fiica lui şi puse în scaunul domnesc pe Basarab Laiotă, ca să-l schimbe în curând, după ce trece şi el de partea turcilor, cu Basarab cel Tânăr, zis Ţepeluş-Vodă.La aceste schimbări turcii se hotărăsc să-l înlăture.Îi cer mai întâi tributul şi cetăţile de la Dunăre, intră apoi în Moldova.Ştefan le ţinu calea la Podul Înalt(Vaslui), zdrobi oştirea turcească într-o strălucită victorie(10 ianuarie 1475).În aşteptarea răzbunării sultanului, Ştefan se împăcase cu regele Matei(1475), obţinând ca feude Cireul şi Cetatea de Baltă în Ardeal.În expediţia întreprinsă  în 1475, Mohamed se mărgini cu ocuparea Crimeii, abea în vara următoare (1476) întră în Moldova.Lupta se dădu la Valea Albă(în codri Neamţului).Ştefan a reuşit să-şi scape  din această luptă ucigaşă partea cea mai mare a oştirii sale-a pierdut numai 200 de morţi şi 800 de prizonieri, trnurile şi carele,- pe când 30 de mii de turci au rămas morţi pe câmpul de luptă.Încercarea turcilor de a cuceri cetăţile Suceava şi Neamţ au dat fiasco şi astfel au fost siliţi să părăsească ruşinos Moldova- falnicii ostaşi a lui Mohamed, cuceritorul Constantinopolului. În 1476 toamna îl găsim în fruntea unei noi oştiri , împreună cu ardelenii pătrund în Ţara Românească şi înlocuieşte pe Basarab cu Vlad Ţepeş.Acesta fu ucis însă în curând de turci, care readuceau pe Basarab Laiotă.În 1477 Ştefan îl înlocuieşte  apoi încă o dată cu Basarab cel Tânăr (Ţepeluş).Din nenorocire şi acesta trecu de partea turcilor în 1479 se luptă alături de ei pe Câmpul Pâinii, iar în 1481 încearcă să recâştige tot cu ajutorul lor Cilia.Ştefan îl bătu la Râmnicul Sărat şi îl înlocui cu un Mircea, dar la urmă rămâsese pe tron pretendentul adăpostit în Ardeal,Vlad Călugărul(1482) Sultanul cel nou, Baiazid al II-lea în 1484 cuceri prin surprindere Chilia şi Cetatea Albă, care n-au mai ajuns sub stăpânire românească decât în vremurile mai noi.

În speranţa pentru un ajutor pentru a le recâştiga Ştefan făcu personal închinare regelui polon la Calomeia(1485).Turcii în acest timp aduceau pe un pretendent  Hruet, fără să-l poată întrona.În a doua expediţie Haruet îşi pierdu chiar capul,dar cele două cetăţi nu le-a mai putut recuceri.Neprimind ajutor de la Polonia, trebuia să renunţe la acest gând,ceia ce a adus o îmbunătăţiere în relaţiile cu turcii.Păstra încă şi posesiunile din Ardel, la Vad a pus chiar şi vlădâcă şi a zidit o biserică.În schimb s-au înrăutăţit relaţiile cu Polonia.În 1490 Ştefan luă în stăpânire Pocuţia.Ca răzbunare regele Albert în 1497, sub pretextul că-l ajută să recucerească Chilia şi Cetatea Albă, întră în Moldova, dar în loc să se îndrepte spre sud, se opri la Suceava, cu gândul de a înlocui pe Ştefan cu fratele său Sigismund.Neputând însă cuprinde cetatea, primi bucuros mijlocirea regelui ungar şi a voievodului ardelean, Bartolomei Dragfi-„cuscrul” lui Ştefan cel Mare-pentru pace, se împăcă cu Ştefan şi se învoi să se reîntoarcă pe un drum stabilit pentru a nu prăda ţara. Nerespectând acest drum, Ştefan îl ajunse din urmă şi în Codrul Cosminului(26 octombrie 1497) îi zdrobi aproape întreaga armată.Victoriei îi urmă răzbunarea.Ştefan dădu drumul turcilor şi tătarilor spre Polonia.Prădăciunile în această parte au ţinut doi ani.Moldovenii se înfăţişară şi sub zidurile Lembergului(actualul Livov-Al.M).Abia în  aprilie 1499 se făcuse împăcarea.Albert recunoaşte pe Ştefan domn de sinestătător.De acum în colo Ştefan nu mai purta războaie, nu se mai încredea în planurile creştinilor de a porni noi lupte împotriva turcilor.Singurul lui act războinic a fost ruperea tratatului cu Polonia şi ocuparea din nou a Pocuţiei(1502).A murit în Suceava la 2 iulie 1504 şi e înmormântat la mănăstirea Putna, ridicată de el.A fost cel mai mare stăpânitor din trecutul românilor, dotat cu cele mai alese calităţi politice şi războinice.În cei 47 de ani de domnie a ridicat Moldova la un prestigiu, pe care nu l-a avut niciodată.

A ştiut în exterior să-i lărgească hotarele, să-i afirme neatârnarea faţă de poloni,unguri şi turci; să-i asigure înfluenţa în Ardeal şi protectoratul asupra Ţării Româneşti; să-i poarte prin războaiele salefaima până la Veneţia, iar în interior să organizeze şi să desăvârşască înstituţiile sociale, politice şi bisericeşti, iniţiate de predecesorii săi, să asigure o înflorire a comerţului şi a bunăstării generale, mai mult decât atat, prin construcţii de biserici şi mănăstiri(Putna, Humor,Voroneţ, Dorohoi, Popăuţi, Baia, Hârlău, Iaşi,  etc.44 la număr) protejarea meşteşugurilor şi vieţii mănăstireşti, să patroneze o strălucită şi originală epocă de cultură şi mai ales de artă bisericească”.

Ştefan cel Mare era conştient  de importanţa pe care o avea Moldova pentru apărarea Europei, ameninţată de invazia otomană.De aceasta îşi dădeau seama şi turcii.Îndemnând pe hanul tătarilor să năvălească în Moldova,sultanul Baiazid al II-lea îi scria în 1502 „Dacă tu vei avea în mână Moldova, noi vom putea înainta liber în toate părţile lumii”. Izvorâte din dragostea de ţară şi luciditatea celei mai inalte cugetării, trei idealuri se înscriu cu litere de aur în testamentrul Marelui Voievod : Crucea, Ţara şi Steagul !

Alexandru Moraru

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, CĂRȚI VECHI ȘI RARE, CĂRŢI ÎNŢELEPTE | Lasă un comentariu

EVENIMENTUL ZILEI: DENIS ROŞCA ÎN OSPEŢIE LA BIBLIOTECA CENTRALĂ HASDEU

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI | Lasă un comentariu

ÎN MEMORIA DEPORTAŢILOR: DIALOG DINTRE GENERAŢII (schiţă fotografică)

Astfel s-a intitulat „masa rotundă” organizată de Biblioteca Centrală a BM „B.P.Hasdeu” în ziua de 11 iunie 2017. Evenimentul s-a desfăşurat în sala Mare a instituţiei, avându-l pe post de moderator pe istoricul-arhivist şi publicist Alexandru Moraru,  şef serviciu la Biblioteca Centrală. Evenimentul a fost deschis cu clipul videeo”Dorul Basarabiei”, având coloana sonoră respectiva melodie interpretată de cunoscutul artist Ion Paladi.

Biblioteca Centrală a dedicat acest eveniment memoriei deportaţilor din 12-13 iunie 1941 de către autorităţile de ocupaţie sovietice. După o retrospectivă despre cărţile apărute la acest subiect semnate de istorici consacraţi la această temă, cum au fost Elena Postică, Elena Şişcanu, Valeriu Pasat, Anatol Petrencu, Anton Moraru, Alexandru Moraru, Ion Varta, moderatorul a prezentat cele două cărticele ale autoarei dr. Viorica Olaru- Cemârtan „Prin empaţie şi toleranţă spre coeziune: 1. Viaţa bate filmul 2. Jurnal de călătorie. După prezentarea volumelor, cuvânt i s-a oferit autoarei.

Autoarea a vorbit despre expediţiile memoriei, la care a participat şi a colectat zeci de interviuri de la persoanele deportate în Siberia şi urmaşii lor, care nu s-au mai întors la baştină.

În continuare s-au mai inclus în discuţie: muzeograful muzeului raional de istorie şi etnografie Teleneşti, domnul Matei, doamna Frunze, născută în Siberia, deoarece părinţii au fost deportaţi, doamna Leontina Vatamanu (fiica regretatului poet şi parlamentar Ion Vatamanu), mama căreia a fost deportată, colonelul (r) Alexandru Ganenco şi dr. Romeo Cemârtan, care a făcut o generalizare memoriei celor care au pătimit şi a făcut o legătură cu situaţia din zilele noastre…

Toţi participanţii au primit în dar de la autoare, câte un set de 2 cărţi, inclusiv la solicitare cu dedicaţia şi autograful autoarei. N-a uitat doamna Viorica Olaru- Cemârtan nici de Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu”, dăruind un set din aceste cărţi.

Colecţia „Moştenire”

NOTĂ: Pozele din acest material au fost executate şi cu amabilitate puse la dispoziţia noastră de autoarea lor, reporter Doamna Nadejda Roşcovanu (Jurnal de Chişinău)

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, ARTICOLE | 2 comentarii

140 ANI AI BIBLIOTECII: SĂ NE CUNOAȘTEM PĂRINTELE SPIRITUAL AL INSTITUȚIEI

140 ANI AI BIBLIOTECII: SĂ NE CUNOAȘTEM PĂRINTELE SPIRITUAL AL INSTITUȚIEI

200px-bogdan_petriceicu_hasdeu_-_foto02Volumul 1 al Dicţionarului etnologilor români constituie ultima treaptă a instrumentelor de lucru necesare a acestui domeniu. Istoria folcloristicii noastre confirmă pe deplin locul indispendabil ce revine feluritelor ei instrumente de investigaţie. Lexiconul de faţă, operă de pionerat în cultura noastră, reprzintă o lucrare solidă, excelent documentală, ţinînd cumpăna dreaptă între datele biografice strict necesare, exegeza critică pertinentă şi informaţia bibliografică aproape completă. Dicţionarul etnologilor români reprezintă oglinda fidelă, clară, a folcloristicii româneşti de la orgini pînă în 1998 şi o sursă preţioasă de informaţie şi exegeză, neegalată pînă acum afirmă prof. univ. Nicolae Constantinescu. Volumul 2 al Dicţionarului etnologilor români însumează aproape 800 de articole despre etnologii români (din ţară şi din afara hotarelor actuale), dar şi despre etnologii străini care s-au arătat preocupaţi de ethnosul românesc, Dicţionarul de faţă constituie – prin amploarea şi impresionantul fond documentar oferit cititorilor – o veritabilă enciclopedie, unică în literatura de specialitate.

(Sursa imaginii: http://www.miracol.ro/)

Bogdan Petriceicu Hasdeu, născut Tadeu Hasdeu, (n. 16 februarie 1836, Cristineşti, Hotin (azi Ucraina) — d.7 septembrie 1907, Câmpina) a fost un scriitor şi filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei şi istoriei româneşti. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric şi om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române din toate timpurile.

B.P.Hasdeu,despre Titu Maiorescu:

„Cel mai cinic avocat al evreimii!”

S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Ţarist, şi a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofiţer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ţinut pentru a scăpa de împilarea şi deznaţionalizarea forţată practicată de administraţia de ocupaţie. Ruşii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităţilor române, i-au anulat dreptul de moştenire pe care-l avea asupra unor moşii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.

La 1857 a fost numit membru al tribunalului din [[Cahul. După şapte luni a demisionat. În 1858 s-a mutat la Iaşi, ca profesor de liceu şi bibliotecar al universităţii. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. În acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicaţii, între altele, revista „Din Moldova” (1862-1863) în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.

Între 17 mai 1876 şi 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din Bucureşti, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” şi „Cuvente den bătrâni”, atât din arhivele româneşti, cât mai ales din cele străine, fiind primul conducător al Arhivelor Statului a început să publice còpii după acte din arhivele străine privitoare la români.

În 1877 a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar şi ca recunoaştere a spiritului său enciclopedist.

Din 1878 a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din Bucureşti. A tipărit o parte din lecţiile sale pline de originalitate şi de cunoştinţe vaste asupra literaturilor străine şi a limbii române.

Hasdeu a cochetat şi cu politica. Partizan al lui Kogălniceanu, a susţinut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a susţinut dinastia străină, de Hohenzollern, apoi, pe aceeaşi linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.

După moartea singurei sale fiice, Iulia, în 1888, a devenit mistic şi fervent practicant al spiritismului, scop în care a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Cânpina. A murit la 7 septembrie 1907 la Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă şi perenă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hasdeu rămâne un mare om de cultură, un neobosit cercetător şi un pionier al mai multor domenii ale filologiei şi istoriei României.

Lucrări:
Filologie şi istorie

La Iaşi, a publicat Arhiva historică a României (1865-1867) în care multe documente vechi slavone şi româneşti au fost publicate pentru prima dată. În 1870 a inaugurat Columna lui Traian, cea mai bună revistă filologică din România. În lucrarea sa Cuvente den Bătrâni (2 volume, 1878-1881) a fost primul să contribuie la istoria literaturii apocrife din România.

În Historia antică a Românilor (1875), deşi incompletă, începe investigaţiile critice asupra istoriei României. Hasdeu a editat Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în 1881.

Etymologicum Magnum Romaniae din 1886 a fost începutul unui dicţionar enciclopedic al limbii române, dar, din cauza dimensiunii monumentale a proiectului, a ajuns până la definiţia bărbat.

Literatură

Lucrările lui Hasdeu, între care drama Răzvan şi Vidra, dau impresia unei originalităţi a gândirii, iar autorul divaghează deseori purtat de erudiţia sa profundă şi imaginaţia vastă.

A scris nuvele, poezii, piese de teatru. Dintre nuvele cităm una satirică „Duduca mamuca” (1861), pentru care a şi avut în Iaşi un proces legat de un fragment din această nuvelă, considerat imoral, chiar obscen, dar a fost achitat după ce s-a apărat singur in faţa instanţei. În urma acestui scandal ajunge în Bucureşti în 1863, unde publică în semn de protest varianta cenzurată a nuvelei, intitulată „Micuţa” (1864). Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale şi politice, precum şi o traducere din Tristele lui Ovidiu. Cugetări profunde exprimate într-o „formă dură” (după cum a considerat însuşi autorul), versuri scrise în momente de supărare sau chiar de deznădejde: opera poetică a lui Hasdeu, care n-a avut un răsunet deosebit. El a caracterizat-o prin următoarele rânduri:

O poezie neagră, o poezie dură,

O poezie de granit,

Mişcată de teroare şi palpitând de ură,

Ca vocea răguşită pe patul de tortură

Când o silabă spune un chin nemărginit.

Teatru

Dintre piesele de teatru, cea mai însemnată este „Răzvan şi Vidra”, foarte criticată la vremea apariţiei (1867) de criticii revistei Convorbiri literare. Ea zugrăveşte una din epocile zbuciumate ale trecutului românilor, sfârşitul secolului XVI, pline de lupte pentru tron între boieri şi de lupte între bogaţi şi săraci. Înfăţişarea epocii este arătată cu o cunoştinţă desăvârşită a oamenilor şi a lucrurilor; dialogul este natural şi foarte viu; se observă însă oarecare tendinţă spre declamaţie, mai ales în ce priveşte naţionalismul. Cu toate scăderile ei, piesa se reprezintă şi astăzi cu succes, mai ales din pricina căldurii şi simpatiei cu care este înfăţişată pătura ţărănească.

Conform datelor istorice, sunt prezentate întâmplările principale din viaţa lui Răzvan, aliatul lui Mihai, anume cum acest ţigan, căpitan de haiduci, ajunge ofiţer în armata poloneză, hatman în Moldova şi apoi domn. Modificările sunt prea puţine. Sfârşitul lui Răzvan, despre cronicile relatează că ar fi murit tras în ţeapă, este modificat, arătându-se că decesul survine din cauza unei răni căpătate într-o luptă cu polonezii. Răzvan apare înfocat, generos, eroic. Alături de el, Vidra este ambiţioasă şi trufaşă. Nepoată a marelui boier Moţoc, Vidra îl întâlneşte pe Răzvan în pădure şi se îndrăgosteşte de el şi îl vede în stare de fapte mari. Apoi îl determină să săvârşească rând pe rând toate isprăvile care aveau să-l conducă la o glorie atât de mult dorită, dar şi atât de scurtă.

Istoria si filologia

Cea mai mare parte a activităţii sale Hasdeu a consacrat-o istoriei şi filologiei. Dintre lucrările istorice: Ioan Vodă cel Cumplit (1865, ed. a II-a, 1894), monumentala Arhivă istorică a României şi Istoria critică.

Începută în 1865, Arhiva este o colecţie în trei mari volume de documente străine şi interne privitoare la istoria românilor. Au fost publicate în premieră un marenumăr de acte inedite româneşti şi străine. Lucrarea a contribuit la înaintarea studiilor istorice de istoriografie, ducând mai departe opera începută de Cronica lui Şincai, de „Magazinul istoric” al lui Nicolae Bălcescu şi Laurian şi de letopiseţele lui Kogălniceanu.

Istoria critică

Istoria critică (1873-1874) îşi propune studierea secolului al XIV-lea, epoca înfiinţării formaţiunilor statale româneşti din nordul Dunării. Au apărut numai un volum şi un fascicul din al doilea volum.

Volumul I cuprinde trei studii: Întinderea teritorială, Nomenclatura, Acţiunea naturii asupra omului.

Întinderea teritorială dovedeşte că Muntenia în secolul XIV şi XV se întindea foarte mult: cuprindea (în afară de ce înţelegeam în veacul trecut prin Muntenia) şi ţinutul Făgăraşului, sudul Moldovei până la Bârlad şi Bacău, sudul Basarabiei, Dobrogea, ţinutul Haţegului şi o parte din Temişana. Numai o asemenea întindere explică faptele mari ale muntenilor şi rezistenţa contra atâtor duşmani puternici: sârbi, unguri, turci. Creşterea s-a făcut treptat. La început sâmburele coloniei romane cuprindea: Oltenia, Haţegul şi partea orientală a Temişanei, alcătuind Banatul Severinului. În secolul XII s-a întins pe malul Dunării până la Chilia şi în al XIII-lea şi-a adăugat ducatul Amlaşului.

Nomenclatura explică originea multor termeni întrebuinţaţi ca să arate teritoriul Munteniei. Tot aici se tratează şi chestiunea fundării principatului Ţara Românească, socotindu-se nu că descălecătorii au venit de peste munţi, ci românii din Banatul Severinului s-au întins la nord şi răsărit.

Acţiunea naturii asupra omului este titlul studiului al III-lea. Natura (atmosferă, hidrologie, topografie) are o mare influenţă asupra omului. Omul din sud e mai inteligent, dar mai lipsit de sânge, omul din nord mai puţin inteligent, dar mai bogat în sânge; de aci mai puţină vitalitate la acela, mai multă la acesta. Acţiunea naturii nu e absolută şi inatacabilă; ea poate fi modificată. În primul rând o poate modifica gintea. De exemplu: familii olandeze, stabilite de trei secole în sudul Africii nu şi-au schimbat culoarea. Aceste două elemente, natura şi ginta, nu sunt suficiente ca să explice diferenţierea unei naţiuni de alta, ci trebuie să fie adăugate şi alte elemente.

Criticii de la „Convorbiri literare”

A avut însă şi critici: astfel au fost articolele publicate de Gheorghe Panu în „Convorbiri literare” şi o broşură a lui Ion C. Massim. Cercetările ulterioare au modificat multe din concluziunile lui Hasdeu, dar opera sa prezintă interes de a fi citită nu numai pentru a se vedea starea studiilor istorice din acea vreme, ci şi pentru a se constata talentul autorului în felul acesta de scrieri.

Filologie

Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt: Cuvente den bătrâni şi Etymologicum Magnum Romaniae.

Sub titlul arhaic Cuvente den bătrâni (1878-1879) a publicat o serie de documente şi de studii de o mare valoare. Volumul I se ocupă cu limba dintre 1550-1600. Din acest timp noi posedăm un număr foarte restrâns de opere, mai toate bisericeşti şi mai toate traduceri. Hasdeu şi-a dat seama că ar fi mai interesante pentru istoria limbii compuneri româneşti propriu-zise. Compuneri literare n-a găsit, dar a găsit acte publice şi particulare, scrisori etc. în care – dacă nu se putea urmări dezvoltarea unor idei – se pot vedea fazele evoluţiei limbii. El nu s-a mulţumit să le transcrie, ci le-a însoţit de observaţii felurite despre care marele filolog german Schuchard a zis: „Pătrunderea şi erudiţia lui Hasdeu se pun în evidenţă aici în modul cel mai splendid”. Volumul al II-lea poartă titlul special de Cărţile poporane ale românilor în sec. XVI. În el se publică colecţia de texte cunoscute sub numele de Codex Sturdzanus. Textele sunt publicate cu transcrierea în litere latine şi cu un studiu asupra fiecăruia. Volumul se termină cu o serie de monografii asupra diferitelor chestiuni de ligvistică, precum reduplicarea şi triplicarea articolului definit ş.a.

Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898), operă monumentală, are în vedere nu anume limba literară de azi, ci mai cu seamă limba vorbită şi limba veche şi de aceea a şi fost intitulat: dicţionarul limbii istorice şi poporane. Conceput pe un plan prea vast, acest dicţionar s-a oprit când d-abia începuse şi nimeni nu l-a continuat, căci Academia a stabilit alte norme pentru noul dicţionar. Hasdeu voia să facă din fiecare cuvânt o monografie. La fiecare vorbă ne dă forma cea mai răspândită şi formele dialectice vechi şi noi; – diferitele însemnări ale cuvântului, cu exemple; – derivarea cuvântului. Autorul a avut în vedere răspunsurile la un chestionar trimis preoţilor şi învăţătorilor ca să poată şti cum se pronunţă sunetele în diferite ţinuturi, care sunt formele, care sunt numirile date diferitelor obiecte, care sunt deosebitele credinţe ale poporului. În cele 4 volume pe care le-a publicat n-a ajuns decât până la cuvântul bărbat.

Alături cu aceste opere de istorie şi filologie, trebuie să aşezăm revista Columna lui Traian (1870-1877) în care a pus, prin studiile sale, baza ştiinţei etno-psihologice în ţara noastră.

Ultimii ani ai vieţii, i-a consacrat Hasdeu altor preocupări: acum a scris articole şi poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm şi ideal 1897), şi, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a dedicat cu totul cercetărilor asupra spiritismului (Sic cogito 1892).

Spirit cu o cultură vastă, cu o vioiciune rară, Hasdeu are adesea sclipiri geniale în combinarea detaliilor pentru a închega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele şi mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmărit vreme îndelungată studiul unei chestiuni pentru a da o operă desăvârşită, ci a trecut în cursul vieţii, prea de multe ori, de la o serie de preocupări la altele, încât cele mai de frunte din operele lui rămân neterminate.

Cronologie

* 16 februarie 1838 – Se naşte la Cristineştii Hotinului, fiu al lui Alexandru Hâjdău şi al Elisabetei Daucş. Trăgându-se dintr-o veche familie boierească, tatăl său a făcut studii strălucite la Harkov, Lwow şi München, având înclinaţii spre filologie, istorie şi folclor; fusese autor al unor lucrări de istoria dreptului universal şi avusese o bogată activitate didactică.
* 1841 – Familia se stabileşte în Podolia, dar are de suferit din cauza temperamentului nepotolit al tatălui, considerat „tulburător al liniştei publice“.
* 1848 – Moare Elisabeta, mama. Gramatica românească a lui I.H. Rădulescu devine pentru viitorul lingvist şi filolog carte de suflet.
* 1850 – Stabilindu-se cu toată familia în Basarabia, viitorul scriitor va urma cursurile liceului din Chişinău, având coleg pe Constantin Stamati-Ciurea, rudă îndepărtată.
* 1852 – Tânărul îşi descoperă înclinaţia spre studiul istoriei naţionale. Iată ce spune acesta pe marginea unui manuscris datat 1852: „M-am ocupat în primul rând de adunarea materialului pentru istoria ţării mele. Cu insistenţa şi stăruinţa depusă, am reuşit în curs de doi ani să strâng aproape toate izvoarele tipărite şi o mulţime de manuscrise“.
o Se înscrie la Universitatea din Harkov. Aici, sub îndrumarea unor profesori vestiţi, dobândeşte serioase cunoştinţe în domeniul filologiei şi al lingvisticii. Iată portretul pe care i-l face Nicolae Iorga adolescentului: „Ca prinţ sărac, slab şi bolnăvicios, impunător printr-o ştiinţă enciclopedică, dobândită de douăzeci de ani între un duel şi un banchet intim, ca un original de care nu se putea apropia nimeni fără a fi uimit şi rănit de uimirile şi însuşirile lui superioare şi de inferioritatea unui spirit a-gresiv, care nu cruţa nimic, nici pentru cel mai sfânt principiu ori pentru cea mai firească legătură, astfel căzu el în Iaşi la 1856“.
* 1854 – Perioadei 1852 – 1854 îi aparţin primele încercări literare:
o Cântec popular moldovenesc
o Ştefan cel Mare
o Doină
o Moldova
o Melodii româneşti
o Gândirea
o fragmente epice şi dramatice:
+ Arbore
+ Domniţa Ruxandra
+ Domniţa Voichiţa
* 1856 – Cu studiile universitare neîncheiate, se stabileşte în Moldova, fiind numit judecător la Cahul. Este un fervent susţinător al Unirii.
* 1858 – Apare la Iaşi, sub direcţia sa, ziarul România, prin care promova ideile paşoptismului; revista apare ca: „Un campion al vederilor naţionale şi constituţionale libere“.
* 1859 – Apare la Iaşi Foaea de storia română, cu o ortografie ciudată, amintind de Aron Pumnul, dar şi conformă unor idei proprii; în acelaşi timp este custode al Bibliotecii din Iaşi.
* 1860 – Este profesor de istorie şi de geografie la Şcoala reală din Iaşi. Publicaţia din 1859 apare cu un titlu modificat: Foiţă de istorie şi literatură. Aici iese de sub tipar studiul: Pierit-au dacii?
* 1861 – Se află pentru scurt timp în Polonia, perfecţionându-se în varii domenii. Om de bibliotecă, acesta strânge material pentru următoarele studii.
* 1862 – Colaborează la ziarele Dacia şi Tribuna Română.
o Apare revista Din Moldova, devenită Lumina (1863), unde tipăreşte drama Răposatul postelnic. Tot aici publică un studiu istoric despre legăturile lui Petru Rareş cu Ardealul.
* 1863 – Este suprimată revista Lumina în urma publicării nuvelei Duduca Mamuca, scriere care a fost acuzată de „imoralitate“ şi care a declanşat primul proces celebru la noi în domeniul literaturii.
o Se mută la Bucureşti, unde scoate revista Aghiuţă (3 noiembrie) şi unde îi apare, cu modificări uneori substanţiale, nuvela Duduca Mamuca, cu titlul modificat Micuţa sau Trei zile şi trei nopţi din viaţa unui studinte.
* 1864 – În ziarul Buciumul al lui Cezar Bolliac îi apare nuvela istorică Ursita.
o Tot acum editează revista Arhiva istorică a României.
* 1865 – Se căsătoreşte cu Iulia Faliciu, o ardeleancă.
o Apare monografia istorică Ion Vodă cel Cumplit, o operă la hotarul istoriei cu literatura, având drept model Istoria românilor supt Mihai-Voievod Viteazul a lui Nicolae Bălcescu.
* 1866 – Continuând spiritul satiric al revistei Aghiuţă, apare Satyrul (6 februarie).
* 1867 – La Teatrul Naţional din Bucureşti (10 februarie) se reprezintă piesa Răzvan-Vodă, cunoscută mai ales sub titlul Răzvan şi Vidra.
* 1868 – Disputa dintre Hasdeu şi junimişti se intensifică, acesta probând o deosebită ştiinţă de a polemiza, un spirit satiric şi o cultură multilaterală. Polemica este susţinută în publicaţiile care apar de-acum înainte: Revista Nouă şi Revista contemporană.
o În revista Familia apare piesa Rosana.
o Hasdeu călătoreşte în Serbia, Ungaria, Austria, Basarabia şi Franţa, adunând un imens material documentar pentru viitoarele studii ştiinţifice.
* 1869 – Apare ziarul Traian, unde se publică articole politice, dar şi literare, în care, după modelul Daciei literare, se promovează ideea literaturii naţionale.
o Se naşte Iulia, fiica sa.
* 1870 – Editează revista Columna lui Traian (1870-1877; 1882-1889). Aici apare poezia Odă la ciocoi. Revista are un pronunţat caracter antidinastic, directorul riscând detenţia la Văcăreşti.
* 1872 – Apar primele două volume din Istoria critică a românilor.
o Iese de sub tipar volumul Poezie.
* 1876 – Scoate Revista literară şi ştiinţifică (15 februarie – 15 mai). Este numit director al Arhivelor Statului.
* 1877 – Este ales membru al Academiei Române (13 septembrie).
* 1878 – Apar cele două volume: Cuvente din bătrâni; primul volum se intitulează Limba română vorbită între 1550 – 1600, iar al doilea: Cărţile populare ale românilor din secolul al XVII-lea în legătură cu literatura poporană cea nescrisă … „toţi câţi se vor ocupa cu istoria limbii române vor fi nevoiţi să recurgă la această operă ca la mijlocul cel mai indispensabil, şi chiar dacă n-ar mai fi publicat nimic afară de Cuvente, Hasdeu tot şi-ar mai fi putut avea un nume nemuritor în istoria filologiei române şi şi-ar fi câştigat – pe drept – recunoştinţa noastră continuă“ (G. Weigand).
* 1880 – Academia Română îl premiază pentru Cuvente din bătrâni.
* 1886 – 1898 – Hasdeu publică volumul I (1886), volumul II (1887). volumul IV (1893) şi volumul V (1898) din Etymologicum Magnum Romaniae: „Hasdeu a voit să facă din Etymologicum un monument al culturii poporului nostru. El nu se mărgineşte să explice cuvintele pentru necesităţi practice curente, ci urmăreşte fiecare cuvânt din toată istoria lui complexă, în toate epocile, în graiul popular, ca şi în limba literară. Aproape fiecare cuvânt constituie o monografie în care se înfăţişează sensul şi răspândirea lui precum şi credinţele legate de el“. (D. Macrea).
* 1887 – Apare la Bucureşti Revista nouă, al cărei director este Hasdeu, iar redactori sunt, printre alţii, Alexandru Vlahuţă şi Delavrancea.
* 1888 – Moare Iulia Hasdeu, fiica sa, o poetă de mare talent, a cărei poezie scrisă în franceză prevestea o carieră extraordinară; evenimentul l-a zguduit definitiv pe Hasdeu, care a intrat într-o fază de declin a vieţii sale. În ultimii ani ai vieţii se stabileşte la Câmpina, unde construieşte un castel, ocupându-se de practici spiritiste.
* 1897 – Apare volumul Sarcasm şi ideal, ultimii ani de literatură.
* 1907 – Moare la Câmpina Bogdan Petriceicu-Hasdeu, mare creator în diverse domenii de activitate, un spirit neliniştit, continuator al direcţiilor paşoptiste în cultura română şi un promotor al ideilor regăsite în Epoca marilor clasici.

SURSA: http://foaienationala.ro/bphasdeu.html

Publicat în ARTICOLE, Cu numele Hasdeu..., CĂRŢI ÎNŢELEPTE | Lasă un comentariu

EXCEPȚIONAL: ”ION- VODĂ CEL CUMPLIT” EDIȚIE DIN 1894

Prezentare de carte

Este  într-adevăr o carte deosebită, rară, de excepţie, scrisă de marele cărturar şi enciclopedist B.P.Hasdeu.  Volumul despre care este vorba, a apărut la Bucureşti în anul 1894 în seria Oamenii Mari ai României şi este despre domnitorul Ion- Vodă cel Cumplit. Foaia de titlu a cărţii ne informează, că conţinutul este despre aventurile, domnia, războaiele, moartea, rolul său în istoria universală şi în viaţa poporului roman (1572- 1574).

Vorbim despre ediţia a doua a celebrei lucrări a lui B.P. Hasdeu. În cadrul acestui volum au fost incluse: un portret, trei planuri de bătălie, o hartă militară, un desen de luptă (atac), două schiţe de arbori genealogici, o gravură de costum etc. Cartea a fost scoasă la Editura librăriei Carol Muller, cu o îngrijire poligrafică frumoasă pentru vremea respectivă.

Pe verso  foii de titlu, depistăm autograful autorului cărţii, pare  a fi original, dar poate că nu, poate fi faximil. Pentru a clarifica lucrurile, ar fi necesară o expertiză grafologică…Deşi trebuie să menţionăm, că în perioada de la mijlocul secolului XIX şi până departe în primele decenii ale secolului XX mulţi autori de carte, pe verso foii de titlu scrieau ”Toate exemplarele vor purta semnătura mea” şi respectiv mai jos era aplicat autograful autorului.

După cum scrie autorul B.P.Hasdeu, în prefaţa  de la respectiva  ediţie:

Sunt acum 30 de ani, la 1864, în casele lui Mirousch din Piaţa Teatrului, am scris pe “Ion – Vodă cel Cumplit”. Eram tânăr şi scrieam aşa, cum nu mai sunt in stare să scriu astăzi, dar tocmai de aceia, reproducând lucrarea mea de atunci, o las cum a fost, fără a cuteza să îmbătrânesc  tinereţea, căci orice adios ar fi un bengheu, orice scurtare o zbârcitură”. Aceste cuvinte au fost scrise la 27 septembrie 1893

Este o carte minunată, plină de informaţii interesante, care nu lasă cititorul  indiferent faţă de eroul lucrării nominalizate.

Nu trebuie să vă amintesc, că pentru cititorul  înţelept şi rafinat, cel mai important lucru este, să aibă în faţă cartea în original, şi nu  copiată de sute de ori, cu incursiuni în text ale editorilor, redactorilor, politrucilor, care cioplesc lucrarea după  bunul lor plac, ţinând cont şi de conjuncture politică.

Invit pe toţi cititorii Bibliotecii Centrale a BM “B.P.Hasdeu” să citească, să studieze această carte, care merită tot respectul, ne mai vorbind de autor.

Colecţia “Moştenire”

Publicat în ARTICOLE, Cu numele Hasdeu..., CĂRȚI VECHI ȘI RARE, CĂRŢI ÎNŢELEPTE | Lasă un comentariu

B.P. HASDEU ÎN RÂNDUL CELOR MAI CELEBRI MASONI

Publicat în ARTICOLE, Cu numele Hasdeu..., HASDEU ÎN ENCICLOPEDIILE LUMII, UN FILM DE COLECȚIE | Lasă un comentariu

ZIUA EUROPEI LA CLUBUL ISTORICILOR

                   ZIUA EUROPEI  LA CLUBUL ISTORICILOR

Miercuri, 10 mai 2017, în incinta Bibliotecii Centrale a Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Haşdeu” a avut loc şedinţa de rând a Clubului Istoricilor, dedicată Zilei Europei.

Problemele unităţii europene au devenit deosebit de actuale, datorită situaţiei noi, cu care se confruntă Uniunea Europeană. O dovadă în acest sens este decizia Marii Britanii de a părăsi această structură, declaraţiile unor lideri de partide din alte state-membre ale UE de a urma exemplul Marii Britanii, poziţia unor mari puteri de a dezmembra UE. Toate acestea (şi altele) pe fundalul tendinţei de extindere a UE, de aderarea la Uniunea Europeană a noilor membri, inclusiv a Republicii Moldova.

La acest subiect dr.hab.Anatol PETRENCU a prezentat în faţa celor prezenţi o prelegere interesantă cu informaţii actualizate la zi.

În cadrul Clubului au fost lansate  două cărţi apărute la Iaşi şi Bucureşti. Despte prima carte, semnată de domnul Efim ŞALIN „Vremurile în care am trăit” apărută la Editura Stef din Iaşi în anul 2016 a vorbit istoricul A. Petrencu şi autorul respectivului volum de  amintiri şi reflecţii.

Cea de-a doua carte lansată, îl are ca autor pe dr.ing. Anatol MUNTEANU “Arhitectura fântânilor din Moldova”, editată la Bucureşti în anul 2017. Despre acest volum – album a vorbit istoricul Alexandru MORARU, şef serviciu la Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale “B.P. Hasdeu”

Colonelul ® Anatol Munteanu  menţionează:

…Încă în tinerețe, în anii 70 ai secolului al XX-lea am încălecat pe o bicicletă, mai târziu și pe o motocicletă de epocă și am colindat Basarabia în lung și în lat în căutarea de izvoare, fântâni originale și desigur meșteri fântânari. Am stat față în față cu acești oameni, care au o intuiție neobișnuită de a descoperi izvoarele din adâncime. După descoperirea  de către meșter a izvorului, se trece la săpatul manual al fântânii cu clădire și îmbrăcarea ei în piatră, după care se ajunge la darul meșterului către oamenii care au nevoie de apa fântânii. Funcțional fântânile sunt diferite și anume fântânile cu cumpănă, fântânile cu roată, cu scripete, cu manivelă, cu ciutură,  cu funie, cu lanț, etc.

La prima vedere s-ar părea că fântâna este accesibilă tuturor, căci ce poate fi mai simplu ca apa pe care o utilizează în permanență omul, dar dincolo de această simplitate, autorul a intuit adevărata valoare a apei, cea de izvor al vieții. Mai mult ca atât apa este furnizor de energie, de fantezie, de tradiție și de istorie , de legătură dintre generații, de eternitate umană.

Eternitatea existenței umane este legată de câțiva factori, doi dintre ei însă sunt decisivi: pământul și apa. De fapt, civilizațiile au apărut lângă apă, s-au format în preajma marilor râuri și lacuri. Unii savanți afirmă chiar că civilizația umană inițial s-a născut în apă.

Cultul apei și mai ales al apelor are rădăcini în spiritualitatea geto-dacă și s-a transmis în mare parte și în creștinism. Anumite fântâni, izvoare, cursuri de apă erau venerate și lângă ele se organizau ceremonii religioase și rituri de trecere. Apa curată a acestor surse era colectată în vase, întotdeauna înainte de răsăritul soarelui și era considerată așa zisa ”apă neîncepută”, folosită în toate ritualurile de purificare, de vindecare a rănilor, a bolilor, izgonirea duhurilor rele; apa mai era folosită și pentru stropirea (aghezmuirea) armatei geto-dace înaintea bătăliilor.

Apa, ca și hrana, este o condiție vitală a omenirii. În toate timpurile, solul, apa și aerul  aureprezentat cei trei factori de mediu foarte importanți, care formează triunghiul vieții. Acești factori au format populațiile vegetaleanimale și umane, după care pe parcursul vieții s-au format și așezările umane, create de om. Oamenii  s-au alimentat cu apă dulce din râuri lacuri, izvoare și fântâni.

Resursele de apă dulce ale planetei sunt limitate, răspândite neuniform în teritoriu și supuse variațiilor sezoniere. Apa constituie o condiție esențială a existenței pe pământ, este vitală pentru conservarea și perpetuarea vieții, pentru dezvoltarea comunității umane, fiind determinantul pentru menținerea echilibrului ecologic global al planetei.

Creșterea considerabilă a populației actuale a lumii a determinat și o creștere a consumului de apă dulce. Au fost teritorii și state care din cauza lipsei apei s-au autodistrus.

Sigur,  cartea- album semnată de domnul Anatol Munteanu  prezintă un interes deosebit atât pentru specialiţti cât şi pentru publicul larg.

În încheierea  şedinţei nominalizate au fost discutate chestiuni organizatorice ale Clubului.

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, ARTICOLE, CĂRȚI CU DEDICAȚII ȘI AUTOGRAFE | Lasă un comentariu