BLOGUL „COLECŢII SPECIALE” VĂ ÎNVITĂ LA BIBLIOTECA CENTRALĂ „HASDEU”

Cu mult drag şi respect  invităm toţi prietenii cărţii şi a Bibliotecii Municipale” B.P.Hasdeu” în ziua de vineri, 17 mai 2019, la ora 14.00 la o lansare de carte de excepţie!

Sunt învitaţi doţi doritorii!

Reclame
Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, Cu numele Hasdeu..., IMAGINI, TOT DESPRE COLECȚIA HASDEUIANĂ | Lasă un comentariu

O CARTE VECHE,RARĂ ŞI SECRETĂ: FORŢELE ARMATE ALE ROMÂNIEI

O CARTE VECHE, RARĂ ŞI SECRETĂ: FORŢELE ARMATE ALE ROMÂNIEI

(sau ce știau rușii despre Armata Română la începutul secolului XX)

În anul 1912 la Sankt-Petersburg din Rusia, a fost scoasă de sub tipar o carte secretă, editată la comanda Direcţiei Principale a Cartierului General şi alcătuită de colonelul Iskriţkii. Volumul este intitulat”Forţele Armate ale României conform datelor către 1 ianuarie 1912” şi evident că a fost tipărită în limba rusă la Tipografia Militară.

Având un tiraj extrem de limitat şi fiecare exemplar al cărţii fiind numerotat, mi-am dat seama că este vorba de o carte rară, importantă, care poate prezenta un interes deosebit nu numai pentru militari şi istoricii militari, instituţiile de forţă, serviciile secrete, oameni politici, dar şi pentru publicul larg, cărora le place istoria şi cercetarea.

În această ordine de idei, printr-o minune am izbutit să fac o copie xerox a cărţii originale, numerotată cu nr. 85  pentru a o studia şi a intra în mezul problemei.

Așezarea favorabilă geografică și geopolitică a României, bogățiile ei naturale și umane au transformat-o în toate perioadele istorice  într-o țintă a lacomilor vecini. Este de ajuns, să ne amintim numai numărul războaielor ruso-turce duse pe teritoriul țării noastre și distrugerile făcute de aceștea, impactul economic, politic și social adus poporului român.

Încă în anul 1876 în Buletinul Militar al Rusiei nr. 8 din luna august, la capitolul” Informații militare din străinătate” de asemeni este o informație amplă despre Forțele Armate ale României. Sigur că unele din aceste informații nu corespund adevărului, sau sunt aproximative și relative, dar oricum prezintă un interes pentru istorici, politologi și diplomați.

Înainte de a pune la dispoziţia cititorului cuprinsul respectivului volum, menţionăm, că Imperiul rus, în persoana serviciilor secrete ţariste a dus o muncă uriaşă de cercetare, investigare a tot ce este legat de  activitatea armatei române, pentru a cunoaşte în profunzime toate secretele militarilor români, au infiltrat în structurile cele mai importante, dar şi în cele mai puţin importante oamenii lor prin diferite metode, inclusiv mita, violenţa, trădarea etc. Bunătatea şi sinceritatea românilor nemilitari, dar parţial şi militari deseori a jucat feste în favoarea ruşilor.

Structura cuprinsului cărţii este reuşită şi cuprinde toate aspectele armatei române, în majoritatea cazurilor până la cele mai mici amănunte. Pentru confirmare, vă propun să urmăriţi cuprinsul acestui volum

Partea I

Organizarea şi mobilizarea

Structura forţelor armate

Secţiunea I. Completarea armatei

Cap. I.   Completarea cu ranguri inferioare (cu excepţia subofiţerilor)

  1. Legea privind serviciul militar obligatoriu
  2. Rezultatele satisfacerii serviciului militar obligatoriur
  3. Satisfacerea serviciului militar de către rangurile inferioare

(cursuri şi şcoli în unităţile militare şi generale)

  1. Calcularea efectivului de rezervă al trupelor instruite

Cap. II.    Completarea  cu subofiţeri

  1. În timp de pace

Ordinea pregătirii subofiţerilor

Promovarea în subofiţeri

Satisfacerea serviciului militar de către subofiţeri

Serviciul militar peste termen

  1. În timp de război

Ordinea completării

Calcularea rezervelor

Cap. III. Completarea cu ofiţeri

  1. În timp de pace

Pregătirea cadrelor militare

Promovarea în primul rang

Continuarea serviciului

Măsurile pentru perfecţionarea continuă

  1. În timp de război

Ordinea completării

Calcularea rezervelor

Cap. IV. Completarea corpului de ofiţeri al cartierului general, ingineri militari

şi alte specialităţi militare speciale

Cap. V.  Completarea cu medici mililtari şi veterinari

Cap. VI. Completarea cu cadre  militare

Cap. VII. Completarea cu cai

  1. În timp de pace

Cai pentru trupe şi de tracţiune

Cai pentru ofiţeri

  1. În timp de război

Cai pentru trupă şi de tracţiune

Cai pentru ofiţeri

Cap. VIII. Completarea armatei cu prestaţia naturală în timp de pace

şi de război

Secţiunea II.  Structura conducerii militare

Cap. I. Administrarea centrală cu instituţiile  subordonate ei

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

Cap. II.         Administrarea locală

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

 

Secţiunea III. Structura trupelor militare terestre

Cap. I. Forţele armate de avangardă

  1. Infanteria

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Cavaleria

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Artileria

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Trupele de geniu şi unităţile de comunicaţie

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Unităţile de convoi cu care

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Unităţile sanitare

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Unităţile de intendenţă/de administraţie

Structura în timp de pace şi de război

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Forţele unităţilor speciale

Structura în timp de pace şi de război

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Unităţile instructive

Cap. II. Trupele de linia a doua

Cap. III. Trupele de linia a treia

Secţiunea IV. Organizarea  unităţilor militare de elită

Cap. I. În timp de pace

  1. Brigăzi ale trupelor de infanterie, de cavalerie, de artilerie, de geniu,

de comunicaţii şi mixte

  1. Divizii: de infanterie, de cavalerie şi mixte
  2. Corpuri militare
  3. Unităţi militare superioare

Cap. II. În timp de război

Brigăzi, divizii, corpuri militare şi armate

Conducerea de campanie a armatelor şi organizarea spatelui frontului

Secţiunea V. Unităţile şi instituţiile  militare de instruire

Cap. I. Şcolile pentru instruirea şi pregătirea subofiţerilor şi perfecţionarea

gradelor  inferioare

Cap. II. Instituţiile militare pentru instruirea ofiţerilor

Cap. III. Şcolile pentru perfecţionarea continuă a ofiţerilor şi funcţionarilor militari

Cap. IV. Şcoala pentru învăţământul militar superior al ofiţerilor

Secţiunea VI. Instituţiile şi stabilimentele militare

Cap. I. Instituţiile şi stabilimentele de artilerie

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

Cap. II. Instituţiile şi depozitele de geniu şi ale trupelor de comunicaţii

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

Cap. III. Instituţiile şi stabilimentele de intendenţă şi de convoi cu care…

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

Cap. IV. Instituţiile şi stabilimentele medicale militare

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

Cap. V. Instituţiile militare de corecţie

Cap. VI. Crescătoriile de cai şi localurile de reparaţii

Cap. VII. Câmpurile de instrucţii, taberele, poligoanele, poligoanele de trageri etc.

Cap. VIII. Casele pentru invalizi, aziluri, adăposturi şi altele

Secţiunea VII. Dislocarea armatei

Caracterul sistemului de dislocare aprobat

Secţiunea VIII. Mobilizarea

Cap. I. Acţiunile de mobilizare pe timp de pace în administraţiile centrale şi locale

  1. Evidenţa şi repartizarea rezerviştilor
  2. Evidenţa şi repartizarea cailor
  3. Evidenţa carelor/căruţelor
  4. Alte lucrări

Cap. II. Ordinea efectuării mobilizării în administraţiile centrale şi locale

  1. Declararea mobilizării
  2. Concentrarea rezerviştilor şi cailor
  3. Transportarea mobilizaţilor

Cap. III. Mobilizarea unităţilor militare

  1. Infanterie
  2. Cavalerie
  3. Artilerie
  4. Trupele de geniu şi de comunicaţii
  5. Trupele de convoi, sanitare, de intendenţă
  6. Trupele speciale

Cap. IV. Mobilizarea statelor-majore ale armatei şi ale direcţiilor de campanie

Cap. V. Termenele de pregătire mobilizaţională

Secţiunea IX. Efectivul forţelor armate

Cap. I. În timp de pace

Cap. II. În timp de război

Secţiunea X. Înzestrarea cu armament a trupelor militare

Cap. I. Cele mai importante date ale modelelor armamentului adoptat pentru armată

  1. Armele de foc manuale
  2. Mitralierele
  3. Tunurile de artilerie de câmp
  4. Tunurile de asediu, de cetate şi de coastă
  5. Armele albe
  6. Proiectile de mână

Cap. II.  Înzestrarea cu armament şi aprovizionarea cu muniţii conform modelelor de armament

  1. Infanterie
  2. Cavalerie
  3. Artilerie
  4. Trupele de geniu şi de comunicaţi
  5. Trupele de convoi, sanitare, de intendenţă şi de destinaţie auxiliară

Secţiunea XI. Echipamentul / Înzestrarea

Cap. I. Instrument de excavare

  1. Muniţia

III. Echipamente de tabără

  1. Rezervele de cartuşe, alimente şi echipament
  2. Binocluri, telemetre, hărţi şi altele
  3. Mijloace de comunicare

VII. Echipament de harnaşament

VIII. Materiale explozibile

  1. Materiale sanitare
  2. Mijloace pentru poduri
  3. Greutatea totală a echpamentului

Secţiunea XII. Modelele de uniformă

Cap. I.      În timp de pace

Cap. II.  În timp de război

Secţiunea XIII. Aprovizionarea armatei

Cap. I. În timp de pace

  1. Ofiţerilor
  2. Gradelor inferioare
  3. Cailor
  4. Prestaţiile în natură

Cap. II. În timp de război

  1. Ofiţerilor
  2. Gradelor inferioare
  3. Cailor
  4. Rechiziţia şi prestaţiile în natură

Secţiunea XIV. Sistemul de apărare fortificaţională a ţării şi o scurtă schţă

a organizării punctelor de fortificare

Secţiunea XV. Cheltuielile militare ale statului

Cap. I. În timp de pace

  1. Bugetul militar
  2. Analizarea ultimului buget aprobat şi compararea lui cu bugetele anterioare
  3. Costul întreţinerii funcţiilor militare
  4. Povara pentrtu populaţie a cheltuielilor militare

Cap. II. În timp de război

  1. Fondul militar
  2. Modul de alocare a mijloacelor pentru război

Secţiunea XVI. Informaţii succinte despre flota militară

PARTEA II.

Pregătirea de luptă a armatei

Secţiunea I. Pregătirea tactică a trupelor

Cap. I. Viziunile dominante din armată privind principalele chestiuni tactice…

Cap.  II. Analiza principalelor regulamente / statute

  1. De front de infanterie
  2. De front de cavalerie
  3. De front de artilerie
  4. Serviciului de campanie
  5. Instrucţiune la tir
  6. Instrucţiune pentru acţiunile trupelor în preajma cetăţilor

Cap. III. Informaţii succinte din alte regulamente

  1. Instrucţiune pentru acţiunile mitralierelor
  2. Instrucţiune pentru lucrările de tranşee a infanteriei
  3. Instrucţiune la gimnastică

Secţiunea II. Ordinea de instruire a trupelor

Cap. I. Condiţiile generale de instruire a trupelor

Cap. II. Ciclul anual de instruire

  1. Instruirea recruţilor, lecţiile cu efectivul mobilizat, subofiţerii şi ofiţerii
  2. Concentrările pentru instrucţie, trecerile în revistă
  3. Concentrările de tabără şi concentrările speciale
  4. Manevrele

Secţiunea III. Viaţa cotidiană a armatei

Cap. I. Analiza succintă a regulamentelor: militar-penal, serviciului intern

(cu cel disciplinar) şi serviciului în garnizoană

Cap. II. Viaţa cotidiană a ofiţerilor, subofiţerilor şi altor gradaţi mai inferiori

  • Ofiţerilor
  • Subofiţerilor
  • Rangurilor inferioare

Secţiunea IV. Pregătirea militară a populaţiei

Cap. I. Pregătirea militară a tinerilor

Cap. II. Măsurile luate pentru dezvoltarea şi menţinerea dragostei către arta militară

în rândurile populaţiei

Secţiunea V. Concluzii

Cap. I. Pregătirea de front a armatei

Cap. II. Pregătirea tactică a armatei

Infanteria

Cavaleria

Artileria

Acţiunile detaşamentelor din 3 feluri de arme

Cap. III. Spiritul armatei

Cap. IV. Concluzii generale despre armată

ANEXE

  1. Componenţa corpului de armată, diviziei de campanie şi de rezervă.
  2. Tabloul conducerii de campanie a armatei.
  3. Tabloul spatelui frontului.
  4. Tabloul de organizare a spatelui frontului.
  5. Tabelul dislocării armatei române.
  6. Harta de dislocare.
  7. Lista principalelor statute în vigoare, regulamente şi instrucţiuni ale armatei române.
  8. Cinci foi de schiţe.

Vestea bună este că, această carte valoroasă merită „a doua viaţă” şi împreună cu colonelul (r) Alexandru Ganenco, istoric şi el de profesie, am hotărât să-i oferim această şansă volumului nominalizat, fiind tradus în română şi scos de sub tipar pe banii noştri personali, adică să facem un act de caritate pentru posteritate. Sperăm, ca la începutul lunii septembrie, curent să avem deja cartea în limba română.

Alexandru MORARU, istoric-arhivist, publicist

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu

Diplomaţia fatală a politicii lui Nicolae Titulescu şi mâna care a oferit bolşevicilor Tezaurul României

„Istoria o fac nebunii, iar mincinoşii o scriu.” (Ileana Vulpescu)
 „Ştiu însă, şi faptul e trist, că actul de naştere al strălucitei lui cariere în străinătate a fost un act de ingratitudine.” (Nicolae OttescuI)

Politica unei Naţiuni suverane şi a unui Stat naţional de drept, în climatul ei firesc, pentru a ajunge sau a reveni la „arta guvernării”, are nevoie de oameni capabili, de oameni formaţi în domeniul diplomatic, de oameni „de stat”, de oameni jertfiţi căldurii patriotismului şi focului naţionalismului creştin ortodox care, trebuie să ţină cont de cele cinci coordonate esenţiale: tradiţia, morala, religia, libertatea şi cultura Neamului, altfel riscă să devină Metresa de lux a ocultismului, care nu e nici tradiţie, nici morală, nici religie, nici libertate, nici cultură, nici diplomaţie, dar nici politică.

Ocultismul politic al democratiei este din toate câte ceva şi nimic din toate.

Scopul lui nu este dezvăluirea adevărului, ci învăluirea şi reînvăluirea crezării, amintindu-ne de ceea ce ne spunea odinioară prinţul diplomaţiei franceze, Charles Maurice Talleyrand-Perigord, prinţ de Benevent (1754-1838): „În politică, ceea ce e crezut devine mai important decât ceea ce este adevărat.” (Gerard/ Sophie de Sede, L’Occultisme dans la Politique. Editions Robert Laffont, S.A., Paris-1994)

Iluminaţii ocultişti crează contradicţii dialectice prin care propagă o obscuritate apocaliptică în sânul unei metaistorii misterioase, caracterizată printr-o raţionalitate înspăimântătoare care slujeşte unei iraţionalităţi nebune, înfricoşetoare, o caracatiţă de proporţii care sfarmă între tentacolele ei toate instituţiile fundamentale ale Naţiunii.

În Istoria oricărui popor există două categorii de personalităţi ale naturii politice: prima aparţine personalităţii prin sine: nobleţe, credinţă, demnitate, carismă, spirit, curaj, jertfă, naţionalism, misticism, oratorie, adevăraţi Bărbaţi ai Cetăţii, iar cea de-a doua cuprinde personalităţi contrafăcute: ciocoism, avariţie, carierism, demagogie, perfidie, laşitate, trădare, vânzare, fariseism, mistificare, veritabili politruci ocultişti.

Ambele categorii pot schimba cursul evenimentelor sau chiar destinul naţiuni lor, doar că primii îl schimbă în bine, ceilalţi în rău. Aşadar, rolul în istorie al personalităţii este definitoriu. Ideal ar fi ca personalitatea să posede şi atributele Conducătorului.

Personalitatea aleasă se impune Cetăţii, se asumă responsabilităţii ei, anticipând efectul faptelor sale, pentru a le putea sluji numai în folosul Domnului şi comunităţii.

Conducătorul, alesul trebuie să ardă nemistuit în focul măreţ al naţiunii sale pentru a-i întrupa lumina, căldura, harul, adevărul, libertatea, credinţa, creaţia mistică, spiritualitatea, jertfa, iubirea, crucea, înnoirea şi învierea.

Sunt însă şi mari diplomaţi de carieră care rămân fideli ţării lor, sacrificând totul pentru naţie, familie, rude, prieteni, chiar şi propria persoană, care fac în tărâmul politic cât o Divizie specială şi mai mult, pe câmpul de luptă. Aşa îi gratulau împăratul Napoleon pe ministrul său de externe Talleyrand, împăratul Austriei pe Klemens Metternich, prinţ Wenzel von (1773-1859) şi generalul Prezan pe poetul Octavian Goga care dorea să se înroleze în războiul de Reîntregirea Neamului.

Un discurs oratoric inspirat are un rol electrizant covârşitor pentru mulţimea acelui moment. Ne amintim de celebrul avocat, boier Vasile Boerescu, intuit pe realitate care a înclinat balanţa spre alegerea lui Cuza: „…A ne uni asupra principiului unirii este a ne uni şi asupra persoanei ce reprezentă acest principiu! Astă persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei”,  precum şi de cel al lui Winston Churchill, imaginat rostit în Camera Comunelor după înfrângerea Franţei: „Nu ne vom clătina, nu ne vom prăbuşi, mergem până la capăt, vom lupta în Franţa, vom lupta pe mări şi pe oceane, vom lupta, vom lupta în aer…, pe aerodromuri, vom lupta în câmpuri, pe străzi, vom lupta în munţi; nu ne vom preda niciodată”. După ce s-a aşezat în urma fulminantului  discurs a mai adăugat încet cu maliţiozitatea sa bine cunoscută: „…nu ştiu cu ce vom face-o, dacă nu cu cuţitele de la bucătărie […] dacă Fuhrerul ar fi ştiut că toţi voluntarii « Apărării locale » nu aveau la un loc mai multe arme decât un regiment german, probabil că nu ar fi şovăit”. (Winston Churchill, Camera Comunelor, aprilie 1940, cf. Guy Eden, Portrait of Churchill, p. 40-41)

Deci, sunt personalităţi care scapă naţiunea prin politică istorică şi sunt diplomaţi care sapă naţiunea prin politică lor aistorică.

După „grăbirea” morţii lui Ionel I.C. Brătianu în anul 1928, probabil că Duduia, n-a fost străină de acea faptă mârşavă, caracteristică arsenalului ei ucigaş, scena politicii externe a ocupat-o Nicolae Titulescu, care i-a imprimat direcţia titulesciană, pe linia căreia au defilat partidele istorice până la detronarea Mareşalului Antonescu, prin mârşavul act regalo-democrato-comunist de la 23 August 1944, care ne-a adus ciuma capitulării-predării fără condiţii a Armatei şi a Ţării. Spiritul politicii titulesciene, „a rămas conducător, determinând până la urmă dezastrul ţării, pierderea libertăţii şi a suveranităţii naţionale. N. Titulescu a reprezentat politica aistorică, pe care succesorii lui au continuat-o”. (Pamfil Şeicaru, Construcţii pe nisip* Politica aistorică, Ed. Fides, Iaşi-1998, p. 10)

De fapt cine a fost adevăratul Nicolae Titulescu?! Cel idolatrizat de Adrian Năstase sau cel venerat de Theodor Meleşcanu sau de alţii?! Adevăratul Nicolae Titulescu a fost de fapt veritabilul de carate Nicolae Titulescu! Născut pe 4 Martie 1882 la Craiova. Mare Păcat! A urmat liceul în Bănie, Facultatea de Drept şi Doctoratul la Paris. A urmat cariera universitară: conferenţiar la Universitatea din Iaşi, profesor la Universitatea din Bucureşti, ministru de finanţe în Guvernul de Uniune Naţională de la Iaşi – 1917, din nou în 1920, ministru plenipotenţiar la Londra, delegat permanent la Societatea Naţiunilor în 1922, membru în Consiliul Societăţii Naţiunilor între 1927-1930 şi 1935, ministru al afacerilor externe 1927-1928, ministru plenipotenţiar la Londra 1928 şi 1932, preşedintele Adunării Societăţii Naţiunilor între 1930-1931, din nou ministru de externe 1932-1936 şi desigur ultima treaptă, cea de academician, la care aspiră toţi neromânii. A rămas definitiv la Cannes, în Franţa, 17 Martie 1941, în cimitirul rusesc iubit.

Secretarul şi amicul său Nicolae I. Ottescu ni-l descrie ca având o avară pledoarie pentru bani, dar şi o faimoasă infirmitate psihică, „…Era spân şi avea un glas subţire de soprană… Când se ridica să vorbească, întreaga lui înfăţişare părea transfigurată. Era serios şi chibzuit. Studia procesele până în cele mai mici amănunte, îşi scria argumentele cu îngrijire, prevedea orice obiecţie a adeversarului şi ştia să ceară onorarii”. (Nicolae I. Ottescu, Nicolae Titulescu – o statuie fără piedestal)

Pledoaria şi-o pregătea în dormitor, 2-3 zile unde nu intra nimeni, învăţând discursul pe de rost. În străinătate închiria pe banii statului, 3-4 apartamente, alături de cel în care sta, pentru a avea linişte deplină. „În străinătate, avea obiceiul să închirieze la hotel şi camerele alăturate celor pe care le locuia efectiv.” (Idem, op.cit.)

Fratele marelui orator Take Ionescu, doctorul Toma i-a explicat secretarului lui Titulescu, Nicolae I. Ottescu, de unde vine infirmitatea psihică a marelui diplomat: „…la copii, în preajma vârstei de 7 ani, ouăle, situate în dreapta şi în stânga pubisului, cad mai jos în sacul testicular: că uneori ele nu cad şi atunci e nevoie să se intervină chirurgical şi că la Titulescu ele au rămas probabil sus şi că s-au atrofiat acolo. Aşa se explică şi înfăţişarea lui, şi vocea lui de copil, şi memoria lui fantastică…, însă e îngrijorător din punct de vedere, al echilibrului lui nervos”. (Ieronim Hristea, Nicolae Titulescu, un cal troian al francmasoneriei internaţionale, în De la Steaua lui David la Steaua lui Rothschild, Bucureşti, Ed. Ţara Noastră, 2004, p. 277).

Întrucât prinţesa grecoaică Elena, care n-a ajuns niciodată regină, în ciuda liberalilor, o tulbura tare mult pe Duduia, celebra cocotă a târgului de plăceri, Elena Lupescu Wolf, Carol al II-lea dorea să-şi determine soţia legitima să plece din ţară. Reuşita i-a aparţinut lui Titulescu care l-a convins pe monarh ca în schimbul serviciului să-i ofere portofoliul Afacerilor externe: „Cu elocvenţă şi mijloace de presiune bine calculate, Titulescu a reuşit să o convingă pe prinţesă să părăsească ţara, să renunţe la drepturile ei şi la dreptul de supraveghere a educaţiei fiului său”. (ibid.op. cit., p. 281)

Toată activitatea sa finanţistă şi diplomatică a fost regizată şi pusă în scenă de ocultismul politic internaţional francmason. Începerea Primului Război Mondial a pregătit condiţiile declanşarii Revoluţiei masono-bolşevice din Rusia. Liderii bolşevici au fost finanţaţi de băncile din S.U.A., cu 20 de milioane de dolari şi de cele germane cu 55 milioane de mărci, iar România trebuia să vină şi ea cu Tezaurul, care în anul 1917, valora 2 miliarde de dolari.

România a fost nevoită să încheie tratatul cu Antanta, pentru a-şi elibera provinciile vremelnic ocupate: Banatul, Crişana, Maramureşul,Transilvania, Bucovina. Armata de Nord condusă de generalul Prezan a eliberat rapid teritoriile nostre aflate dincolo de Carpaţi, dar frontul din Dobrogea care trebuia sprijinit de trupele aliate s-a prăbuşit, poate ajutat, astfel că în scurt timp în braţele de fier, pline de sânge ale Puterilor Centrale s-au frânt Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În acele nefaste condiţii, Capitala ţării şi Tezaurul naţional fiind în pericol s-au mutat la Iaşi, în baza Decretului Regal nr. 3120/ 17 Noiembrie 1916.

Situaţia a avansat cu grele pierderi materiale, ca urmare a dezastrului militar, existând pericolul ca şi Moldova să fie ocupată şi să se piardă totul, deci şi Tezaurul. S-a pus de urgenţă problema expedierii Tezaurului. Unii, puţini au indicat Moscova, probabil regina Maria, susţinută de sfatul abil, diplomat al unui prieten al ruşilor. Cei mai mulţi au propus Danemarca şi Londra, au câştigat însă promoscoviţii.

Cercetătoarea Viorica Moisuc pe bazele Arhivelor M.A.E. şi B.N.R., ne luminează sub acest aspect atât de mare şi dureros totodată: „La 14 decembrie 1916, la Iaşi s-a încheiat protocolul româno-rus, semnat de ministrul de finanţe român şi ministrul Rusiei în România, A. Mossoloff, precum şi de delegaţii B.N.R., Th. Capitanovici, A. Saligny şi M.Z. Demetrescu. Protocolul era însoţit de mai multe documente explicative care prezentau datele tehnice cerute de Banca Naţională privind transportul, depozitarea şi securitatea la Kremlin a Tezaurului.” (Viorica Moisuc, Tezaurul României evacuat la Moscova în 1916 şi confiscat de soviete – problemă internaţională actuală, în „Glasul Bucovinei”, nr. 4/ 2002).

În nopţile de 12, 13 şi 14 Decembrie 1916, s-a pus Tezaurul în cele 1740 de lăzi în 17 vagoane de marfă din gara CFR Iaşi, plecând pe 15 Decembrie şi ajungând în 20 Decembrie la Moscova. Inventarierea a durat până la 16 Februarie 1917, când oculta revoluţiei bolşevice l-a înlăturat pe ţar, iar guvenul francmason format îl avea în frunte pe prinţul Lvov pentru scurt timp, atât cât a plătit trădarea şi înlocuit cu  Adler Kirbis alias Alexandr Kerenski. Lenin şi Troţki ajunşi în Rusia pregăteau de zor tulburările, violenţele, atentatele, asasinatele, carnea de tun, revoluţia cea mare. Atunci, guvernul român de la Iaşi a sistat plecarea celui de-al doilea transport al Tezaurului, dar bolşevicii au fost salvaţi de fraţii Internaţionalei lor, care l-au sprijinit pe juristul francmason Titulescu să ocupe ministerul de finanţe la 10 iulie 1917.

„La 17/ 30 martie 1917, continuă Viorica Moisuc, Gruciov, ministrul de război în guvernul provizoriu rus, declara la întâlnirea cu şefii misiunilor militare aliate că situaţia din Rusia este gravă, armata şi flota sunt în plină dezorganizare şi se arată sceptic în ceea ce priveşte viitorul cooperării militare în cadrul Antantei. Totuşi, în această situaţie, prin « Jurnalul Consiliului de Miniştri » nr. 272 bis, din 18 iulie 1917, (la o săptămână după numirea în funcţie), la propunerea ministrului de finanţe Nicolae Titulescu se hotărăşte strămutarea în Rusia a sediului şi avutului Băncii Naţionale. Câteva zile mai târziu, la 22 iulie Titulescu autoriza Banca Naţională – refugiată deja la Iaşi – «să-şi strămute aiurea sediul şi avutul ei, cât şi pe cel pe care îl are în păstrare». Aceeaşi comunicare s-a transmis şi instituţiilor bancare mai importante, ca Banca Marmorosch-Blank, banca Comercială Română, Banca Românească, Banca Comercială, Banca de Scont etc. La 24 şi 27 iulie 1917, prin două scrisori, ministrul Rusiei în România, Poklewski-Koziell (ministrul lui Kerenski) l-a informat pe ministrul de finanţe Nicolae Titulescu: « am primit de la Guvernul meu puterile depline necesare pentru a semna Protocoalele privind evacuarea în Rusia a valorilor aparţinând Băncii Naţionale şi ale altor instituţii publice din România ». (idem. op. cit.)

Noul transport s-a pregătit între 23-27 Iulie 1917, în 24 de vagoane CFR, înainte de a se primi scrisorile rusului şi înainte de Protocol care, s-a semnat în 27 Iulie 1917, la Iaşi, între „ministrul de finanţe Nicolae Titulescudelegaţii B.N.R., C. Nacu şi generalul N.C. Constantinescu, precum şi ministrul Rusiei în România, Poklewski-Koziell, al doilea transport cuprindea ceea ce mai rămăsese din stocul metalic de aur proprietate particulară a B.N.R., în valoare de 574 523,57 lei aur, ca şi valori, titluri, efecte, arhive, cărţi, acte, toate acestea încărcate în 188 de lăzi având valoarea totală de 1.594.836.721 lei. În aceeaşi zi de 27 iulie 1917, Casa de Economii şi Consemnaţiuni a încredinţat şi ea aceloraşi delegaţi ruşi şi sub garanţia ministrului de finanţe Nicolae Titulescu toate « averile sale », estimate la 7 miliarde şi jumătate lei. Ele au fost depozitate în 163 lăzi sigilate. Cu această ocazie s-a încheiat un protocol semnat de aceleaşi persoane: Poklewski-Koziell din partea rusă şi Nicolae Titulescu. La 12 august 1917, cu acelaşi transport, au fost trimise spre « păstrare » în Rusia acte ale Arhivelor Naţionale, acte ale Braşovului, picturile lui Nicolae Grigorescu şi alte tablouri din Pinacoteca Statului, de la Muzeul Kalinderu, obiecte de mare valoare ale Muzeului Pietate (Casa de amanet), odoarele mănăstireşti din Moldova şi Muntenia, colecţiile de manuscrise şi cărţile rare ale Academiei Române, piese rare ale Muzeului de Antichităţi (printre care şi Cloşca cu puii de aur) etc.(Idem, op. cit.)

Mana cerească mai presus de cea a lui Moise a căzut pe capul bolşevicilor: 9 miliarde de lei aur, adică 1,7 miliarde de dolari 1917, fără să fi fost evaluate toate odoarele mănăstireşti, toate valorile de artă medievală şi modernă, toate tablourile, obiectele de artă, bijuteriile reginei Maria. Nicolae Titulescu nu era străin de toate stările conflictuale din Rusia, dar naşii săi, Iluminaţii, l-au rugat să-şi trădeze cu zâmbetul pe buze ţara care-l făcuse ministru. În urma intervenţiei trupelor noastre pentru Fiica cea dragă a Patriei, Basarabia, de la 26 Ianuarie 1918, faimosul Leon Troţki ne trimetea următoarea felicitare:
– „Relaţiile diplomatice cu România sunt rupte. Membri legaţiunii Române şi toţi agenţii autorităţilor române vor fi expulzaţi pe drumul cel mai scurt.
 Tezaurul în aur al României, care se găseşte la Moscova, nu va mai putea fi obţinut de « oligarhia română ». Consiliul comisarilor ia asupră-şi toată răspunderea pentru conservarea acestui fond, care va trebui să fie remis în mâinile poporului român.
– Fostul comandant-şef al trupelor ruse de pe frontul român, Scerbacev, care a luat poziţie în contra revoluţiei, este declarat duşman al poporului şi pus în afară de lege”. (Ieronim Hristea, op. cit., p.284-285)

După trimiterea, de fapt dăruirea Tezaurului naţional Moscovei, de către finanţistul Titulescu, bravele Armate române au continuat jertfa supremă, au câştigat războiul au înfăptuit Marea Unire, iar „Eroul finanţelor” Nicolae Titulescu a ajuns delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris, care fără calitate a semnat la 9 Decembrie 1919, clauza minorităţii iudaice, impusă de „fraţii” lui din Conferinţă.

Unde au fost regele, premierul, regina când Titulescu, risipitorul de la finanţe ne-a dăruit cu atâta bunăvoinţă Tezaurul muscalilor ruşi?!? Poate că a fost voinţa reginei Maria să ne protejeze Tezaurul în ţara mamei sale şi în acest context premierul Brătianu i-a făcut pe plac, iar Nando nici măcar n-a clipit.

Nicolae Titulescu a adus un alt sprijin real U.R.S.S.-ului prin Pactul de Asistenţă Mutuală încheiat cu Franţa, prin convingerea lui Laval şi cu restul ţărilor prin misiunile sale diplomatice internaţionale, rămânând până la sfârşitul carierei prietenul lui Finkelstein alias Litvinov. Grigore Filiti ne aminteşte de întrevederea istorică dintre Titulescu, Litvinov, cehul Beneş şi sârbul Jeftici la Hotelul Bergues din Geneva în 9 Iunie 1934, afirmând şi despre cele 1435 de lăzi cu averea arhivelor lăsate plocon bolşevicilor Moscovei în anul roşu 1917. („Aspects des relations russo-roumains, retrospectives et orientations”-Compendiu de studii semnate de G. Ciorănescu, G. Filiti, R. Florescu, D. Ghermani, M. Korne, N. Neculce)

Referitor la cartea sus menţionată apărută în 1967, Pamfil Şeicaru comentează: „surprinzător, nu i s-a dat atenţia care i se cuvenea unei aşa de serioase contribuţii la punerea în lumină a tuturor erorilor săvârşite pe linia fatală, trasată de Nicolae Titulescu”.  (Pamfil Şeicaru, op. cit., p. 13)

Pamfil Şericaru, membru al Comisiei afacerilor externe ne relatează despre Proiectul lui Titulescu-Litvinov în comisiile de politică externă ale Camerei şi Senatului, privitor la un acord de asistenţă mutuală între România şi URSS, privind trecerea trupelor sovietice prin ţara noastră. Proiectul susţinut doar de Grigore Iunian, n-a fost depus pe biroul Camerei, pentru a evita surprizele publice. „Au luat cuvântul, spune magistralul jurnalist Şeicaru, A.C.Cuza, Octavian Goga, George Brătianu şi eu, pentru a combate proiectul... Eu, pentru a sublinia că trecerea trupelor ruseşti prin România era implicit cuprinsă în proiect, am citat cartea amiralului Castex, « De Gengis Khan a Stalin », indicând şi paginile 170-171, în care se indică şi locurile de trecere a trupelor ruseşti. Iritat, N. Titulescu a ridicat o mână, întrebând: « Castex, Castex, ce înseamnă? » Atunci mi-am exprimat uimirea că nu ştia că amiralul Castex este cea mai mare autoritate în materie de strategie navală şi este preşedintele Consiliului Superior al Armatei Franceze.” (Pamfil Şeicaru, op. cit.,p. 18)

Titulescu nu s-a rezumat numai la acordul dintre Rusia şi România sau Rusia şi Franţa, ci şi-a adus un aport covârşitor privind politica externă a U.R.S.S.-ului în Apus. „Prin forţele sale oculte mondiale, între care de mare eficacitate a fost Nicolae Titulescu, Uniunea Sovietică a întreprins demersuri pentru salvarea sa şi a planului său, în ţările apusene, care o ţineau în izolare. În final, Rusia Sovietică a fost acceptată în Societatea Naţiunilor, apoi au fost încheiate pacte de neagresiune între Rusia şi statele limitrofe.” (Ion Constantin, Istorie Trăită, Ed. Blassco, p. 64)

Cel mai preţios adversar în calea extinderii bolşevismului în România regală era ascensiunea rapidă a naţionaliştilor creştini ortodocşi. Pentru a ajunge premier I. G. Duca, Oculta externă i-a cerut suprimarea Mişcării naţionaliste. A promis, dar n-a făcut-o. Atunci a intervenit Oculta internă, cerând dizolvarea naţionaliştilor creştini în ajunul alegerilor din 1933. Duca a şovăit. „Titulescu, el nu a şovăit nici o clipă. A apărat măsura în Consiliul de Miniştri, a cerut-o regelui, a impus-o lui Duca. S-a lovit de neaşteptate împotriviri: Regele nu a vrut să semneze un decret regal de dizolvare. A lăsat ca guvernul să-şi ia întreaga răspundere. De aici un conflict între Titulescu şi Puiu Dumitrescu, suspectat de filogardism şi, în sfârşit, iscălirea unui jurnal al Consiliului de Miniştri.” (idem, p. 74)

În registrul politic Titulescu era un rafinat traseist: când la conservatorii lui Take Ionescu, când la popularii lui Averescu, când la liberalii Brătienilor, când la ţărănişti.

Henri Prost care l-a cunoscut destul de bine l-a înrămat fidel în portretul său: „Curios om acest Titulescu. Are o faţă de spân mongoloid, un corp cu rotunjimi anormale pentru un bărbat. El seamănă întru totul vechilor birjari, scopiţi din Bucureşti, care aparţineau unei secte ce-i obliga la castrare de îndată ce aveau un băiat. Nervozitatea şi susceptibilitatea sa, frecventele deraieri de pe fix, superstiţiile şi teribila lui frică în faţa celui mai neînsemnat pericol, fără să mai amintim luxul ameţitor în care se complăcea, toate acestea arată temperamentul feminoid al personajului şi explică multe din bizarul său comportament”. (Ieronim Hristea, op. cit., p.276)

Sărmană Ţară sărmană! Ce soartă grea, ce destin ocult, „predestinat”, peste capul tău măreaţă Dacie! A plecat Tezaurul, au plecat hohenzollernii, au venit boşevicii, au stat şi au plecat, a venit prosovieticul Ilici, apoi Milică Stalactită, după care Popeye Marinarul şi în cele din urmă ne-a încălecat sasul cu ura sa viscerală pentru România, iar Custodele Margareta cu Duda sa altoită ne cer despăgubiri în aur, moşii, păduri, castele, munţi, ape, pentru crimă, trădare, capitulare-predare sovieticilor, jafurile comise din Bogăţia ţării, de monarhul întârziat la minte care ne-a adus şi lăsat moştenire comunismul şi bolşevicii pe capul Naţiei creştine. Mare dreptate avea Şeicul jurnalisticii româneşti, Pamfil Şeicaru: „Partidul comunist era îndreptăţit să sărbătorească 23 August, când se recoltau consecinţele actului săvârşit de un rege imbecil, cu adeziunea partidelor zise ale democraţiei naţionale.” (Pamfil Şericaru, op. cit., p. 7).

S-a ales praful de ţară, de munţi, de păduri, de ape, de aur, de cultură, de martiri, de democraţie. Pe Dumnezeu l-am alungat din familie, din şcoală, din cultură, din adevăr, din iubire, din libertate, din tot ce e frumos, din memorie, din patrie, din biserică. Oare, cine ne mai poate salva Ţara, Biserica, Familia, Şcoala, Cultura, Memoria, Adevărul, Libertatea, Iubirea, Frumosul?! Cine ne mai dă Ţara înapoi?! „Cum să ne luăm ţara înapoi când laşitatea este generală?”. (Prof. dr. Gică Manole, „Cea mai frumoasă generaţie a Poporului Român, generaţie Sfântului Părinte Justin Pârvu”, Atitudini Anul XI, nr. 59, Martie 2019)

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu

SURSA: https://www.art-emis.ro/istorie/diplomatia-fatala-a-politicii-lui-nicolae-titulescu-si-mana-care-a-oferit-bolsevicilor-tezaurul-romaniei

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, ARTICOLE, VIAŢA CĂRŢILOR | Lasă un comentariu

CONFERINŢA ŞTIINŢIFICĂ DIN 26 FEBRUARIE 2019: COMUNICAREA 1

La obârşia Hâjdienilor. Reprezentanţii neamului din sec. al XVII-lea.

dr.Valentin Constantinov, profesor universitar

NOTĂ: prezenta comunicare ştiinţifică a fost sonorizată de autor în cadrul Conferinţei Ştiinţifice din 26 februarie 2019 la Biblioteca Centrală a BM „B.P.Hasdeu”

Primul dintre Hâjdeii cunoscuţi nouă apare în acte în 1622. Se numea David Hâjdău şi aveau patru fii, dintre care unul era Efrim[1]. Îşi avea casa în ţinutul Hotin. Despre soţia sa nu avem prea multe ştiri, însă după toate probabilităţile se trăgea din vechile neamuri boiereşti de aici. Dintre urmaşii săi, Efrim s-a manifestat în modul cel mai expres. S-a căsătorit conform lui Sever Zotta cu o fiică a unui Căpotici şi mai apoi cu o fiică a vornicului Hruş[2]. În perioada respectivă se formează şi sistemul de alianţe cu cele mai importante neamuri moldoveneşti a cărui relevanţă o vom vedea la urmaşii săi. Efrim Hâjdeu se va înrudi cu neamuri de boieri vechi moldoveneşti şi va intra în complicatul sistem al clanurilor de aici implicându-se şi în numeroasele lupte, confruntări şi bătălii a cărei miză era desigur „dulcea domnie din Moldova”. În acelaşi sistem de clan intrau de exemplu şi Jorăştii. Neamul Jora se înrudea cu familia Barnovschi. Simion Jora[3] a fost căsătorit cu Aniţa Barnovschi, probabil soră a lui Dumitru Barnovschi[4] şi mătuşă a lui Miron Barnovschi[5]. Înrudirile cu domnul „de ţară şi fără cuconi”[6] i-au permis lui Gheorghe Jora să facă o carieră frumoasă pe timpul domniei lui Miron Barnovschi[7]. Gavrilaş Măteiaş vornic şi mare boier înrudit[8] şi el cu Miron Barnovschi la pierderea tronului de către acesta în anul 1629 a fost jefuit la ieşirea din ţară de către Isac Stârcea şi Mihalcea Durac[9].

Revenind la Hâjdieni, faptul că fiul său, Gheorghe, se va căsători cu o descendentă din neamul Varticeştilor, iar prin sistemul de clan şi cu alte neamuri vestite de aici mărturiseşte desigur despre implicarea lui Efrim în complicatele lupte care se dau în Moldova pentru putere. Relaţiile colaterale de rudenie cu Miron Barnovschi, cel care îl va avea ca un colaborator apropiat[10], confirmă aserţiunea unor atitudini şi poziţii în luptele care s-au dat în Ţara Moldovei odată cu trecere în nefiinţă a lui Radu Mihnea, domn al Ţării Româneşti (1611-1616) al Ţării Moldovei (1616-1619) din nou al Ţării Româneşti în 1620-1623 şi practic domn al ambelor principate între 1623 şi 1626. După ce a fost impus de boierii de ţară marilor puteri în 1626, caz unic în perioada anilor 1611-1634, când doar Imperiul Otoman şi implicarea Poloniei erau hotărâtoare în numirea domnilor de aici, Miron Barnovschi pierdea scaunul în 1629. De menţionat că odată cu urcarea lui Radu Mihnea în scaun, în Moldova împreună cu el vor veni mai mulţi greci sau descendenţi din sud-dunăreni[11], iar aceştia vor avea de spus un cuvânt important în derularea evenimentelor de mai departe, inclusiv în luptele dintre diferitele facţiune care se vor da în Moldova cu diferit prilej în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Una dintre aceste confruntări s-a dat în 1629.

Geneza acesteia derivă din mai multe surse şi este greu de spus care a prevalat. Mai mulţi factori desigur au dus la căderea lui Miron Barnovschi, în timpul căruia Moldova a cunoscut un veritabil reviriment după luptele teribile duse în timpul războiului polono-otoman din 1620-1621 şi incursiunea pustiitoare tătărească din 1624. A fost vorba aici şi de reluarea incursiunilor cazacilor în teritoriile otomane şi ale tătarilor în cele poloneze şi de participarea lui Miron Barnovschi în conflictul tătăresc soldat cu înfrângerea favoritului său, de acuzaţiile de a fi dus o politică prea propolonă, mai ales odată cu acordarea indigenatului, dar şi de opţiunile partidei „greceşti”, proaspăt împământeniţi a celor aduşi în Moldova de către Radu Mihnea. Odată cu trecerea în nefiinţă a patronului lor ei vor căuta o soluţie care să le garanteze şi mai departe un trai bun în Moldova. Or, odată cu mazilirea lui Alexandru Coconul din scaunul Ţării Româneşti, în toamna lui 1627, această soluţie apărea ca de la sine înţeles.

Înclinarea evidentă a lui Miron Barnovschi spre Polonia a alarmat o parte din boierii moldoveni, care l-au denunţat la Poartă, cerând sultanului înlocuirea lui. Motivele invocate de pârâtori erau înţelegerile lui Miron Barnovschi cu polonezii şi căsătoria acestuia[12] cu fiica lui Przerembski[13]. Miron Barnovschi, conform denunţătorilor săi, dorea să se căsătorească, cu fiica unui nobil polonez şi nu cu Ecaterina, fiica lui Radu Mihnea[14], argumente considerate imbatabile. Totuşi această căsătorie aşa şi nu s-a produs, dar ca element al denigrării lui Miron Barnovschi a trebuit să aibă efectul scontat.

Este evident că gruparea de opoziție era reprezentată din persoane care nu împărtăşeau linia politică propoloneză promovată de domn, iar aceştia nu puteau fi decât dregătorii pe care Radu Mihnea i-a adus cu el în Moldova şi care, înrudindu-se cu familiile boiereşti autohtone, au început să joace un rol important în viaţa politică a ţării. Ei nu acceptau nici politica de apropiere a domnului Moldovei faţă de Polonia, nici abandonarea politicii de echidistanţă, promovată de înaintaşul lui, după cum nu acceptau nici anularea logodnei, care lipsea o domniță de înaltul rang promis, viitoare protectoare, deci, în esență, slăbirea poziției lor politice.

În plus, opoziția față de Miron Barnovschi urmărea aducerea pe tronul Moldovei a favoritului lor, Alexandru Coconul, fiul lui Radu Mihnea, care, de aproximativ doi ani, de la sfârşitul anului 1627, aştepta ca şansa revenirii în scaun să-i mai surâdă o dată. Nu avea importanţă dacă tronul aparținea Ţării Moldovei sau Ţării Românești. Tatăl său fusese domn în ambele ţări, ceea ce-i permitea, conform tradiţiei dinastice, să ocupe tronul fie la est, fie la sud de Carpaţi. Argumentele prezentate de partida împământeniţilor la Poartă sunt lesne de presupus. Or, se știe, persoana care obţinea indigenatul trebuia să declare jurământ Coroanei poloneze, lucru aflat împotriva intereselor otomane, care oricând puteau declanşa un conflict militar cu Polonia. În al doilea rând, conform principiilor acordării indigenatului, cei care îl obţineau trebuiau să cumpere moşii în Polonia, pentru a se întreţine în timpul aflării lor în regat[15], ceea ce facilita, în cazul dat, opoziţia domnilor Ţării Moldovei faţă de Imperiul Otoman. Atunci când s-a pus problema indigenatului Movileştilor, Ieremia Movilă a cumpărat o moşie în Polonia, la Ustia. După dezastrul din anul 1616, când fiilor lui Ieremia Movilă li s-a impus convertirea la islam şi doamna țării, Elisabeta Movilă a ajuns într-un harem[16], deci moștenitorii pe linie masculină au dispărut, moşia de la Ustia a rămas văduvită de titlul ei de moşie domnească. Or, credem că deloc întâmplător, chiar această moşie a intrat în atenţia lui Miron Barnovschi, pentru a îndeplini condiţiile impuse de indigenatul polonez: prin cumpărarea ei de la descendentele lui Ieremia Movilă, Miron Barnovschi voia să reafirme calităţile sale de membru al unei dinastii domneşti.[17]

După toate probabilităţile, tratativele privitoare la acordarea indigenatului lui Miron Barnovschi nu au fost ușoare, în ciuda serviciilor aduse Coroanei, și nici rapide. O dovadă în acest sens ar fi corespondenţa activă, derulată în anul 1628 între Miron Barnovschi şi Maximilian Przerembski[18], castelanul de Sieradz, cel care l-a primit pe Miron Barnovschi în cadrul herbului Nowina.

Prin urmare, participarea contingentelor moldoveneşti la campania de reinstalare a lui Şahin Ghirei în Crimeea era contrară poziţiei oficiale a Porţii, argumenta apropierea de Polonia şi cererea pentru obţinerea indigenatului polonez. Faptele au fost considerate ca fiind suficiente pentru mazilirea domnului Moldovei[19]. Miron Barnovschi pleca în Polonia, aşteptând acolo o nouă posibilitate de a reveni în scaun, iar în locul lui sultanul l-a numit domn în Moldova pe Alexandru Coconul[20]. Schimbarea era imediat raportată de Sebastiano Vernier dogelui, la 7 iulie 1629[21].

Instalarea lui Alexandru Coconul, însă, a întârziat. Mazilirea este explicată de Miron Costin cu argumente financiare, favorabile domnului: vizirul i-ar fi cerut lui Miron Barnovschi 40 de pungi, iar acesta nevrând să le dea “i-au venit mazilie, neîmplându bine patru ani de domnie”[22]. Este posibil că aceşti bani să-i fi fost ceruţi pentru a nu se da curs acuzaţiilor de infidelitate faţă de Poartă, venite din partea opoziției din țară. De-abia la 15 august 1629, Ioan Dzik îi scria lui Ioan Jwaszkowicz că turcii aduc în scaun pe Alexandru[23], iar la 18 august 1629, ambasadorul Veneţiei la Viena raporta dogelui că Husein paşa stă la hotarele Moldovei, hotărât să gonească  pe principele de acolo, care era bănuit că are o înţelegere cu tătarii şi polonezii[24]. La 1 septembrie 1629, Sebastiano Vernier raporta de la Constantinopol despre o întâlnire a sa cu Alexandru Coconul, care n-a vrut să pornească spre Moldova înainte de a sta de vorbă cu dânsul, asigurându-l de ataşamentul lui faţă de “Serenisima Republică”[25].

Bătălia dintre armatele celor doi domni, cel mazilit şi cel proaspăt numit de turci, s-a dat la Toporăuţi. Armata lui Miron Barnovschi era condusă de către Nicoară, sau Nicoriţă, hatman, iar cea a lui Alexandru Coconnul de către Lupu Coci, viitorul domn Vasile Lupu. La 28 septembrie 1629, Alexandru Coconul, îi comunica lui Gabriel Bethlen că a preluat scaunul Moldovei, la 22 septembrie 1629[26], în urma unei lupte date între susţinătorii săi, conduşi de Lupu vistiernicul, şi armata fostului domn; aceasta din urmă a fost învinsă, iar toţi acei care îl susţineau pe fostul domn, adică pe Miron Barnovschi, au trecut de partea sa, cu excepţia lui Nicoară hatmanul. Acum ştim că cel puţin atât Mateiaş Gavrilaş, cât şi Efrim Hâjdeu l-au urmat pe Miron Barnovschi în Polonia şi fireşte că numărul susţinătorilor lui Miron Barnovschi trebuia să fie mai mare.

Miron Costin scria şi el despre o bătălie, la Toporăuţi, care a avut loc între hatmanul Nicoriţă de-o parte şi vornicul Vasile Lupu şi stolnicul Grama, pe de altă parte, în urma căreia “l-au împensu pre Nicoriţă de la marginile ţărîi”[27]. După unele ştiri, numirea lui Alexandru Coconul domn al Ţării Moldovei a fost primită cu mare bucurie de către moldoveni, care sperau ca noua domnie să aducă, în sfârşit, linişte[28]. Starea de spirit şi aşteptările moldovenilor erau alimentate de memoria domnului drept şi înţelept, care a fost Radu Mihnea.

Sugestive sunt şi alte menţiuni referitoare la personalitatea şi autoritatea domnului decedat. La 16 octombrie 1629, senatorul George Apafi îi scria lui Gabriel Bethlen din Bucureşti despre ştirile primite din Moldova: “Voievodul cel nou (Alexandru Coconul n.ns.) e în scaun, celălalt vodă s-a dus la Hotin cu o sută de ai săi, dar nu ca duşman, ci aşteaptă – aşa e vestea aici – ca tătarii să plece din Polonia; aşa a spus că pleacă, nu atacă niciodată pe fiul domnului său” [29]. Însă realitatea era alta: aflându-se la Hotin, Miron Barnovschi cerea permisiunea vicecancelarului Tomasz Zamoyski, de a aduna armată pentru recuperarea tronului[30].

Se ştine că în timpul domniei lui Miron Barnovschi, Efrim Hâjdeu a primit ca danie satul Dolineni pentru slujbă dreaptă şi credincioasă. Avem un act îndoielnic prin care dania va fi confirmată în timpul primei domnii din Moldova a lui Moise Movilă[31]. S-a mai spus că în timpul domniei lui Alexandru Iliaş, este nevoit să pribegească în Polonia de unde se va întoarce doar odată cu cea de-a doua domnie, de asemenea scurtă, a lui Moise Movilă[32]. Motivul invocat ar fi fost faptul că a luat parte la „răscoala în contra lui Alexandru Iliaş Voevod, în primăvara 1633, împreună cu Miron Barnowski şi Hatmanul Nicoriţă”[33]. De fapt, aici s-a făcut o confuzie în interpretarea textului unui rezumat semnalat de acelaşi Sever Zotta: „În prima domnie, Moise Movilă (1630 aprilie – 1631 noiembrie) întărea lui Dumitraşco Ştefan fost mare logofăt moşie Dolineni pierdută de Efrim Hâjdeu pentru hiclenie când împreună cu Miron Barnovschi şi hatmanul Nicoriţă s-a ridicat împotriva Porţii sub domnia lui Alexandru voievod”[34]. Prima domnie a lui Moise Movilă în Ţara Moldovei datează între aprilie 1630 şi noiembrie 1631. Răscoala împotriva lui Alexandru Iliaş s-a produs în 1633. Iar domnul de dinaintea lui Moise Movilă era şi el Alexandru, numit Coconul, din cauza vârstei fragede pe care o avea la acea vreme. Prin urmare, în rezumatul în cauză este vorba despre participarea lui Efrim Hâjdeu la bătălia de la Toporăuţi din 1629 soldată cu înfrângerea lui Nicoriţă hatmanul şi victoria lui Lupu Coci, viitorul domn Vasile Lupu. Pentru faptul că Efrim Hâjdeu asemenea celorlalţi nu s-a închinat noului domn, Alexandru Coconul i-a confiscat averea/averile. Satul l-a închinat lui Dumitraşco Ştefan. Dacă e să credem rezumatului amintit, atunci dania satului Moise Movilă a făcut-o până în noiembrie 1630[35], adică înainte de moartea lui Dumitraşco Ştefan. Iată de ce ni se pare îndoielnic actul păstrat în Condica Asachi I, şi publicat în colecţia naţională de izvoare[36]. Nu ni se pare real ca în aceeaşi domnie, iniţial Moise Movilă să fi făcut danie satul lui Dumitraşco Ştefan, iar apoi să-l fi reîntărit lui Efrim Hâjdeu.

Apare ca martor într-un act care este datat cu văleatul 7141, corespunzător perioadei 1 septembrie 1632 – 31 august 1633[37], ţinând seama de evenimentele produse în Moldova la acea perioadă putem cu aproximaţie să reducem această perioadă la lunile iulie – august 1633, când începe o nouă domnie a lui Moise Movilă şi care va ţine până în luna aprilie 1634. Moise Movilă îi va întoarce moşia Dolineni, care fusese confiscată de către Alexandru Coconul şi făcută danie lui Dumitraşco Ştefan logofăt. Judecând cazul noul domn îi întoarce lui Efrim moşia, în schimbul a 100 de galbeni ungureşti daţi pentru nevoile ţării şi pentru lipsa banilor faţă de împăratul turc[38]. Aşa cum Dumitraşco Ştefan a murit în noiembrie 1630, iar actul păstrat într-o copie[39] aminteşte de Ştefan fost voievod, probabil s-a omis din original „fiii lui…” Ştefan fost voievod.

În anii următori, Efrim Hâjdeu va primi confirmarea pentru stăpânirea unor părţi din satul Cetnicăuţi[40], cumpără o parte din satul Şăndreni, cu moară în Prut[41], cumpăra de la Petru Dahnovici şi sora lui, Antimia, jumătate din satul Dumeni, pe Prut, în ţinutul Hotin[42], pentru care primeşte întărire de la Vasile Lupu[43], de la Antimia Pătrăşcoae, fiica Anghelinei partea ei de ocină din satele Şăndreni şi Ezerul Alb şi din seliştea Negreşti, pe Prut, în acelaşi ţinut Hotin[44]. Apare ca martor în actele epocii cu prilejul diferitor tranzacţii funciare, ca de exemplu la 19 august 1635[45], 18 octombrie 1635[46], actul domnesc de la Vasile Lupu va fi emis la 28 noiembrie 1635[47], apare martor alături de marii boieri la 15 ianuarie 1636[48], când s-a judecat pricina dintre Gavrilaş Măteiaş vornicul care a fost jefuit la ieşirea din domnie a lui Miron Barnovschi în anul 1629 de către Isac Stârcea şi Mihalcea Durac[49]. Mai apare martor la 17 martie 1636[50], 11 noiembrie 1636[51], 8 decembrie 1636[52]. A fost prădat la începutul domniei lui Vasile Lupu, înainte de 20 martie 1638, când „i s-au furat din cetate Hotinului tot cât au avut, argint, şi aur, şi haine, şi porfire şi toată avuţiia lui câtă au avut”[53]. La 20 martie 1639, Efrim Hâjdeu împreună cu fraţii săi, Dimitrie şi Andronic, a primit reînnoirea pentru stăpânirea a jumătate de sat Nesvoia[54]. Andronic Hâjdău se va judeca pentru o parte din Citnicăuţi cu Grăpina fiica lui Gânscă, dar nu se va prezenta la judecată şi prin urmare va pierde procesul[55]. După toate probabilităţile întregul sat Citnicăuţi va intra în stăpânirea lui Efrim Hâjdău la 14 august 1645[56], în aceeaşi perioadă îşi va mări stăpânirile prin noi achiziţii din Şăndreni, Negreşti[57] şi Cruhlic[58]. Hotarnic, fără dregătorie, alături de Popăscul pârcălab, Balan comis şi Trandafir pârcălab la 19 august 1645[59]. În aceeaşi perioadă apare ca martor cu diferite ocazii[60].

S-a spus că anume el era acel pârcălab de Hotin care în anul 1653, conform spuselor lui Miron Costin, a fost pus pârcălab de către Gheorghe Ştefan şi a refuzat să se supună lui Vasile Lupu la revenirea lui în scaun cu ajutoare de la cazaci[61]. Însă în acelaşi timp apare menţionat şi un Ionaşco Efrincovici la 14 martie 1653[62], ceea ce ar duce cu gândul la posibilitatea ca vreun fiu de-al lui Efrim Hâjdeu să fi ocupat această dregătorie.

Evenimentele dramatice din a doua jumătate a secolului al XVII-lea au dus atât la mărirea neamului Hâjdău, cât şi, în scurt timp, la căderea lui. Căsătoria lui Ştefan Hâjdău, fiul lui Efrim Hâjdău, cu Alexandra/Ruxanda Petriceicu, sora lui Ştefan Petriceicu[63] va fi determinantă în destinul acestei ramure a familiei Hâjdău. Simpatizanţi cu mişcarea lui Hâncu şi Durac, Hâjdienii vor participa la confruntările militare polono-otomane şi vor pleca în Polonia împreună cu Ştefan Petriceicu. Fie rănit după bătălia de la Hotin din anul 1673, fie căzut chiar pe câmpul de luptă de acolo, Ştefan Hâjdău nu mai era în viaţă în anul 1676, când fiii lui primeau indigenat polon[64].     După cum era obişnuit în asemenea cazuri procedura obţinerii de către moldoveni a indigenatului trebuia să fie precedată de hotărârile seimicurilor regionale. Acestea, la Halici[65] şi Wiśnia[66] la sfârşitul anului 1675 hotărau să le acorde indigenat domnului, fiilor săi adoptivi şi încă la câţiva boieri moldoveni[67].

În legătură cu acest element am dori să aducem câteva precizări. Ştefan Petriceicu, aşa cum rezultă din textul prezentat mai sus, nu avea moştenitori pe linie masculină şi i-a ales pe cei doi, „Nicolae şi Iancu Hâjdeu¸nepoţi de soră şi moştenitori de sânge cei mai apropiaţi ai domniei”. Aceştia, fiii lui Ştefan Hâjdăn, mort la acea oră, vor fi înfiaţi de domnul care tocmai îşi pierduse scaunul domnesc[68]. Despre faptul că fiii lui Ştefan Hâjdeu au fost consideraţi şi au pretins că sunt moştenitorii lui Ştefan Petriceicu rezultă şi din actele prezentate de Tadeu Hâjdeu pentru confirmarea statutului de nobil. Între acestea s-au numărat câteva acte cu trimitere directă la moştenirea lui Ştefan Petriceicu: judecătoria din ţinutul Przemyśl în anul 1697 dădea un act prin care toată moştenirea de la Ştefan Petriceicu a fost dată nepoţilor domnului, Nicolae şi Iancu Gheorghe Lupaşcu Hâjdeu; la 1698 un rescript al regelui Poloniei August II stabilea ca moşiile rămase după moartea lui Ştefan Petriceicu să fie date lui Iancu Gheorghe Hâjdeu; în anul 1701 tribunalul din Liov elibera o chitanţă prin care acelaşi Iancu Gheorghe Hâjdeu a moştenit averea lui Ştefan Petriceicu şi totodată confirmă faptul că el a fost fratele lui Nicolae şi fiul lui Ştefan Hâjdeu[69].

Interesante sunt şi alte detalii legate de obţinerea statutului de indigenat al celor doi fii ai lui Ştefan Hâjdeu. În aceeaşi perioadă unchii lor de pe tată, Gheorghe[70] şi Miron, primeau diplome de înnobilare[71]. Or, înnobilarea se făcea doar, cum am spune noi astăzi, pentru supuşi polonezi, fără diferenţă de etnie, iar indigenatul era acordat numai străinilor[72]. Ar reieşi deci că Hâjdienii erau consideraţi „polonezi”, sau cel puţin provenienţa lor era una poloneză. Polonezii care aveau un pedantism special pentru genealogie nu puteau confunda cei doi termeni, la fel şi procedura de înnobilare care era rezervată pentru pământeni sau cel puţin descendenţii lor şi indigenatul rezervat în exclusivitate străinilor[73]. Cel puţin, lipsa unor informaţii certe pentru ascendenţa lui David, tatăl lui Efrim, ar conduce cu gândul la urmele şi provenienţa poloneză. Legăturile pe care acesta, dar şi urmaşii lui le-au menţinut de-a lungul vremii, dar şi vecinătatea imediată cu Polonia a Hotinului, unde Hâjdienii sunt deseori amintiţi sau ocupă şi dregătoria de pârcălab[74], făcea posibilă menţinerea statutului de „polonez”, care trăia în Moldova şi putea chiar să ocupe şi dregătorii importante în aparatul politic şi administrativ al statului[75].

Trebuie să revizuim şi denumirea diplomei acordate lui Gheorghe Hâjdău: ea nu este diplomă de „indigenat”, precum apare menţionată în studiul publicat de Costin Feneşan[76] ci una de înnobilare, spre deosebire de diploma lui Grigore Hăbăşescu care este de „indigenat”[77].

Anexa 1:

1633 septembrie 1-aprilie 1634: Moise Movilă domn al Ţării Moldovei întăreşte lui  Efrim Hâjdeu satul Dolineni, ţinutul Hotin, în urma judecăţii cu Ştefan fost logofăt. Efrim Hâjdău a mai dat şi 100 de galbeni ungureşti pe care domnul i-a dat în treaba ţării.

Переводъ съ Сербскаго на Молдавский диалектъ покойнаго Моисея воеводы. Года 7142 / 1634 который есть вытертый сколько можно было разобрать словъ переведено.

Божиею милостию, Мы Мойсей Могила воевода господарь Земли Молдавской, явясь предъ нами и предъ нашими молдавскими баярами вышными и нижными  слуга нашъ Ефримъ Хиждеу и спорылись на лицо съ Стефаномъ который былъ логофетомъ о селении Долинены въ Хотинскомъ цинуте которое то селение первоначально было справедливо господарское, находившеесь въ окрестности крепости Хотинской.

Сказывалъ слуга нашъ Ефримъ Хиждеу что оное селение есть справедливымъ даромъ и милостию данное ему отъ покойнаго Бернавскаго воеводы за верныя его услуги оказынныя прежде моего владения и предявлялъ предъ княжествомъ моимъ записы сего дарю и милости пожалованныя на сие селение. На противъ чего слуга нашъ Стефанъ бывъ логофетъ сказывалъ что сие селение ему дано Александромъ Водою яко даръ и милость во время побега Ефрима Хиждева въ Польшу и предъявлялъ записъ предъварителя моего покойнаго Александра воеводы.

Для того княжество мое увидевъ сие дело разобравъ съ полнымъ моимъ Советомъ и определило поелику сие селение первоначально было справедливою господарскою собственностью то княжество мое отобравъ отъ обеихъ и повелило дабы по прежнему опять было господарское и отобралъ отъ нихъ привилегии и документы отъ рукъ и имеющиеся при нихъ на дари и пожалования селения Долиненъ.

Но после слуга наш выше показаный Ефрим Хиждеу челобитствовалъ предъ княжествомъ моимъ съ великою жалобою что далъ 100 червонцовъ Венгерскихъ на надобности княжeства моего и государства Молдавскаго во время краиныхъ нуждъ и недостатку денегъ въ Земли нашей для почтеннаго нашего империату.

После увидевъ я самъ яко господарь что онъ далъ таковое количество денегъ на надобности края нашего и ведая объ томъ что первоначально выше сказаное селение Долинены было дано ему даромъ и милостию во вторыхъ что онъ далъ на надобности Княжества моего и края деньги потому и определили по совету бояръ нашихъ и постановили по всей справедливости и умиросердились господарство мое опять надъ слугою нашим выше изъясненымъ Ефримомъ Хиждеу и дали опять ему селение Долинены дабы уже было отъ моего Княжества даромъ и милостию на веки, какъ и преже дано ему было даромъ и милостию покойнымъ Барновскимъ водою и для того возвратилъ ему все грамоты и документы прежде мною забранные .

И отъ нине и впредь о выше показанное селение Долинены дабы никто отънюдъ не безпокоилъ жалобою которымъ владеть имеетъ во веки только слуга нашъ Ефримъ. И На впредъ будущея времена ежели окажутся каковыя записы или грамоты гдебы на сию мошию Долинены таковые имеетъ право получить Ефримъ Хиждеу подъ свое владение. И дабы инако не было какъ въ сей грамоте княжества моего.

Самое княжество повелело.

Переводилъ сию грамоту Прокопий Урыкарь 1773 года июня 23 дня.

<Traducere>:

Traducere din limba sârbească pe limba moldovenească a răposatului Moise voievod. Anul 7142/1634, care este şters, atât cât s-a reuşit să se citească s-a tradus.

Din mila lui Dumnezeu, noi Moise Moghila voievod, domn al Ţării Moldovei. Iată a venit înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri moldoveni, mari şi mici, sluga noastră Efrim Hâjdău şi s-a judecat de faţă cu Ştefan fost logofăt pentru satul Dolineni din ţinutul Hotin, care acel sat de la început era domnesc aflânduse în ocolul cetăţii Hotinului. Şi a spus sluga noastră Efrim Hâjdău că acel sat este danie adevărată şi miluire lui de la răposatul Barnovschi voievod pentru slujbă dreaptă de dinaintea domniei mele. Şi a arătat înaintea domniei mele zapisele de această danie şi miluire pentru acel sat. La care sluga noastră Ştefan biv logofăt a spus că acest sat i-a fost dat de Alexandru vodă, ca danie şi miluire în timpul fugii lui Efrim Hâjdeu în Polonia şi a arătat zapisul răposatului Alexandru voievod de dinaintea mea[78].

Pentru care domnia mea văzând această pricină şi am socotit deplin cu Sfatul meu şi am hotărât că deoarece acel sat a fost de la început drept domnesc, domnia mea l-am luat de la ambii şi am poruncit ca să fie din nou domnesc şi am luat de la ei privilegiile şi documentele care erau la ei de danie şi miluire a satului Dolineni.

Dar mai apoi sluga noastră arătată mai sus Efrim Hâjdeu a venit cu rugă în faţa mea cu mare jalobă că a dat 100 de galbeni ungureşti pentru trebuinţele domniei mele şi a Ţării Moldovei în timpul nevoilor ţarii şi a lipsei banilor în ţară pentru cinstitul nostru împărat.

Pentru care văzând eu însumi domnul că a dat acea sumă de bani pentru nevoile ţării şi ştiind că iniţial satul mai sus spus Dolineni i-a fost lui danie şi miluire şi în al doilea rând pentru că a dat pentru domnia mea şi ţară bani pentru care am şi stabilit după sfaul boierilor noştri şi am hotărât după toată dreptatea şi ne-am milostivit domnia mea din nou pe sluga noastră mai sus arătată Efrim Hâjdeu şi i-am dat din nou satul Dolineni ca să fie de la domnia mea danie şi miluire în veci, ca şi mai înainte i-a fost dată danie şi miluire din partea răposatului Barnovschi vodă şi de aceea i-am întors toată cărţile şi actele pe care le-am luat mai înainte.

Şi de acum înainte satul mai sus arătat ca să fie Dolineni ca nimeni de aici în colo să nu o supere cu jalobe pe care are să o stăpânească numai sluga noastră Efrim. Şi de aici încolo dacă vor apărea undeva careva scrisori sau zapise pentru acea moşie Dolineni acelea să aibă dreptul Efrim Hâjdeu să le primească.

Şi altfel să nu fie.

Însuşi domnia a poruncit.

A tradus această carte Procopie Uricar în 1773 iunie 23.

 

Biblioteca Academiei Române, Ms.nr.90, fila 26-28. Copie rusească în condica Hâjdienilor a lui Tadeu Hâjdeu.

______________

1 Datarea după perioada de domnie a lui Moise Movilă în intervalul văleatului indicat.

 

[1] S.Zotta, Spiţa neamului Hâjdău, p.139.

[2] Ibidem, p.140.

[3] Nota genealogică despre Simion Jora, vezi la Sergiu Bacalov, Boierimea Ţării Moldovei la mijlocul secolului aal XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea, Chişinău, 2012, p.154-156.

[4] Mare paharnic şi mare postelnic în timpul domniei lui Ieremia Movilă cu care era înrudit (N.Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Moldova şiŢara Românească, Bucureşti, 1971, p.293).

[5] Despre posibilele înrudiri ale Joreştilor cu familia lui Miron Barnovschi vezi: Ştefan S. Gorovei, Neamul lui Miron vodă Barnovschi, în „Arhiva Genealogică”, V (1998), nr.1-2, p.141-154.

[6] Expresie plastică atribuită de către Miron Costin lui Miron Barnovschi şi care ar fi servit conform marelui cronicar moldovean ca motiv pentru alegerea acestuia ca domn imediat după moartea lui Radu Mihnea la începutul anului 1626. (Costin, Miron, Letopiseţul Ţării Moldovei, în Opere, ediţie critică cu un studiu introductiv, note, comentarii, variante, indice şi glosar de P. P. Panaitescu, Editura pentru literatură şi artă Bucureşti, 1958, p.92)

[7] Este de fapt primul în ierarhia Joreştilor care ocupă o dregătorie în Sfatul Domnesc. Despre el vezi N.Stoicescu, op.cit., p.411-412.

[8] Era căsătorit cu o soră a lui Miron Barnovschi, care îl face dregător. Revenit în Moldova a ocupat dregătoria de mare logofăt în timpul domniei lui Vasile Lupu: N. Stoicescu, op.cit, p.413-414.

[9] Despre această cauză şi urmările ei vezi: Constantin şi Marcela Karadja, Documentele moşiilor cantacuzineşti din Bucovina, în „Buletinul Comisiei Istorice a României”, vol.X (1931), p.11-13.

[10] Antimia soţia lui Gheorghe Hâjdău era fiica lui Vasile Vartic şi a Irinei, fiicei lui Avram din Lucăceni. Vasile Vartic la rândul său era frate cu o altă Antimia, care se va căsători cu Miron Barnovschi.

[11] Cum e cazul lui Vasile Lupu însuşi care era fiul lui Lupu Coci despre care se spunea că era albanez. Unii l-au considerat a fi aromân.

[12] La 8 iulie 1629, Cesy îi scria regelui francez despre scoaterea lui Miron Barnovschi din domnie la cererea boierilor moldoveni (“Les Moldaves quy estoient a cette defaytte ont donné suiect au Grand Seigneur de changer le prince de Moldavie nommé Bernolsky, pour estre  soupçonné d’avoir trop d’intelligence avec les Polonnois, et pour l’estre marié avec la fille d’un Seigneur de Pologne, gouverneur de Camenits”, în Hurmuzaki, Supl. I, vol. I (1518-1750), documente culese de Gr. G. Tocilescu şi A. I. Odobescu, Bucureşti, 1886, p. 230, nr. CCCXXXIV).

[13] Maximilian Przerembcki magnat polonez, căsătorit cu Ana Movilă, fiica lui Ieremia Movilă şi a Elisabetei.

[14] Se vehicula ideea că la moartea sa, Radu Mihnea a convenit cu boierii ca anume Miron Barnovschi să-i urmeze în scaun. Ca o garanţie a acestei opţiuni politice trebuia să urmeze şi căsătoria noului domn cu fiica celui defunct, Ecaterina.

[15] Zygmunt Wdowiszewski, Regesty przywilejow indygenatu w Polsce (1519-1793), Buenos-Aeres-Paryz, 1971, p. 12.

[16] N. Iorga, Doamna lui Ieremia Vodă, p. 1019-1067.

[17] Cu puţin timp înaintea executării sale la Constantinopol, Miron Barnovschi își redacta testamentul. Din el rezultă că moşia de la Ustia a fost cumpărată de la descendenţii lui Ieremia Movilă, pentru ca aceasta “să nu cadă în mâini străine”. Neavând toată suma la dispoziţie, Miron Barnovschi s-a îndatorat de la diferiţi negustori şi la Furtună comis, care i-au dat nişte boi pentru acoperirea sumei necesare (Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. I (1408-1660), editate de Ioan Caproşu şi Petronel Zahariuc, Iaşi, 1999, p. 310-313, nr. 233).  Datoria faţă de Furtună comis a fost pusă în seama soţiei lui Nicoriţă. În 1643, ea se afla încă în Polonia, iar în ţară o parte din averile ei erau cedate în contul datoriilor lui Furtună comis şi răscumpărate de Gavrilaş Mateiaş, fost mare logofăt (DRH, A, vol. XVII, p. 168-172, nr. 181-183), căsătorit cu Sârbca, sora lui Miron Barnovschi.

[18] Ilie Corfus, op. cit., p. 122-123, nr. 63; p. 124-125, nr. 65.

[19] N. Iorga, Studii şi documente, vol. IV, p. 187: „între aceştia (prinşii în luptă cu Şahin) au fost unii moldoveni, care recunosc că domnul având înţelegere în taină cu Şahin Ghirai, ei s-au luptat cu voia sau cu ştirea lui în număr de 500 fără îndoială în rândurile cazacilor, cu care prilej, vizirul… şi-a pus în gând a mazili pe acel domn, care de mult e bănuit că avea în Polonia multe legături” (nr. XXXVIII; Hurmuzaki, Supl. I, vol. I, p. 230, nr. CCCXXXIV).

[20] “seluy quy a esté mis en sa place s’apelle Alexandre, fils de Radulo prince de Vallacquye, lequel doit partir d’icy dans peu de jours” (Hurmuzaki, Supl. I, vol. I, p. 230, nr. CCCXXXIV).

[21] Hurmuzaki, IV/2, p. 427, nr. CCCCLXXXVI.

[22] Miron Costin, op. cit., p. 94.

[23] Ilie Corfus, op. cit., p. 128, nr. 68.

[24] Veress, IX, p. 291, nr. 233.

[25] Hurmuzaki, IV/2, p. 433, nr. CCCCXCI.

[26] Veress, IX, p. 292, nr. 234.

[27] Miron Costin, op. cit., p. 95.

[28] N. Iorga, “Coconul” lui Radu Mihnea şi capuchehaiaua Curt Celebi – cu prilejul unui document inedit de la Alexandru Coconul, în “Revista istorică”, XVIII, 1932, nr. 4-6, p. 97-102, p. 99.

[29] Veress, IX, p. 296-297, nr. 236.

[30] Hurmuzaki-Bogdan, Supl.II, vol. II, p. 588-589, nr. CCLXVI.

[31] Documenta Romaniae Historica, (DRH) Seria A. Moldova, vol. XX (1629-1631), volum întocmit de I.Caproşu, C.Burac, Bucureşti, 2011, p.297, nr.288. Actul se păstrează în copie în Condica Asachi I. Totuşi acest act ni se pare de o probitate îndoielnică. Vezi mai jos.

[32] S.Zotta, op.cit., p.140.

[33] Ibidem, p.141.

[34]  Catalog, Supliment I, p.466, nr.465.

[35] Petronel Zahariuc, Ţara Moldovei în vremea lui Gheorghe Ştefan, Iaşi, 2003, p.36.

[36] DRH, Seria A. Moldova, vol. XX (1630-1631), p.297, nr.288.

[37] Act prin care Tudori pârcălab de Hotin vinde lui Gavrilaş vornic satele Cotelea şi Păltinişul, ţinutul Dorohoi. (DRH, Seria A. Moldova, vol. XXI (1632-1633), volum întocmit de C.Cihodaru, I.Caproşu şi L.Şimanschi, Bucureşti, 1971, p.245-246, nr.188). N.Iorga, Studii şi documente, vol.V, p.83 (rezumat, cu data greşită „1622-1623”).

[38] Biblioteca Academiei Române, Ms. nr. 90, fila 28-29. Traducere rusească în condica Hâjdeienilor. Actul este inedit, iar Sever Zotta l-a menţionat în treacăt fără să dea prea multe detalii: Sever Zotta, op.cit., p.140, după o traducere germană şi suret. În anexă publicăm copia rusească şi traducerea românească a acesteia.

[39] Vezi anexa de la capătul volumului.

[40] DRH, Seria A. Moldova, vol.XXIII (1635-1636), volum întocmit de L.Şimanschi, Nistor Ciocan, Georgeta Ignat şi Dumitru Agache, Bucureşti, Editura Academiei, 1996,. p.243-244, nr.206.

[41] Ibidem, nr.319.

[42] Ibidem, nr.353.

[43] Ibidem, nr.362

[44] Ibidem, nr.452.

[45] Ibidem, p.248-249, nr.211.

[46] Ibidem, p.298, nr.255.

[47] Ibidem, p.320-321, nr.280

[48] Ibidem, p.340-341, nr.304; p.341-342, nr.305.

[49] Despre această cauză şi urmările ei vezi: Constantin şi Marcela Karadja, Documentele moşiilor cantacuzineşti din Bucovina, în „Buletinul Comisiei Istorice a României”, vol.X (1931), p.11-13.

[50] DRH,A. Moldova, vol.XXIII, p.407, nr.363.

[51] Ibidem, p.602, nr.553.

[52] Ibidem, p.612, nr.564. Şi în anii următori apare des în acte ca martor DRH,A. Moldova, vol.XXIV (1637-1638), volum întocmit de C.Cihodaru şi I.Caproşu, Bucureşti, Editura Academiei, 1998, p.84, nr. 85; p.407, nr.429; DRH, A. Moldova, vol.XXV (1639-1640), volum întocmit de Nistor Ciocan, Dumitru Agache, Georgeta Ignat şi Marius Chelcu, Bucureşti, Editura Academiei, 2003, p.113, nr.103, unde apare între „mulţi oameni şi slugi domneşti”.

[53] DRH,A. Moldova, vol.XXIV, p.276-277, nr.285. Cu acel prilej, Vasile Lupu i-a confirmat stăpânrea pe nişte robi ţigani.

[54] DRH,A. Moldova, vol.XXV, p.68, nr.65.

[55] DRH,A. Moldova, vol.XXVI (1641-1642), volum întocmit de I.Caproşu, Bucureşti, Editura Academiei, 2003,  p.150-150, nr.155.

[56] Ni s-a păstrat o menţiune DRH, A. Moldova, vol.XXVIII (1645-1646), volum întocmit de Petronel Zahariuc, Marius Chelcu, Silviu Văcaru, Cătălina Chelcu, Bucureşti, Editura Academiei, 2006, p.136, nr.165.

[57] Ibidem, p.250, nr.309.

[58] Ibidem, p.315, nr.368-371.

[59] Ibidem, p.140, nr.169.

[60] Ibidem, nr.67, 76, 77, 79.

[61] „Şi în câteva rânduri au trimis Vasilie vodă la Hîjdeu, carele era pârcălab pus de Ştefan vodă, şi la târgoveţi, cu mare giurământuri, ce nici într-un chip n-au vrut să dea cetatea şi au ţinut vro doao luni, până la a doua venire a lui Ştefan vodă de Ţara Muntenească” (Miron Costin, Opere, Ediţie critică cu un studiu introductiv, note, comentarii, variante, indice şi glosar de P.P.Panaitescu, Bucureşti, 1958 p.147).

[62] N.Stoicescu, Lista marilor dregători ai Moldovei, (Pârcălabi de Hotin), în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol” din Iaşi”, VIII (1971), p.409.

[63] Sever Zotta, op.cit., p.143-144, afirma că „Ruxanda nu este, credem, decât o formă românească a numelui Alexandra”.

[64] Vezi textul şi traducerea de mai sus din constituţia seimului de încoronare din 1676.

[65] Sejmikul întrunit la 23 decembrie 1675, Akta Grodzkie i Ziemskie, XXIV, p.397.

[66] Întrunit la 31 decembrie 1675 Akta Grodzkie i Ziemskie, XII, p.47. Aici se face diferenţa dintre „înnobilare” şi „indigenat”.

[67] P.P.Panaitescu, Pribegia lui Constantin Şerban Basarab şi a lui Ştefan Petriceicu şi testamentele lor, în Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, vol.XXI (1939), p.387 (15).

[68] „… copilaşii săi orfani <ai lui Ştefan Hâjdeu n.ns.> anume Gheorghe şi Nicolae au fost înfiaţi de Vodă Ştefan Petriceicu, el însuşi pribeag în Polonia, şi lor le-a rămas subvenţia de 20 000 galbeni pe care Camera polonă n-a încetat să le-o servească, distribuind-o între membrii familiei” (Iuliu Dragomirescu, op.cit., p.245). Elena Linţa, op.cit., p.302. Gheorghe Hâjdeu mai era cunoscut şi ca „Iancu Gheorghe Lupaşcu Hâjdeu”. Gh.Bezviconi, op.cit., p.242; Sever Zotta, op.cit., p.150-152. Prin urmare trebuie să facem distincţie dintre el şi Gheorghe Hâjdău armaş care va primi înnobilare. Faptul că cei doi aveau acelaşi prenume îi va oferi lui Tadeu Hâjdău un motiv în plus pentru a pretinde moşia Rujaveniţa.

[69] Gh.Bezviconi, op.cit., p.243.

[70] Elena Linţa, op.cit., p.302, afirma că după anul 1699, Gheorghe Hâjdău armaşul s-a întors în Moldova.

[71] În Volumina Legum, vol.V, p.201, nr.192 citim: „Nobilitacya osob niżey mianowanych. 192 Za zaleceniem Wiel. Hetmanów naszych Kor. i Hospodara Ziem Mołdawskich, consensu omnium Ordinum accedente, Urod. Michała i Iana Kondratych Ierzego i Mirona Hizdeu, Ierzego Andrzeiy I Iana Wolffów, Kiriakiego Paparę, Athanazego i Bazylego Wolczyńskich, Regimiana Suczyckiego, Bazylego Turkula, Gabriela i Bazylego Lukawieckich, Ierzego Barbowskiego, Konstantego Korabatakiego, Bazylego Kuparę, Bazylego Poponiec którzy w różnych okazyach znaczną ku Nam i Rzeczyp. uczynili przysługę; drudzy zaś i Hospodarem Imcia Wołoskim partes et fortunam Rzeptey secuti, odstradawszy dobr swoich własnych ojczystych w Wołoszech, naszei i Rzeczptey poddali się protekcyi autoritate Seimu tego nobilituiemy, i ozdob, preeminencji, prerogatyw i wolności wszelakich szlachectwa Polskiego przypuszczamy. Na to co przywileje i Kancelarji naszei wydane lege praesenti approbuiemy” (Nobilitarea persoanelor mai jos numite. 192. Cu recomandarea cinstiţilor noştri hatmani ai coroanei şi a domnului Moldovei consensu omni Ordinum accedente, Michal şi Ian Condrate, Gheorghe şi Miron Hâjdău, Gheorghe Andrei şi Ian Wolf, Chiriac Papară, Athanasie şi Vasile Volcinschi, Remighian Suczycki, Vasile Turcul, Gabriel şi Vasile Lucaviecki, Gheorghe Barbowski, Constantin Carabatachi Vasile Cuparul, Vasile Poponeţ, care cu diferite prilejuri arătate nouă şi Rzeczpospolitei au adus servicii; alţii de asemenea şi cu domnul Moldovei partes et fortunam Rzptey secuti, pierzând bunurile sale părinteşti în Moldova, au intrat sub protecţia şi autoritatea seimului acesta îi înnobilăm şi spre podoabele, preempţiiunile, prerogativele şi libertăţile de tot felul ale şlahtei poloneze îi includem. Pentru care şi privilegii în cancelaria noastră să le primească prin lege praesenti aprobăm).

[72] Elena Linţa, op.cit., p.301, menţionează doar procedura obţinerii indigenatului nu însă şi pe cel al înnobilării.

[73] Pentru diferenţa dintre cei doi termeni vezi: Zygmunt Wdowiszewski, Regesty przywilejow indygenatu w Polsce (1519-1793), Buenos-Aeres-Paryz, 1971.

[74] Sever Zotta intuia că: „raporturile Hâjdeilor cu Polonii datau încă din timpul pribegiei lui Efrem în Polonia, sau poate din timpul întâiei domnii a lui Miron Barnovschi, cu care precum am văzut erau încuscriţi” (Sever Zotta, op.cit., p.143).

[75] Dintre moşiile menţionate ca aparţinând Hâjdienilor, doar jumătate de moşie Nesvoia trezeşte oarecare întrebare şi nu putem spune care a fost modalitatea prin care a ajuns în stăpânirea lor (DRH,A. Moldova, vol.XXV, p.68, nr.65), în rest, în documente întâlnim expres menţionat faptul că moşiile ei le-au dobândit fie ca zestre fie cumpărate. Vezi mai sus. În actul din 20 martie 1638, unde se spune despre prădarea lui Efrim Hâjdău în timpul domniei lui Vasile Lupu sunt menţionate doar „dresăle şi uricile ce au avut el pre ai săi drepţi robi ţâgani din moşii şi de danie ce au avut de la Barnovschi v(oie)vod şi din moşii ce au avut de pe socrul său, Căpotici, de la Eremie v(oie)vod” (DRH,A. Moldova, vol.XXIV, p.276, nr.285).

[76] Costin Feneşan, Diplome de indigenat polon ale boierilor moldoveni Grigore Hăbăşescu şi Gheorghe Hâjdău, în Arhiva Genealogică IV (IX), 1997, 3-4, p.93-107.

[77] Iată şi extrasele din cele două diplome. La Gheorghe Hăbăşescu este menţionat: „eidem generoso Gregorio Habasyeskul legitimisque posteris eius nat(is) et nascitur hanc singularem gratiam impertiti sumus eumque ac posteros eius vtriusque sexus in perpetuum regni nostri indigenam et nobilem” (Ibidem, p.101. Cu italic sunt trecute literele scrise aurit), iar la Gheorghe Hâjdeu: „eidem generoso Georgio Hiydeff legitimisque posteris eius natis et nascituris hanc singularem gratiam impertiti sumus eumque ac posteros eius in perpetuum regni nostrum NOBILEM” (Ibidem, p.104. Cu italic sunt trecute literele scrise aurit, precizarea editorului).

[78] În prima domnie, Moise Movilă (1630 aprilie – 1631 noiembrie) întărea lui Dumitraşco Ştefan fost mare logofăt moşie Dolineni pierdută de Efrim Hâjdeu pentru hiclenie când împreună cu Miron Barnovschi şi hatmanul Nicoriţă s-a ridicat împotriva Porţii sub domnia lui Alexandru voievod. (Catalog, Supliment I, p.466, nr.465).

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, ARTICOLE, CONFERINŢE, Cu numele Hasdeu..., TOT DESPRE COLECȚIA HASDEUIANĂ | Lasă un comentariu

Conferinţa Ştiinţifică „B.P.Hasdeu- folclorist şi lingvist de excepţie” (26.02.2019)

La 26 februarie la Biblioteca Centrala a BM „B.P. Hasdeu” a avut loc Conferinața științifică: ”B.P. Hasdeu – folclorist și lingvist de excepție”, consacrată patronului spiritual al bibliotecii. Cu  mesaj de salut a vorbit doamna dr. Mariana Harjevschi, Director general al BM „B.P.Hasdeu”, care a  venit şi cu o surpriză înformaţională plăcută. Împreună cu directorul editurii „Ştiinţa” dl Gheorghe Prini, au semnat un acord de continuare a colecţiei „Moştenire”, B.P.Hasdeu, Scrieri începând cu volumul 17. Apoi domnia sa, i-a oferit cuvânt domnului Gheorghe Prini, care a mulţumit Bibliotecii Municipale pentru colaborarea fructuoasă în această direcţie şi la acest subiect, asigurându-ne că colecţia „Moştenire” la subiectul Hasdeu va fi una tot atât de calitativă şi bine îngrijită, ca cele 16 volume deja apărute în anii precedenţi.

Doamna dr. Mariana Harjevschi a vorbit despre importanţa cercetării operei Marelui Hasdeu şi a adus mulţumiri tuturor savanţilor, care au participat şi participă la această muncă intelectuală şi nobilă. Cercetătorul, scriitorul şi publicistul Octavian Onea din România, un vechi şi credincios prieten al Bibliotecii Municipale”B.P.Hasdeu”, care participă la zeci de conferinţe şi alte evenimente culturale, în legătură cu cei 75 de ani de la naştere împliniţi recent, a fost menţionat cu o Diplomă de Excelenţă pentru efortul ştiinţific major.

Până a trece la lucrările conferinţei propriu zise, organizatorul şi moderatorul Alexandru Moraru, şef serviciu, i-a oferit cuvântul doamnei Maria Pilchin, directorul Bibliotecii Centrale, care a vorbit cu multă dragoste şi cunoştinţă de cauză despre opera enciclopedică a lui B.P. Hasdeu şi importanţa studierii ei în profunzime. În încheiere, doamna Maria s-a aliniat felicitărilor anterioare adresată domnul Octavian Onea, şi din partea „casei” i-a dăruit omagiatului volumul  enciclopedic „Chişinău. Străzile…”o producţie a Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”.

În continuare au urmat comunicările ştiinţifice pregătite special pentru acest for. „Şi totuşi când s-a născut B.P.Hasdeu?”- aşa s-a numit prima comunicare, semnată şi sonorizată de domnul Octavian Onea, care a dovedit ştiinţific, că B.P.Hasdeu s-a născut nu la 26 februarie 1838, cum este considerat până nu demult, ci la 28 februarie 1838.

Doamna dr. Ludmila Şimanschi, conferenţiar universitar a prezentat comunicarea „Proza lui B.P.Hasdeu: libertate a formei şi originalitatea narativă”, care a fost primită cu aplauze de către publicul din sală, setos de cunoştinţe noi.

Despre B.P.Hasdeu- folclorist, a vorbit cunoscutul cercetător, scriitor, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române”Mihail Cogălniceanu”domnul Vasile Malaneţchi, care a prezentat mai multe excemple despre efortul Marelui cărturar în culegerea şi publicarea folclorului naţional.

Doctorul în istorie domnul Valentin Constantinov, a încheiat lucrările Conferinţei Ştiinţifice cu comunicarea „B.P. Hasdeu în secolul XVII”, pezentând documente de arhivă despre B.P.Hasdeu şi Neamul acestui mare cărturar.

Moderatorul Alexandru Moraru a mulţumit mult personaşităţilor ştiinţifică, care au participat cu comunicări şi reprezentanţilor Centrului de Excelenţă pentru Industria Uşoară şi respectiv Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Chişinău, pentru prezenţă şi contribuţia acestora în desfăşurarea lucrărilor conferinţei.

 

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, ARTICOLE, CONFERINŢE, Cu numele Hasdeu..., CĂRȚI VECHI ȘI RARE, OPERELE MARELUI CĂRTURAR B.P.HASDEU ÎN COLECȚIA CĂRȚI VECHI ȘI RARE | Lasă un comentariu

UN NOU PRODUS AL BIBLIOTECII CENTRALE”HASDEU”- CLUBUL”ARHIVUS”

UN PRODUS NOU AL BIBLIOTECII CENTRALE ”HASDEU”- CLUBUL „ARHIVUS”

Astăzi, 12 februarie 2019 au avut loc primele ședințe ale Clubului ”Arhivus”, un produs nou al Bibliotecii Centrale (director doamna Maria Pilchin) a BM ”B.P. Hasdeu” în strânsă colaborare cu direcția Liceului Teoretic ”Vasile Alecsandri” (director doamna Daniela Vacarciuc) și direcția Liceului Teoretic ”Iulia Hasdeu”(director doamna Eleonora Goncear). Respectiva colaborare a dat naștere clubului nominalizat, care are drept scop, cunoașterea tinerei generații cu secretele arhivisticii, cu procedura de cercetare a documentelor din arhivele statului, cu procesul unei investigații de durată, cu depistarea documentelor de arhivă necesare pentru studierea unui subiect sau altul…

Inițiativa și realizarea acestui nou proiect îi aparține istoricului arhivist, publicist, șef serviciu la Biblioteca Centrală, Alexandru Moraru, susținut sută la sută de profesorii istorici doamna Daniela Vacarciuc (Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri) și doamna Marcela Dorin (Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu”). Proiectul este de durată și va avea ședințe o dată pe lună, din ambele instituții de învățământ în total s-au înscris 64 de tineri și tinere. Cele două ședințe au avut loc în deplasare, adică mai întâi la LT ”Vasile Alecsandri” apoi la LT ”Iulia Hasdeu”. După prima ședință, Al. Moraru a răspuns la toate întrebările elevilor, curioși să intre cât mai repede în labirintul secretelor de arhive.

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, ARTICOLE | Lasă un comentariu

CONTRIBUȚIA ȘTIINȚIFICĂ A BIBLIOTECII CENTRALE ”HASDEU” ÎN ANUL CENTENARULUI

Imagine | Publicat pe de | Lasă un comentariu

PRIETENUL BIBLIOTECII „HASDEU”, PROFESORUL VIRGIL MÂNDÂCANU NE-A PĂRĂSIT!

Prietenul Bibliotecii Centrale a BM „B.P. Hasdeu”, profesorul Virgil Mândâcanu ne-a părăsit. În memoria acestui Om de excepţie, considerăm de cuviinţă să preluăm materialul semnat de dr. Valeriu Dulghieru publicat în revista „Art-Emis.ro”. Dumnezeu să-l aibă în grija sa, condoleanţe rudelor şi prietenilor. 

Regretatul Virgil Mândâcanu a dăruit o parte din cărţile sale Bibliotecii Centrale cu dedicaţii şi autograful său.Rămâne să-i studiem opera în profunzime şi să-l purtăm în memoria noastră. Cu tristeţe, Alex. Moraru

 

„Ne mor prietenii, ne mor, /Murim şi noi în moartea lor,/ Că-ntârzie îngrozitor, /Într-una, primul ajutor,…/”. (Adrian Păunescu, „Ne mor prietenii”)

Într-adevăr, din păcate în multe situații „…întârzie primul ajutor”. Deseori simțim lipsa acută a cuiva după ce pleacă dintre noi. Recent intelectualitatea basarabeană a mai pierdut un mare intelectual, un mare luptător pentru Reunirea Basarabiei cu Țara-Mamă. Zilele trecute, chiar în sărbătorile de Crăciun pe stil vechi, la vârsta de peste 82 de ani ne-a părăsit profesorul, maestru al educației creștine și mare patriot unionist, Virgil Mândâcanu. A plecat subit, lăsându-ne mai orfani. A plecat fără să-și vadă visul de aur împlinit – ReUnirea cu Țara-Mamă. L-am cunoscut pe acest mare intelectual de peste 10 ani. Ultima întâlnire am avut-o cu distinsul profesor pe data de 4 ianuarie. M-a sunat și mi-a propus să ne întâlnim în holul Blocului Rectoratului al Universității Tehnice a Moldovei de pe bul. Ștefan cel Mare, un loc convenabil pentru profesor care locuia prin apropiere. La întâlnire (din păcate ultima!) m-a anunțat cu bucurie că se prefigurează un finanțator al frumosului proiect pe care l-a inițiat – editarea unui important volum (culegere de lucrări) „Basarabie încotro?”, strict necesar pentru „luminarea” omului de rând privind avantajele Reunirii și pregătirea ei după alegerile din 24 februarie. Este o datorie, o mare datorie, față de acest mare pedagog și patriot unionist să scoatem acest important volum de sub tipar. Ultimul său articol publicat în săptămânalul „Literatura și Arta”, întitulat „Salvarea Neamului ori a guvernanților oligarhi?”, ieșit postmortem pe 10 ianuarie, este ca un testament lăsat „alegătorului Salvării Naționale”, un îndemn de a separa cozile de topor, trădătorii, corupții, devastatorii de bănci, criminalii de stat de Salvatorii de Neam. A fost ultimul lui îndemn.

Educația, percepută până în prezent mai mult sub aspect cultural, social, moral capătă tot mai mult o pronunțată importanță existențială. În contextul problemelor globale ale Omenirii Educația devine baza existenței sociale. Doar prin educație Civilizația umană are șanse de a ieși din impactul generat de epuizarea resurselor naturale și energetice, de poluarea mediului ambiant, de efectele negative ale globalizării în plan cultural și moral. În acest context tot mai pregnant apare întrebarea: cum trebuie făcută educația în această eră a informatizării, globalizării, în contextul unor provocări majore demografice. Profesorul Virgil Mândâcanu, care a fost un mare specialist în domeniul Educației (în special a educației creștine), a încercat să răspundă la această întrebare. Prin cele peste 40 de manuale, volume și monografii, prin sutele de lucrări științifice și articole publicistice, dintre care menționăm doar unele din ele: Pedagogia Creștin-ortodoxă; Profesorul maestru; pedagogi români notorii (4 volume); Educația – sinteză a Credinței, Culturii și Științei, ș.a. Crezul absolut al profesorului era că doar împreună cu Țara putem asigura o educație completă bazată pe credință, cultură, moralitate. În lucrările sale profesorul educator V. Mândâcanu vine cu argumente incontestabile despre necesitatea vitală de revenire la învățământul românesc. „Cele 4 clase românești întotdeauna le-au bătut pe cele 10 clase rusești-sovietice!” ne reamintea profesorul V. Mândâcanu un pur adevăr care circulă prin Basarabia. În activitatea sa pedagogică de 60 de ani s-a condus în permanență de principiul că „talentele nu se caută și nu se găsesc, ele se formează”. Acesta ar trebui să fie crezul tuturor celora care au îmbrățișat profesia de dascăl, de formare a tinerelor caractere. „Tinerii ar fi mult mai creativi dacă ar ști ce înseamnă aceasta” spune un vestit creatolog. Prof. Virgil Mândâcanu, prin creația sa – manuale, monografii, lucrări științifice și publicistice, a explicat miilor de discipoli ce înseamnă aceasta.

Aflată la hotarul între două lumi: una a progresului, culturii și moralității (în pofida unor probleme particulare existente), și cealaltă, a estului sălbatic, de unde de apr. 2000 de ani ne-au venit și ne mai vin toate nevoile în pofida aparenței unei credințe și moralități comune, realitatea fiind cu totul alta, Basarabia, ca o corabie naufragiată, de apr. 30 de ani rătăcește fără să ancoreze la unul din maluri. Ca un fir roșu apare răspunsul la această problemă în ultimul volum îngrijit de profesor „Educația – sinteză a Credinței, Culturii și Științei”.De ce nu ne merge bine în Țară?”  se întreabă N. Dabija în volumul coordonat de profesor. Nu ne merge bine fiindcă nu suntem împreună cu Țara, este răspunsul. O mașinărie nu lucrează bine doar dacă-i lipsește un simplu șurub, dar mite o Țară, căreia îi lipsește o parte a corpului. Inclusiv, pe segmentul educației. Țării îi lipsește Basarabia – un bun păstrător și cultivator al tradițiilor populare, a simțului unității de neam, iar Basarabiei – sistemul românesc de educație.

Nu ne merge bine fiindcă „principiul moral este exclus din politică, cultură, știință, credință și educație”. Dar aceasta este deosebit de grav, deoarece lipsa acestuia în diverse sfere sociale duce la ruinarea fundamentului oricărui stat. Dar cel mai dureros, cel mai puternic foc, care l-a mistuit pe patriotul unionist Virgil Mândâcanu, a fost aflarea acestei așchii de popor român în afara Țării. Articolele deosebit de sufletiste, dialogurile întreținute de profesorul Virgil Mândâcanu cu tot atât de sufletiști unioniști, dar și articolele altor autori, sunt esența noului proiect demarat în calitate de coordonator cu denumirea semnificativă „Basarabie încotro?”. În final vin cu o tristă constatare pentru mulți dintre noi. În aceste veșnice alergări, deseori în nicăieri, ar trebui să ne mai oprim din când în când, să-i mai vedem și pe cei de alături cu nevoile lor. Deseori mi se destăinuia profesorul cum se descurcă cu pensia de sub 2000 de lei (mai puțin de 100 Eur) pentru 60 de ani dați pe altarul educației. Este o mare rușine a guvernanților, o mare nedreptate față de cei care s-au jertfit pentru acest neam. De asemenea, nu întotdeauna noi cei de alături l-am apreciat pe profesorul veșnic neliniștit la justa-i valoare. Personal mă simt vinovat, fiind unul dintre ei. În unul din ultimele mesaje telefonice mi s-a destăinuit că ia părut rău că nu și-a văzut numele trecut printre cei care au realizat ceva pentru apropierea Unirii, informații apărute recent pe paginile Literaturii și Arta. Într-adevăr, doar aceste câteva volume scrise sau coordonate de profesor pe problemele reîntregirii cu Țara-mamă, înseamnă foarte mult pentru deșteptarea omului de rând. A fost o scăpare a mea, pentru ce mi-am cerut scuze, neștiind că va fi ultima. Voi încerca să repar această greșeală neiertabilă, făcând tot posibilul ca acest proiect deosebit de important „Basarabie încotro?” să fie realizat.

Să fiți liniștit Profesor acolo în împărăția veșnică a Raiului, unde neapărat veți nimeri având un permis de trecere prin Porțile Raiului atât de veritabil. Dumnezeu să va odihnească în pace, iar noi cei din această lume să vă aducem aprecierea binemeritată pentru tot ce ați făcut.

Prof. univ. dr. ing. Valeriu Dulghieru

SURSA: https://www.art-emis.ro/jurnalistica/se-duc-profesorii-se-duc

 

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, ARTICOLE | Lasă un comentariu

SĂ CITEŞTI E ÎNCĂ LA MODĂ: TOP 19 BIBLIOTECI ELECTRONICE DIN RUSIA

Top 19 biblioteci electronice din Rusia unde puteți citi și descărca cărți legal și gratuit

Top 19 biblioteci electronice din Rusia unde puteți citi și descărca cărți legal și gratuit

Să citești e încă la modă. Acum fiecare dintre noi își poate îmbogăți listele de cărți citite grație bibliotecilor electronice gratuite care îți oferă o gamă imensă de cărți în toate limbile. Echipa #diez vă sugerează 19 site-uri unde puteți citi cărți din literatura rusă, literatura universală în cu și fără traducere. Avantajele acestor biblioteci este că puteți descărca cărțile în orice format.

#Biblioteca lui Moșkov. Este printre primele și populare biblioteci electronice în limba rusă, deschisă în anul 1994. Autorii și cititorii pot adăuga zilnic surse noi. Platformă este absolut gratuită. Însă are un minus mare – nu aveți posibilitatea să descărcați cartea.

#Biblioteca Aldebaran îți oferă posibilitatea să descarci orice carte în mai multe formate (epub, fb2, rtf, mobi, pdf). Totodată, înainte de a face acest lucru, puteți citi un rezumat.

#Biblioteca lui Tolstoi

Voluntari din 49 de țări au creat o platformă electronică care conține toate 90 de volume ale creației lui Lev Tolstoi. Toate 700 de cărți pot fi descărcate gratuit.

#Feodor Mihailovici DostoievskiEste mai mult decât o bibliotecă unde sunt păstrate toate lucrările renumitului scriitor rus. Pe acest site puteți găsi și informații actualizate despre ultimele filme ecranizate după cărțile lui Dostoievski, cercetări, dar și o listă cu muzee și arhive fotografice ale lui.

#TarraNova nu este o bibliotecă, ci o arhivă electronică. Administratorul spune că pe acest site sunt publicate textele cu acordul autorilor. De asemenea, pe TarraNova sunt adăugate texte cu traducere oficială. Sunt puține cărți populare, dar și așa veți găsi lecturi pe plac.

#Biblioteca prezidențială a lui Elțin. Cititorii vor putea găsi cărți foarte rare. Ele sunt clasificate după mai multe tematici. Sunt cărți cu o vechime de peste 200 de ani.

#Libereya.com.  Utilizatorii acestei platforme vor putea citi gratuit doar după logare.

#Artefact. În această bibliotecă electronică veți putea găsi peste 8000 de cărți. Avantajul acestui site este că textele sunt scrie nu doar în rusă, dar și în celelalte 32 de limbi din întreaga lume. Cărțile pot fi descărcare doar în formatul doc.

#Litimir. Biblioteca electronică Litimir conține peste 200.000 de cărți. Pot fi citite online, însă când le veți descărca, site-ul vă roagă să instalați un program special. De asemenea, în compartimentul Forum cititorii lansează discuții fierbinți pe diferite tematici.

#Litres.ruEste un site unde puteți citi cărțile chiar pe smartphone-ul tău. Pentru acest lucru trebuie să introduceți poșta electronică, iar în scurt timp cartea va fi disponibilă pentru lectură.

#Bookland.com. Este un magazin cu cărți electronice care vă oferă o colecție inedită de texte gratuite în 18 limbi.

#Biblioclub. Este o bibliotecă și un magazin online care îți oferă un deal atrăgător. Cumperi 10 cărți și obții un statut preferențial care îți permite să citești gratuit jumătate din cărțile prezentate în magazin. De asemenea, aici mai există încă un statut „Geniu” care îți oferă acces nelimitat la toate cărțile de pe site.

#Literatură fantastică ruseascăBiblioteca conține peste 10.00 de cărți ale 180 de autori.

#Project Gutenberg este o bibliotecă electronică care oferă cititorilor o gamă de cărți scrise în mai multe limbi străine. Aici veți găsi peste 46.000 de texte cu text original.

#ThankYou.ruEste o bibliotecă muzicală și cu cărți electronice care pot fi admirate gratuit. Există posibilitatea ca și autorii să-și poată încărca propriile lucrări.

#Biblioteca de literatură universalăEste o bibliotecă cu cărți din literatura universală extrem de rare.

#Institutul de etnologie și antropologie își deschide ușile bibliotecii electronice și vă oferă o colecție de cărți specializate în format PDF.

 

#Sala de lectură vă oferă spre citire o colecție modernă de jurnale rusești. Arhiva este suplinită foarte des, de aceea, veți fi întotdeauna în pas cu schimbările care au loc.

#Biblioteca electronică a Institutului de Literatură Universală Maxim Gorky. Aici veți putea găsi în jur de 400 de lucrări științifice scanate clasificate după mai multe tematici: Teoria literaturii, Literatura rusă, Literatura popoarelor Ruse și țărilor CSI, Literatura Universală etc.

SURSA: http://diez.md/2019/01/11/top-19-biblioteci-electronice-din-rusia-unde-puteti-citi-si-descarca-carti-gratuit/?fbclid=IwAR0scvLUtfWROibozzkWaQW_cDJ83SihwFQ6D4NFnmPitJUhgZ29wpgfpKo

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, ARTICOLE | Lasă un comentariu

CINE ESTE JENICA TABACU….?

Publicat în ACTUALITATEA LA ZI, ARTICOLE | Lasă un comentariu